Medicina preventivă – devoțional

„Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.” Isaia 58:8

Daniel şi cei trei tovarăşi ai Săi au refuzat să se spurce cu bunătăţile de la masa împăratului. Ei ştiau că ceea ce mâncau şi modul în care trăiau urma să aibă efect direct asupra vieţilor lor spirituale. Adventiştii de ziua a şaptea au crezut acelaşi lucru de multă vreme. Noi credem că trupurile noastre sunt temple ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:16.17) şi că Dumnezeu vrea ca noi să folosim trupurile şi duhurile noastre pentru a-L proslăvi pe El (cap. 6,19.20).

În privinţa sănătăţii şi vindecării, noi avem opt remedii simple şi naturale. Ele nu sunt numai remedii ci sunt şi măsuri de prevenire. „Sunt multe feluri de a practica arta vindecării; dar este un singur fel care este aprobat de cer. Remediile lui Dumnezeu sunt mijloace simple ale naturii… aerul curat, lumina soarelui, cumpătarea, odihna, exerciţiul, hrana potrivită, folosirea apei, încrederea în puterea divină. Acestea sunt adevărate remedii.” Sfaturi pentru dietă şi hrană, pag. 301. Acestea sunt atât mijloace de recuperare din boală, cât şi mijloace de prevenire a îmbolnăvirii.

Ti-ai luat vreodată măcar câteva minute ca să verifici ce faci tu în privinţa acestor opt mijloace de prevenire şi vindecare? Mai întotdeauna dacă apar probleme de sănătate se va constata că sunt dificultăţi în cel puţin una din aceste opt domenii, dacă nu şi în mai multe din ele. Dacă ai timp, ar fi bine să te verifici pe tine însuţi în privinţa aceasta. Și fiecare din aceste opt mijloace naturale îşi are un corespondent în domeniul spiritualităţii. Isus este „soarele neprihănirii”. Noi suntem invitaţi să bem din apa vieţii. Isus ne-a dat Sabatul pentru odihnă, şi ne-a invitat să venim la El pentru odihnă în fiecare zi. Rugăciunea este respiraţia sufletului. Exerciţiul este mărturisirea creştină. Dieta corespunzătoare este a mânca din pâinea vieţii. Acestea sunt ingredientele unei vieţi spirituale sănătoase ca şi ale unei vieţi fizice sănătoase.

Pe tărâm spiritual patru din aceste opt remedii naturale constituie cauze, iar celelalte patru constituie rezultate. Aerul curat, rugăciunea, dietă corespunzătoare, Cuvântul lui Dumnezeu; apa, Duhul Sfânt şi Apa vieţii; şi exerciţiul, mărturisirea; toate acestea au de a face cu legătura noastră cu Dumnezeu şi constituie cauza, sursa, unei experienţe creştine sănătoase.

Rezultatul acestor prime patru sunt următoarele patru: cumpătarea, odihna, lumina prezenţei divine strălucind asupra noastră şi încrederea în puterea divină.

Material preluat de pe devotionale.ro.