Minuni false
Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:24)
Într-o seară m-am așezat pentru a urmări o emisiune religioasă la televizor. Pastorul a deschis Biblia, a comentat pe scurt textul și apoi a lansat un apel către toți cei care doreau să fie vindecați de o anume boală. Le-a vorbit despre darul vindecării pe care Dumnezeu L-a dat bisericii ca dovadă a autenticității. Apoi i-a invitat să creadă în Hristos și i-a îndemnat să ia parte la manifestările strigătelor de aleluia ale credincioșilor. Cu o mână ridicată spre ceruri, a rostit o rugăciune pentru vindecarea tuturor. Cu cealaltă, atingea, pe rând, capetele candidaților la vindecare, pronunțând formula: „Fii vindecat!” Persoana atinsă cădea atunci la pământ tremurând din toate încheieturile. Puțin după aceea, se ridica și mărturisea că deja nu mai simte efectele bolii sale. Ce înseamnă toate acestea? De ce recurgea pastorul la procedee asemănătoare cu cele ale mediumurilor?
Avertizările lui Ellen White sunt revelatoare pe această temă:
„Superstițiile satanice vor îmbrăca forme noi. […] Teorii false amestecate cu câteva adevăruri vor fi prezentate poporului lui Dumnezeu. […] Sufletele vor fi ca hipnotizate în urma exercitării acestor influențe foarte seducătoare” (Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 324).
„Prin mijlocirea spiritismului se vor face minuni, bolnavi vor fi vindecați și multe minuni vor avea loc, lucruri ce nu se pot contesta” (Tragedia veacurilor, p. 505).
„Ca o încoronare a marii drame de amăgire, însuși Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a mărturisit timp îndelungat că așteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a nădejdii ei. Acum, marele amăgitor va face să arate ca și când Hristos ar fi venit. În diferite părți ale pământului, Satana se va prezenta, între oameni, ca o ființă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se aseamănă cu descrierea Fiului lui Dumnezeu dată de Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1:13.15). Slava care-l înconjoară nu este întrecută cu nimic de ceea ce ochii omenești au văzut vreodată.”
Religia spectaculoasă este una dintre amăgirile lui Satana. Nu putem să ne întemeiem credința pe așa-zise miracole și nici pe vehemente manifestări charismatice. Hristos Se apără împotriva erorilor insinuate de ispititor printr-un „așa stă scris”. Intervențiile Domnului în favoarea noastră nu au fost rezultatul vrăjilor. Dacă nu suntem pregătiți să distingem între adevăr și eroare, putem deveni victimele înșelătoriilor tatălui minciunii.
Să ne ajute Domnul, astăzi, să rămânem de partea adevărului creștin.
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.