Hristos Creator

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El. (Coloseni 1:16-17)

Acest verset nu afirmă doar că Isus a fost prezent odată cu Tatăl la lucrarea creațiunii, ci și că El este Cel care îi asigură subzistența. Dacă, așa cum am văzut mai înainte, Providența divină s-a manifestat pe parcursul săptămânii creațiunii cu toată puterea și prevederea în beneficiul omului, aceeași Providență și aceeași putere oferă suport acestei lucrări, astfel încât ea să nu se destrame. Scopul și finalul creației a fost omul, care ar trebui să fie beneficiarul echilibrului cosmic ce a făcut posibil ca Terra să devină casa unei ființe create după chipul și asemănarea Divinității. După păcat, intervenția providențială a Divinității a devenit și mai necesară, în vederea salvării omului căzut înainte ca forțele naturii să distrugă și să transforme în haos opera perfectă a Creatorului, ca urmare a acțiunilor omenești, fie ele rebele sau inconsecvente.

În legătură cu acest subiect, Ellen White scrie: „La început, Dumnezeu Se descoperea prin toate lucrările creației. Hristos a fost Acela care a întins cerurile și a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a așezat lumile în spațiu și a modelat florile câmpului. «El întărește munții prin tăria Lui.» «A Lui este marea, El a făcut-o» (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost cel care a umplut pământul cu frumusețe și văzduhul cu cântece. Și, pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh și cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui” (Hristos, Lumina lumii, pp. 7–8).

În El rezidă puterea care menține cu precizie matematică pe orbitele respective astrele enorme ale universului, care susține particulele atomului pe orbitele lor prestabilite. Tot în El rezidă și harul și mila care ne oferă perspectiva mântuirii, omul nou.

Totuși, în ceruri există un Dumnezeu… când uităm că Isus Hristos este Dumnezeu atotputernic, creator al lumii și susținător al universului. Cu ochii Săi minunați, El privește astăzi în viețile noastre pentru a le umple de binecuvântări.

Să lăsăm ca puterea Lui de a transforma să vindece rănile noastre și să ne ofere pace deplină.

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.