Alte rubrici din studiu
Știai că?
Pe Ilie nu îl întâlnim numai în Vechiul Testament. El apare și în Noul Testament, pe Muntele Măslinilor, când
stă de vorbă cu Isus, care era însoțit de Petru și de Ioan. Însă nici Ilie nu era singur; el era însoțit de Moise. Isus le-a zis ucenicilor care erau cu El să nu spună nimănui despre această întâlnire, decât la moartea Sa. Scena aceasta apare în trei dintre cele patru evanghelii, cu mici deosebiri, demonstrând că ea a fost un eveniment foarte important în viața și lucrarea lui Isus.
Dumnezeu a avut cu siguranță multă grijă de Ilie, iar la încheierea lucrării lui, l-a luat de pe pământ, ca să fie cu El în ceruri.
Cu alți ochi
„Dumnezeu are grijă de lumea pe care a creat-o, de la formarea unei națiuni și până la căderea unei vrăbii. Totul se află sub privirea atentă a grijii Sale providențiale, de la numărul zilelor vieții noastre până la numărul firelor de păr pe care le avem pe cap.” – Ken Gire, scriitor și vorbitor american contemporan