[duminică, 4 august]
Citește Exodul 15–18 ca să cu- noști contextul pasajului studiat astăzi. Ce parte a povestirii crezi că ți se potrivește cel mai bine? De ce? Imaginează-ți că ești unul dintre israeliți și că vrei să le povestești nepoților tăi despre dificultățile prin care ai trecut în deșert. Dacă ar fi să le spui ce lecție a vrut Dumnezeu să învețe poporul Său acolo, ce anume ai spune?
Studiu de caz
„În pustie, întreaga adunare a murmurat împotriva lui Moise și a lui Aaron. Israeliții le-au zis: «O, de-am fi fost omorâți de mâna Domnului în țara Egiptului! Cel puțin acolo stăteam lângă oalele de carne și mâncam pâine din belșug. Ne-ați adus aici, în pustia aceasta, ca să fa- ceți să moară de foame toată mulțimea aceasta!» Atunci Domnul i-a zis lui Moise: «Voi face să plouă pâine din cer; în fiecare zi poporul să iasă și să adune pâine pentru ziua aceea. În acea zi, îi voi pune la încercare ca să văd dacă vor trăi după Legea Mea sau nu.»” „Seara au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra; dimineața, în jurul taberei, se afla un strat de rouă. Când stratul de rouă s-a ridicat, pe suprafața pustiei au rămas niște boabe mici, ca boabele de gheață pe pământ. Când le-au văzut, neștiind ce sunt, israeliții și-au zis unii altora: «Oare ce sunt acestea?» Moise le-a zis: «Este pâinea pe care Domnul v-a dat-o s-o mâncați. Domnul a poruncit ca fiecare om să adune cât îi trebuie pentru hrană și anume un omer de fiecare persoană, după numărul celor din cortul lui. Să adunați pentru fiecare persoană din cortul vostru.»”
„Întreaga adunare a israeliților a plecat din pustia Sin, călătorind din loc în loc, după cum le-a poruncit Domnul. Ei și-au așezat tabăra la Refidim; acolo nu era apă de băut pentru popor. Poporul s-a certat cu Moise și i-a zis: «Dă-ne apă să bem!» Moise le-a răspuns: «De ce vă cer- tați cu mine? De ce Îl ispitiți pe Domnul?» Poporul stătea acolo însetat și câr- tea împotriva lui Moise, zicându-i: «De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim aici de sete cu tot cu copii și cu vite?» Moise a strigat către Domnul, zi- cându-I: «Ce să fac cu acest popor? Sunt gata să mă omoare cu pietre!» Domnul i-a răspuns lui Moise: «Eu voi sta acolo, înaintea ta, la stâncă, în Horeb. Lovește stânca și din ea va ieși apă; astfel, poporul va putea să bea.»
Moise a făcut întocmai înaintea sfatului bătrânilor lui Israel.”
„Socrul lui Moise i-a zis: «Ceea ce faci tu nu este bine. Te istovești singur și istovești și poporul care este cu tine… Caută oameni destoinici în popor, oameni care se tem de Dumnezeu, care sunt vrednici de încredere și urăsc câștigul necinstit. Pune-i pe acești oameni conducă- tori peste o mie, peste o sută, peste cincizeci și peste zece oameni… » Moise a ascultat de socrul său și a făcut tot ceea ce acesta i-a zis.” (Exodul 16:2-4,13-16; 17:1-7; 18:17-24)
Fișă de studiu
- Israeliții au devenit foarte irascibili când li s-a făcut foame și sete. Când ai tendința de a-ți manifesta nemulțumirea?
- Acordă-i o notă lui Moise pentru felul în care a acționat ca lider. Crezi că ar fi putut să facă mai mult? Dacă da, ce anume?
- Ce principiu al conducerii a învățat Moise de la socrul lui?
- Subliniază cuvintele care descriu nemulțumirea israeliților.
- Ce crezi că a simțit Dumnezeu față de israeliți în timpul acestor în- tâmplări din pustie? Ce imagine avem despre Dumnezeu în această relatare?
- Care este ideea principală a acestui pasaj?