[joi, 28 mai]

 

 

Dacă te-ai hotărât să faci parte din Împărăția lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu așteaptă ca vocabularul tău să reflecte acest lucru. Poți să îți iei angajamentul de a nu mai lua Numele Său în deșert și de a nu mai folosi cuvintele necuviincioase care aparțin altei lumi, diferite de Împărăția lui Dumnezeu?

 

Acest lucru nu este întotdeauna ușor – mai ales când aerul din jurul tău este poluat de cuvinte murdare. Primul pas poate fi tocmai curățarea aerului. Dacă ești mereu înconjurat de persoane care înjură, dacă asculți muzică sau emisiuni TV în care sunt folosite cuvinte grosolane, îți va fi dificil să nu le folosești și tu. De aceea, va fi necesar să îți schimbi aceste obiceiuri.

 

Gândește-te la două cuvinte urâte pe care le auzi deseori și întreabă-te ce reflectă ele. Tu Îl iubești pe Isus. De ce să folosești Numele Său în mod necuviincios? Ce părere ai despre exclamațiile de tipul: „Doamne ferește!” sau „O, Doamne!” etc.? Poate că ți se par lipsite de importanță – cei mai mulți consideră că este un fel de a-ți exprima sentimentele. Dar nimic nu este nesemnificativ pentru un agent al Împărăției lui Dumnezeu. În general, cuvintele injurioase sunt folosite pentru a exprima mânia și ura și pentru a insulta. Umpleți mintea cu cuvintele lui Dumnezeu și demonstrează prin cuvintele tale că ești copilul Lui.

 

În cazul în care nu știi dacă folosești cuvin te nepotrivite, îi poți întreba pe cei apropiați dacă au remarcat anumite astfel de expresii pe care le folosești. Se poate întâmpla să nu îți dai seama că anumite cuvinte au intrat în vocabularul tău obișnuit. Odată conștientizat faptul acesta, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să îți stăpânești limba. Poate că nu îți va ieși din prima, dar, încercând, vei reuși.