Ediția instructori (st. 12)

PRIVIRE GENERALĂ

Se obișnuiește să se spună că noi, creștinii, ar trebui să dăm o „mărturie tăcută” pe oriunde mergem. O mărturie care să-i determine pe oameni să ne întrebe: „Ce te face să fii atât de diferit? Vreau și eu să am ce ai tu, să știu ce știi tu.” Apoi le spunem despre Isus și conversația ia amploare. Fără îndoială, experiențele confirmă că acest fenomen are loc, dar, nu toți vedem rezultate, iar în suflet se strecoară vinovăția, fiindcă te întrebi de ce „mărturia tăcută” pe care o dai tu nu atrage atenția nimănui.
Există totuși un loc în care „mărturia tăcută” are sigur eficienţă – familia creștină. O familie creștină care refuză să urmeze modelul actual: doi părinți epuizați, suprasolicitați și copiii lor neglijați, nedisciplinați și suprastimulați va ieși în evidență ca o reclamă luminoasă în întunericul nopții. Părinți care sunt în armonie unul cu altul, copii care ascultă, un spirit luminos de fericire și de mulțumire – toate acestea prin principiile și prin prezența lui Dumnezeu –, un cămin ideal, exercită în lumea de astăzi o influență greu de egalat.
Hristos poate să strălucească printr-o familie unită într-un mod care să creeze o mărturie unică. Studiul de față recunoaște acest potențial și subliniază cât este de important să ne concentrăm pe familie ca primul câmp misionar. El abordează conceptele modelării și imitării ca metode de a-i influența pe alții în și prin familie. Și, în cele din urmă, studiul ia în discuție ospitalitatea ca pe o punte de legătură între familia creștină și lume.

COMENTARIU

Scriptură

„Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»” Cuvintele de mai sus au fost rostite înainte de cădere sau după?
Textul se află în Geneza 1:28, așadar, înainte de cădere. Acest lucru este important ca să înţelegem că planul lui Dumnezeu pentru familie îşi are originea în Eden. Deși noi nu mai suntem în Eden, familia este o instituție de origine edenică, divină. Ea păstrează încă ecoul slavei din Eden care este în rezonanţă cu Împărăția lui Dumnezeu și este vestitorul unui nou Eden, mai plin de slavă decât cel dintâi (Apocalipsa 21:1; 22:2). De aceea, familiile evlavioase exercită o atracţie aproape deosebită asupra celor necredincioşi. Ea poate fi, uneori, singura licărire a cerului pe care au văzut-o vreodată.
Împreună, bărbatul și femeia, uniți în familie, pot arăta cum este dimensiunea relațională a lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Astfel, devine imperativ ca fiecare să facă din propria familie o prioritate. Familiile poartă chipul lui Dumnezeu. Acest potențial le învestește cu o valoare sacră și nemăsurată. Nu există niciun program al bisericii și nici inițiativă din afara ei care să suplinească responsabilitatea membrilor familiei în menținerea unei relații sănătoase și fericite. Sunt numeroase experiențele nefericite ale adulților care și-au dedicat timpul lucrării bisericii, dar şi-au pierdut în lume propriii copii, care au mărturisit că au fost neglijați.
Dar cineva ar putea răspunde că trebuie să sacrifici familia pentru evanghelizare și pentru salvarea sufletelor. Pentru a desființa pentru totdeauna această amăgire, Lee Venden redă o conversație pe care a avut-o cu ani în urmă cu un lider al bisericii, care era atunci asistentul președintelui Diviziunii America de Nord.
„Vorbeam despre un sondaj de mare amploare al Diviziunii făcut în America de Nord, ale cărui rezultate îți lăsau sentimentul că membrii bisericii au fost spulberaţi de vânt. Dar descoperirea cea mai uluitoare a fost aceea că, dacă, de la începuturile bisericii, SINGURA creștere a numărului de membri din Diviziune ar fi fost cea biologică și dacă doar am fi păstrat 80 % dintre tinerii noștri, în acel moment numărul de membri din Diviziunea noastră ar fi depășit 8 milioane” (din corespondența personală cu Lee Venden).
Dat fiind că la ora actuală numărul de membri al Diviziunii America de Nord este de 1,24 milioane, la fel ca în 2017, îți poți da seama cât de zguduitoare este statistica! Ar echivala cu o creștere de peste 600% a numărului actual de membri.
Familia, care își are originea înainte de păcat, poate fi o miniatură a paradisului. În plus, când în viața de familie planurile lui Dumnezeu constituie o prioritate, acea familie poate să aibă o influență mântuitoare în această lume. Viața de familie este de o valoare inestimabilă în această privință. Şi cum poate lumea să vină în contact cu aceste mici licăriri ale cerului pe pământ? Răspunsul: prin ospitalitate.

