Comentarii inspirate (st. 6)

Sabat după-amiază, 4 mai

Atunci când a unit mâinile perechii sfinte prin căsătorie, zicând: „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup” (Geneza 2:24), Creatorul a enunțat legea căsătoriei pentru toți urmașii lui Adam până la sfârșitul timpului. Ceea ce Însuși Tatăl cel veșnic declarase ca fiind bun era legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări pentru om.
Așa cum s-a întâmplat cu toate darurile bune pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor pentru a fi păstrate, s-a întâmplat și cu căsătoria, care a fost stricată prin păcat. Dar scopul Evangheliei este de a restatornici curăția și frumusețea ei. Atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta duioasa și sfânta unire care există între Isus și poporul Său, cei mântuiți, pe care El i-a răscumpărat cu prețul suferințelor de pe Golgota. „Nu te teme”, spune El, „căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel” (Isaia 54:4,5). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 63–64
Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovarăș. El i-a făcut ajutorul „potrivit pentru el”, un ajutor care să-i corespundă, unul care era potrivit să fie tovarășul său și care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare ca fiind inferioară, ci să stea lângă el ca egală a lui, să fie iubită și ocrotită de el. O parte din om, os din oasele lui și carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfățișând strânsa unire și atașamentul plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. …
Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” (Evrei 13: 4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului și este una dintre cele două instituții pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare; ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și îi înalță natura fizică, intelectuală și morală. – Patriarhi şi profeţi, p. 46
Isus a mustrat îngăduinţa de sine sub toate formele ei, dar a fost cât se poate de sociabil. El Se bucura de ospitalitatea tuturor claselor, vizitând familii de bogaţi și de săraci, de învăţaţi și de neînvăţaţi și căutând să înalţe gândurile lor de la lucrurile obișnuite ale vieţii la cele spirituale și veșnice. El n-a îngăduit risipa și nicio umbră de ușurătate lumească n-a pătat conduita Sa; cu toate acestea, Se bucura de scenele de fericire nevinovată și, prin prezenţa Lui, a aprobat adunările de societate. Nunta la iudei era o ocazie impresionantă și bucuriile ei nu erau neplăcute pentru Fiul omului. Luând parte la nuntă, Isus a onorat căsătoria ca pe o instituţie divină. – Hristos, Lumina lumii, pp. 150–151

Duminică, 5 mai: Viața, o alcătuire complexă

Este nevoie de religie în cămin. Doar ea poate împiedica greşelile dureroase care atât de adesea aduc amărăciune în viaţa de căsătorie. Doar acolo unde domneşte Hristos poate exista o dragoste profundă, adevărată, neegoistă. Atunci sufletele celor doi se vor împleti şi cele două vieţi se vor uni în armonie. Îngerii lui Dumnezeu vor fi oaspeţi ai căminului şi vor veghea cu sfinţenie asupra locaşului căsătoriei lor. Senzualitatea înjositoare va fi alungată, gândurile vor fi îndreptate spre Dumnezeu şi atunci devoţiunea inimii se va înălţa către El.
Inima tânjeşte după dragostea omenească, dar aceasta nu este suficient de puternică, suficient de curată sau de valoroasă ca să poată ţine locul iubirii lui Isus. Doar în Mântuitorul ei poate găsi soţia înţelepciune, putere şi har pentru a face faţă grijilor, responsabilităţilor şi necazurilor vieţii. Ea trebuie să facă din El tăria şi călăuza ei. Înainte de a i se încredinţa oricărui prieten pământesc, femeia trebuie să I se predea lui Hristos şi să nu intre într-o relaţie care ar veni în conflict cu credinţa ei. Cei care vor să găsească fericirea adevărată trebuie să aibă binecuvântarea Cerului asupra a tot ce au şi asupra a tot ce fac. – Mărturii, vol. 5, pp. 362–363
În viaţa de căsătorie, soţul şi soţia trebuie să-şi fie unul altuia un ajutor şi o binecuvântare. Fiecare dintre ei să cântărească bine costul fiecărei îngăduinţe faţă de necumpătare şi senzualitate. Aceste îngăduinţe nu fac să crească iubirea, nu o înnobilează, nici nu o înalţă. Aceia care îşi vor îngădui pasiuni animalice şi îşi vor satisface dorinţele senzuale vor imprima asupra odraslelor lor practicile lor pervertite, teribila lor pângărire morală şi fizică. – Manuscript 3, 1897
Excesul în lucrurile îngăduite constituie un păcat cumplit.
Cei care pretind că sunt creștini … ar trebui să ia bine seama la urmările fiecărui privilegiu din cadrul relației de căsătorie și să știe că principiul sfânt trebuie să constituie baza oricărei acțiuni.
Patimile animalice, nutrite și îngăduite, devin foarte puternice în acest veac și rele nespuse în viața de căsătorie sunt urmările sigure ale acestora. În loc ca mintea să se dezvolte și să aibă putere de stăpânire, înclinațiile animalice domnesc asupra puterilor mai înalte și nobile până sunt aduse în supunere față de înclinațiile animalice. Care este rezultatul? Delicatele organe ale femeilor sunt epuizate peste măsură și se îmbolnăvesc; sarcinile nu mai sunt sigure; se face abuz de privilegiile sexuale. Bărbații își întinează propriile trupuri, iar femeile devin niște slugi pentru pat, pentru satisfacerea patimilor lor josnice până ce nu mai există temere de Dumnezeu în ochii lor. …
Nimic în afară de adevărul lui Dumnezeu nu-l poate face pe om înțelept și în stare să se păstreze înțelept. – Mărturii despre comportamentul sexual, adulter şi divorţ, p. 115
Creştinul trebuie să privească permanent la Model şi să imite exemplul sfânt al lui Isus. Apoi, va putea infuza un spirit drept în viaţa şi caracterul altora. Dacă L-am căuta pe Dumnezeu în rugă smerită şi arzătoare, cerând lumină şi călăuzire, am avea un detector sigur care să ne arate abaterile din viaţa noastră, practicile nesfinte ar fi ţinute în frâu, am renunţa la multe planuri nesfinte şi am face din Isus norma vieţii noastre. – Manuscript 14, 1888

