O viață exemplară


Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul. (Leviticul 19:32)

Ascultă ediția audio aici.

Maranatha, rezidenţa pentru vârstnici, era o fermă tradițională donată, la origine, de familia surorii Dolores Mauri, care a trăit acolo până la moartea sa, la vârsta de 90 de ani. Amenajată în mod adecvat, ferma a devenit astăzi un centru de geriatrie unde o echipă de profesioniști oferă afecțiune, îngrijire și asistență facultativă persoanelor vârstnice. Este un loc providențial pentru persoane de vârsta a treia, adventiste sau nu.

Să intrăm împreună într-o cameră a rezidenţei Maranatha, de exemplu în cea a lui Purificacion Bellido, în vârstă de 96 de ani. „Purita”, cum îi spunem cu toții, și-a obținut diploma de învățătoare și de moașă, profesii pe care le-a practicat în instituții publice. Convertită la credința adventistă în timpuri de mare intoleranță religioasă, și-a pierdut locul de muncă și s-a pregătit să devină lector biblic, funcție pe care a avut-o timp de patruzeci de ani. Purita s-a ocupat de grupe de studiu și de biserici. Fără să fi fost vreodată consacrată ca slujbaș, prin forța împrejurărilor a slujit la fel de mult ca un pastor, cu mult timp înainte ca polemica despre consacrarea femeilor să fie dezbătută în Biserica Adventistă. A instruit și a condus la convertire familii adventiste care au dat generații de credincioși, cum ar fi Alonso, din Bilbao sau Ortiz Montanes, din Zaragoza și multe altele. Pe când se ocupa de biserica din Alcoy, a fost nevoită să lupte împotriva unui guvernator civil al provinciei, care voia cu orice preț să suspende serviciile religioase. Acesta nu a reușit, tocmai datorită apărării tenace a „păstoriței” care, pentru o vreme, a găzduit congregația la ea acasă, cu riscul unei amenzi sau cu riscul de a face închisoare.

Să ajungi bătrân e o adevărată reușită. Persoanele vârstnice merită respectul și recunoștința bisericii. Ellen White scrie: „Dumnezeu ne-a poruncit să-i respectăm în special pe cei în vârstă (Proverbele 16:31). Acest lucru vorbește de lupte purtate și de biruințe câștigate; de poveri duse și ispite cărora li s-a rezistat. Vorbește despre picioare obosite, apropiindu-se de locul de odihnă și de locuri care curând vor rămâne goale. Ajutați-i pe copii să gândească în acest fel, și ei vor netezi cărarea celor în vârstă prin curtoazia și respectul lor, vor aduce har și frumusețe prin viețile lor tinere, în timp ce iau seama la porunca de «a se scula înaintea perilor albi și a cinsti pe bătrâni» (Leviticul 19:32)» (Sfaturi pentru biserică, p. 270).

Astăzi este o zi ideală pentru ca noi să manifestăm afecțiune față de persoanele în vârstă din viața noastră și să le aducem aminte că există un Dumnezeu în ceruri.

Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.