Ospitalitatea

Ce este ospitalitatea? Dicționarele spun că este o primire plină de prietenie a oaspeților sau a străinilor. A le oferi oaspeţilor hrană, un loc în care să se odihnească și atenție constituie, cu siguranță, o virtute practicată în întreaga lume și, cu atât mai mult, nu ar trebui să lipsească între creștini. Însă noi, creștinii, suntem mereu preocupați de salvarea sufletului oamenilor, nu numai de împlinirea nevoilor lor fizice şi aceasta va aduce nuanțe suplimentare în semnificația și în practica ospitalității.
Mai întâi se ridică întrebarea: „Care oaspeți sau străini trebuie să aibă parte de o primire prietenoasă?” Întrebarea aceasta sună ca o reminiscență a întrebării puse lui Isus: „Cine este aproapele meu?” (Luca 10:29). Ne este de folos să facem legătura între cele două, deoarece răspunsul lui Isus dat prin parabola bunului samaritean este o interpretare potrivită, deși „greu de înghițit” dată ospitalității. Aici, Isus întoarce întrebarea pe dos. El preferă să modifice întrebarea din: „Ce fel de persoană ai primi?” în: „Ce fel de persoană vei fi?” Pe lângă direcțiile de slujire și punctul de pornire pe care îl oferă Isus în pasajul de mai sus, în secțiunea de joi a studiului se spune: „A-ț i folosi casa în slujba Evangheliei poate varia de la o simplă invitație la masă adresată vecinilor la ospitalitatea extremă – aceea de a-i oferi o cameră unei victime a abuzului.”
Zacheu este un astfel de caz: un hoț – funcționar de stat –, care este onorat de Isus într-un mod neașteptat: Învățătorul intră în casa lui și stă la masă cu el (Luca 19:5). Și ce urmează? Transformarea, refacerea și mântuirea (Luca 19:8,9). Nicio predică, niciun studiu biblic, doar un gest de ospitalitate. (Notă: Acest exemplu este un fel de revers al ospitalității, deoarece Isus S-a invitat singur în casa lui Zacheu; dar principiul rămâne, deoarece Isus i-a făcut o favoare unui om pe care societatea îl considera un paria.)
Când ospitalitatea devine o expresie a harului lui Dumnezeu față de cei care sunt renegați de societate, ea pornește de la o practică socioculturală standard („Oare păgânii nu fac la fel?” – Matei 5:47), dar este transformată într-un moment cu o semnificație potențial veșnică. Titlul studiului din această săptămână întreabă: „Ce au văzut în casa ta?” Ei bine, dacă nu ai invitat pe nimeni, nimic. Dar, dacă ai invitat, invitația în sine poate fi asemenea chemării pline de har adresate de Dumnezeu tuturor, indiferent de starea lor trecută sau prezentă. Și dacă ei văd în căminul tău o dragoste reală între membrii familiei, în Numele lui Hristos, s-ar putea să fie suficient pentru a trezi în ei o dorință vie după o viață nouă și după o altfel de lume.

APLICAŢIA

Multe societăți par să acorde o mare importanță educației, carierei, avansării pe scara ierarhică, rangului, averii și, poate, chiar serviciului pentru comunitate. Cultivarea unor familii sănătoase se află rareori în fruntea listei de priorități. Sacrificarea oricărei priorități de top de dragul unui timp de calitate petrecut cu familia este ceva aproape de neconceput. Ca urmare, casa poate să arate bine pe dinafară, dar nici pe departe la fel de bine pe dinăuntru, deoarece familia poate fi în impas. Această stare de lucruri trebuie evitată. Este în joc viața veșnică a copiilor și a soților, ca să nu mai vorbim de cei din jur, care privesc și vorbesc despre familia respectivă. Iată câteva întrebări pentru o discuție despre cum să facem din familie o prioritate.
1. La sfârșitul secțiunii de joi a studiului 2, a fost pusă întrebarea: „Câți oameni au ajuns ca, la sfârșit, să-ș i dorească să fi petrecut mai mult timp la serviciu și mai puțin timp cu familia lor?” Ce se poate face chiar acum pentru a evita această greșeală?
2. Ospitalitatea extremă poate implica îngrijorări legate de siguranța familiei. Ce fel de pregătiri pot fi făcute într-o astfel de situație?
3. Ospitalitatea poate fi manifestată atât de biserica locală, cât și de familie, acasă. Cum poate o biserică să devină renumită pentru ospitalitatea ei?