[septembrie, 12 septembrie]

 

 

Se oferă recompensă

 

Atunci când au ajuns în spitalele britanice de la Scutari, pe frontul crimean, Florence Nightingale și asistentele ei au constatat că acolo erau condiții mai proaste decât li se spusese. Au observat mizeria, focarul de infecție, dezorganizarea și aglomerația copleșitoare. Cargouri cu materiale urgent de necesare zăceau în port, pe când oamenii mureau pentru că un oficial nu completase formularele corespunzătoare. În situația aceasta, 42% dintre răniți nu se mai recuperau. A fost nevoie de toată pregătirea și de tot devotamentul domnișoarei Nightingale, pentru ca lucrurile să se pună în mișcare.

 

Florence se născuse la Florența, în Italia, în 1820, într-o familie engleză înstărită. Ea călătorise și luase parte la petreceri din „lumea bună”, organizate pe domeniul familiei, în Derbyshire. Când avea 16 ani, a primit chemarea divină: „Pe 7 februarie 1837”, scria ea, „Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Sa”. Chemarea era pe atât de misterioasă pe cât era de neînțeles – ce fel de slujire? Împotriva obiecțiilor din partea familiei, ea a început să facă vizite la domiciliu, ducându-le hrană și medicamente țăranilor săraci care locuiau pe domeniul familiei. Apoi a început să se gândească la asistența medicală. Familia ei a fost scandalizată. La începutul anilor 1800, surorile medicale erau considerate drept muncitoare necalificate și aveau reputația de a fi bețive și ușuratice. Doamnele respectabile se ocupau cu organizarea casei și a petrecerilor, fiind de neîntrecut în conversații sclipitoare.

 

În 1844, filantropii americani Samuel și Julia Ward Howe (autorul „Imnului de luptă al Republicii”) i-au făcut o vizită domnișoarei Nightingale. Florence i-a întrebat: – Credeți c-ar fi nepotrivit și lipsit de viitor pentru o tânără englezoaică să se dedice lucrării de caritate în spitale?

 

– Ar fi ceva nemaiîntâlnit, iar în Anglia tot ce este neîntâlnit se cataloghează drept nepotrivit, i-a răspuns dr. Howe. Însă eu îți spun: Mergi înainte.

 

Mai târziu, ea a scris: „Niciodată nu a existat orbecăire în planurile sau gândurile mele despre lucrarea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu.”

 

Lucrarea aceasta a fost întârziată cu încă nouă ani. Obiecțiile familiei trebuiau să fie înfrânte. Între timp, ea a învățat despre asistența medicală mai întâi din cărți, apoi prin vizite la spitale din Europa și, în cele din urmă, făcând practică la spitale din Germania, Anglia și Franța. Ea slujea ca director al unui cămin pentru „gentildoamne invalide”, atunci când a izbucnit Războiul din Crimeea (1854-1856).

 

Când a aflat despre condițiile deplorabile de pe front, domnișoara Nightingale a mers acolo împreună cu treizeci și opt de surori medicale. A ajuns să organizeze un spital în barăci, care includea și bucătărie, spălătorie și latrine igienice. A deschis ferestrele pentru a permite aerului curat să intre și a procurat proviziile necesare. A organizat săli de lectură și amuzament pentru pacienți și a scris vești pentru cei de acasă. Soldații o adorau și au botezat-o „Doamna cu lampa”, datorită unei lămpi turcești pe care o purta în rondurile de noapte.

 

Eforturile sale au adus rezultate remarcabile: a redus numărul celor care mureau de la 42% la mai puțin de 3%.

 

(Adaptare după Kelvin D. Crow, Christianity Today Library.com)
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse