[duminică, 2 februarie]

Citește capitolele 15, 28 și 31 din 1 Samuel pentru a avea o perspectivă mai largă asupra acestei etape din viața lui Saul. În 1 Samuel 15:10,11, Dumnezeu îi spune lui Samuel că regretă că l-a făcut rege pe Saul.

10 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Samuel şi i-a zis: 11 „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine şi nu a împlinit poruncile Mele.“ Samuel s-a mâhnit şi a strigat către Domnul toată noaptea.

Ce explicație găsești la aceste regrete exprimate de Dumnezeu? De ce l-a ales Dumnezeu pe Saul de la bun început? Nu a știut Dumnezeu cum avea să se încheie toată această poveste?

O altă întrebare care reiese din acest pasaj ar fi: Care a fost păcatul „major” al lui Saul, care i-a pecetluit soarta? De ce păcatul lui Saul de a păstra animale ce trebuiau nimicite i-a atras pedeapsa cu moartea, în timp ce David a comis adulter și crimă (vezi 2 Samuel 11), dar este considerat „om după inima lui Dumnezeu”? În ce a constat diferența dintre David și Saul?

 

Caz în studiu

15 – Luptătorii le-au adus de la amalekiţi, i-a zis Saul. Au cruţat cele mai bune oi şi vite ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău. Celelalte însă le-am nimicit cu desăvârşire.

16 – Opreşte-te! i-a zis Samuel. Îţi voi spune ce mi-a vorbit Domnul în noaptea aceasta.

– Spune-mi! i-a zis Saul

17 Samuel i-a spus:

– Când erai mic în ochii tăi, nu ai devenit tu, oare, căpetenia seminţiilor lui Israel? Domnul te-a uns rege al lui Israel 18 şi te-a trimis într-o misiune, spunându-ţi: „Du-te şi nimiceşte-i cu desăvârşire pe păcătoşii aceia de amalekiţi! Luptă-te cu ei până vor fi nimiciţi!“ 19 De ce n-ai ascultat de glasul Domnului şi te-ai aruncat asupra prăzii făcând astfel ce este rău în ochii Domnului?

20 – Eu am ascultat de Domnul, i-a răspuns Saul. Am plecat în misiunea pe care mi-a încredinţat-o şi l-am adus aici pe Agag, regele amalekiţilor, iar pe amalekiţi i-am nimicit cu desăvârşire. 21 Dar luptătorii au luat din pradă oi şi vite, ce era mai bun din ceea ce trebuia nimicit, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeul tău, la Ghilgal.

22 Atunci Samuel i-a zis lui Saul:

Oare Îi plac Domnului arderile de tot şi jertfele
mai mult decât ascultarea de glasul Său?
Ascultarea este mai bună decât jertfele
şi luarea-aminte la Cuvântul Lui este mai bună decât grăsimea berbecilor.

4 Filistenii s-au adunat şi au venit ca să-şi aşeze tabăra la Şunem. Saul a adunat tot Israelul şi şi-au aşezat tabăra la Ghilboa. 5 Când Saul a văzut tabăra filistenilor i s-a făcut frică şi s-a îngrozit. 6 Saul L-a întrebat pe Domnul, însă Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim[b] şi nici prin profeţi. 7 Atunci Saul le-a poruncit slujitorilor săi:

– Căutaţi-mi o femeie care cheamă duhurile morţilor ca să merg la ea şi s-o întreb.

Slujitorii săi i-au răspuns:

– Iată, în En-Dor se află o femeie care cheamă duhurile morţilor.

8 Saul s-a deghizat, s-a îmbrăcat cu alte haine şi a plecat însoţit de doi bărbaţi. Au ajuns la femeie noaptea şi el i-a zis:

– Prezi-mi, te rog, viitorul, ridicând un duh pentru mine, şi anume pe acela pe care ţi-l voi spune.

Filistenii s-au luptat cu Israel, iar israeliţii au fugit dinaintea filistenilor şi au căzut răpuşi pe muntele Ghilboa. 2 Filistenii i-au urmărit pe Saul şi pe fiii săi; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab şi pe Malchi-Şua, fiii lui Saul. 3 Lupta devenise înverşunată în preajma lui Saul; arcaşii l-au ţintit şi l-au rănit foarte tare. 4 Atunci Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă tu cu ea, ca nu cumva aceşti necircumcişi să ajungă la mine, să mă străpungă şi să mă batjocorească.“ Însă cel ce-i ducea armele n-a vrut să facă lucrul acesta pentru că îi era foarte frică. Atunci Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea. 5 Când cel ce-i ducea armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el. 6 Astfel au murit împreună, în aceeaşi zi, Saul, cei trei fii ai săi, cel ce-i ducea armele şi toţi oamenii săi. (1 Samuel 15:17-22; 28:4-8; 31:1-6)

 

Fișă de studiu

  1. Care sunt actorii principali ai acestui episod?
  2. Care crezi că e versetul-cheie al acestei etape din istoria lui Saul? Subliniază-l.
    Care sunt defectele de caracter pe care le observi la Saul? În- tocmește o listă.
  3. Ce emoții, acțiuni și calificative sunt esențiale în acest pasaj? Încadrează-le în dreptunghiuri.
    Care sunt cuvintele și grupurile de cuvinte care captează diferitele trăiri ale personajelor? Încercuiește-le.
    Dacă ar fi să povestești istoria lui Saul unor copii de grădiniță, ce învățături ai scoate în evidență pentru ei?
  4. Cum se aplică această lecție la viața noastră actuală?
  5. Ce ne învață această lecție despre egoism? Depresie? Sănătate mintală?