[luni, 13 ianuarie] Rugăciunea
Numaidecât, Daniel i-a luat pe cei trei prieteni ai lui pentru a se uni în rugăciune, explicându-le că aveau să fie omorâți dacă Dumnezeu nu le descoperea visul. Ori de câte ori ne confruntăm cu o problemă majoră și noi ar trebui să recunoaștem că Dumnezeul nostru este destul de mare pentru a rezolva chiar și cele mai de nerezolvat proleme.
2. Care sunt cele două tipuri de rugăciune prezentate aici?
Daniel 2:17-23
”17 Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria, 18 rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. 19 După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor. 20 Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! Ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea. 21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! 22 El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina. 23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!”
În acest capitol sunt menționate două feluri de rugăciuni. Prima este rugăciunea de cerere, în care Daniel I-a cerut lui Dumnezeu să îi dezvăluie visul și interpretarea lui (vers. 17-19). Nu ne sunt prezentate cuvintele exacte ale rugăciunii, dar ni se spune că Daniel și prietenii lui au cerut „îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel și tovarășii săi odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului” (vers. 18). După ce s-au rugat, Dumnezeu le-a răspuns și le-a descoperit visul și interpretarea lui. Putem avea asigurarea că ori de câte ori căutăm „îndurarea Dumnezeului cerurilor”, rugăciunile noastre vor primi răspuns, chiar dacă nu într-o manieră la fel de vizibilă, deoarece Dumnezeul lui Daniel este și Dumnezeul nostru.
Văzând că Dumnezeu a răspuns cererii lor, Daniel și prietenii lui au înălțat rugăciuni de mulțumire și laudă. Ei L-au proslăvit pe Dumnezeu pentru că El este sursa înțelepciunii și pentru că El este la cârma naturii și a istoriei politice. De aici putem învăța o lecție importantă. Când ne rugăm stăruitor și Îi cerem lui Dumnezeu multe lucruri, cât de des Îl lăudăm și Îi mulțumim pentru că a răspuns rugăciunilor noastre? Experiența lui Isus cu cei zece leproși ne oferă o ilustrare grăitoare a nerecunoștinței oamenilor. Din zece, câți au fost vindecați, doar unul s-a întors ca să-I „dea slavă lui Dumnezeu” (Luca 17:18). Răspunsul lui Daniel ne amintește cât de importante sunt laudele și mulțumirile și, totodată, ne descoperă caracterul Dumnezeului la care ne rugăm. Când ne rugăm Lui, putem avea încredere că El va face ce este cel mai bine pentru noi și atunci putem să Îl lăudăm și să Îi aducem mulțumire.
Citește Psalmul 138. Ce poţi învăţa din această rugăciune de mulţumire ca să te ajute să fii și tu recunoscător lui Dumnezeu, indiferent de circumstanţe?
Psalmul 138
Un psalm al lui David
1 Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor.
2 Mă închin în Templul Tău cel sfânt şi laud Numele Tău pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.
3 În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
4 Toţi împăraţii pământului Te vor lăuda, Doamne, când vor auzi cuvintele gurii Tale;
5 ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului!
6 Domnul este înălţat, totuşi vede pe cei smeriţi şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.
7 Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte.
8 Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale.