[miercuri, 15 mai] Supunere

 

 

5. Ce sfat ne dă Pavel cu privire la rolul umilinţei și al slujirii în cadrul relaţiilor? Cum crezi că ar contribui această atitudine la unitatea bisericii? De ce este ea atât de importantă în cămin?

 

Efeseni 5:21

”Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.”

 

Efeseni 5:22 – 6:9

”Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”

 

”Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ”. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.”

 

 

Cuvântul „supunere” (Efeseni 5:21) înseamnă să ai o atitudine de umilinţă voluntară faţă de o altă persoană. Aceasta este atitudinea pe care a avut-o Hristos (Matei 20:26-28; Ioan 13:4,5; Filipeni 2:5-8) şi îi caracterizează pe toţi aceia care sunt umpluţi cu Duhul Său (Efeseni 5:18). Doar iubirea faţă de Hristos îi face pe oameni să se supună în felul acesta (Efeseni 5:21). Dăruirea de sine reciprocă a fost şi încă este o învăţătură creştină revoluţionară în ce priveşte relaţiile sociale. Ea aduce la viaţă realitatea spirituală că toţi suntem una în Hristos; nu există excepţii. Un principiu de familie. Fundamentul supunerii creştine se află în cămin. Dacă acest principiu ar fi practicat aici, s-ar vedea şi în biserică. Efeseni 5:22 – 6:9 abordează trei perechi de relaţii – cele mai obişnuite şi totuşi cele mai inegale relaţii sociale. Intenţia apostolului nu este aceea de a întări o ordine socială deja existentă, ci de a arăta în ce fel acţionează credinţa în Hristos acolo unde există o supunere voluntară radical diferită, aceea a credincioşilor unul faţă de altul.

 

6. De ce crezi că le vorbește Pavel mai întâi celor care, în societatea timpului, erau consideraţi „mai slabi”: soţiile, copiii și sclavii? Scrie expresia asociată cu supunerea fiecăreia dintre aceste categorii.

 

Efeseni 5:22

”Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului”

 

Efeseni 6:1

”Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.”

 

Efeseni 6:5

”Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.”

 

Celor care aveau o putere socială mai mare – soţii, părinţii şi stăpânii – li se adresează după aceea. Fiecare primeşte indicaţii destul de neobişnuite pentru societatea de atunci, care trebuie să-i fi contrariat pe credincioşii din secolul I. Ele îi aduceau pe toţi la acelaşi nivel şi deschideau calea pentru adevărata unitate care urma să existe în cadrul relaţiilor.