[joi, 13 iunie]

 

 

Este ușor să cheltui banii. Câțiva pentru niște gustări de ronțăit, pentru suc și… a! pentru ciocolățică. Ușor vin, ușor se duc. Însă noi, creștinii, trebuie să ne gândim și la ce altceva am mai putea cumpăra cu banii. În alte părți, banii cheltuiți pe gustarea de la școală ar putea hrăni o familie întreagă dintr-o porție de cartofi.

 

Când a umblat pe pământ, Isus ne-a cerut să-i iubim pe cei din jur, pentru că știa că, astfel, vom ajunge să Îl înțelegem mai bine, permițându-I să lucreze prin noi. El a spus că este minunat și doar să oferim un pahar cu apă sau haine care ne prisosesc. Când îi ajutăm pe ceilalți, este ca și cum L-am ajuta pe El.

 

Încearcă asta: Data următoare când mai primești niște bani, ține-i în mână și dedică-I lui Dumnezeu. Pe toți. Nu doar o zecime și niște mărunt pentru colecta de după veștile misionare. Spune-I lui Dumnezeu că dorești să îți spună ce să faci cu toți banii. Apoi așteaptă și vezi ce se întâmplă. Toate adevăratele binecuvântări vin de la Dumnezeu – chiar și banii. El știe exact ce ar trebui să faci cu ei și are metode de a-i înmulți, despre care noi nu știm nimic. Pune-L la încercare.

 

Numerotează, în ordinea importanței, lucrurile pe care merită să dai bani:

 

— Mâncare

— Sprijinirea unui sărac

— Haine

— Cărți

— Excursii

— Biblii pentru cei care nu au

— Gadgeturi