Luni, 6 mai: Aspecte ale dragostei în Cântarea dragostei

Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Își va aduce mireasa în casa Tatălui și când cei răscumpăraţi și Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului. El zice: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.” „Nu te vor mai numi «Părăsită»…, ci te vor numi «Plăcerea Mea este în ea» … căci Domnul Își pune plăcerea în tine.” „Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine” (Isaia 62:5,4; Ţefania 3:17). Când i s-a dat o viziune a lucrurilor cerești, apostolul Ioan a scris: … „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19:9). – Hristos, Lumina lumii, p. 151
Dacă în familiile noastre inimile ar fi păstrate pline delicatețe, dacă ar fi mai mult respect, noblețe și generozitate din partea fiecăruia față de gusturile și părerile celuilalt, dacă soția ar căuta ocazii de a-și exprima iubirea prin acțiuni de curtenie față de soțul ei, iar soțul ar manifesta aceeași considerație și un respect plin de amabilitate pentru soție, copiii s-ar împărtăși de același spirit. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 335
Oamenii pot atinge idealul pe care îl are Dumnezeu pentru ei, dacă vor face din Hristos ajutorul lor. Ceea ce înțelepciunea omenească nu poate face va reuși să împlinească harul Său, pentru aceia care se dăruiesc Lui cu iubire încrezătoare. Providența Sa poate uni inimile prin legături de origine divină. Iubirea nu va fi doar un schimb de vorbe dulci și lingușitoare. Războiul de țesut al cerului lucrează cu o urzeală și o bătătură mai fină și, cu toate acestea, mai rezistentă decât pot țese războaiele de țesut de pe pământ. Rezultatul nu va fi o țesătură de rând, ci una care va rezista la uzură și încercări grele. O inimă va fi legată de cealaltă cu legăturile de aur ale dragostei ce nu se va stinge. – Divina vindecare, p. 362

Soţia trebuie să-şi respecte soţul. Soţul trebuie să-şi iubească soţia, să aibă grijă de ea; după cum prin legământul căsătoriei au devenit una, la fel prin credinţa în Hristos vor fi una în El. Ce ar putea fi mai plăcut pentru Dumnezeu decât să îi vadă pe cei ce păşesc în relaţia de căsătorie cum caută să-L cunoască pe Domnul Hristos şi să fie umpluţi tot mai mult cu Duhul Său?
… „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare.” „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…”
Trebuie să avem Spiritul lui Dumnezeu, altfel nu vom avea niciodată armonie în cămin. Soţia, dacă are spiritul lui Hristos, va fi atentă la cuvintele ei, îşi va stăpâni spiritul, va fi supusă; cu toate acestea, nu se va simţi sclavă, ci un tovarăş al soţului ei. Dacă soţul este un slujitor al lui Dumnezeu, atunci nu va domni asupra soţiei sale, nu va fi arbitrar şi sever, cu pretenţii. Nu putem nutri dragoste în cămin când suntem prea pretenţioşi; căminul, dacă Duhul lui Dumnezeu domneşte în el, este o reprezentare a cerului… – Căminul adventist, pp. 114–118

Marţi, 7 mai: O cunoaștere plină de iubire

Dumnezeu a făcut-o pe femeie din bărbat ca să-i fie tovarăş şi ajutor, să fie una cu el, să-l înveselească, să-l încurajeze, să-i fie o binecuvântare, iar el, la rândul lui, să-i fie un ajutor puternic. Toţi cei care păşesc în relaţia de căsătorie cu un scop sfânt – soţul de a scoate la iveală sentimentele curate din inima unei femei, soţia de a înmuia şi îmbunătăţi caracterul bărbatului ei şi de a-l desăvârşi – îndeplinesc scopul lui Dumnezeu pentru ei.
Domnul Hristos nu a venit să distrugă această instituţie, ci s-o readucă la sfinţenia şi nobleţea ei originală. El a venit să restaureze chipul moral al lui Dumnezeu în om şi a început această lucrare punându-Şi aprobarea asupra căsătoriei. …
Iubirea divină care emană de la Hristos nu distruge niciodată iubirea omenească, ci o include. Prin aceasta, dragostea omenească este rafinată şi curăţită, înălţată şi înnobilată. Iubirea omenească nu poate aduce niciodată roade preţioase dacă nu este unită cu natura divină şi dacă nu este cultivată pentru ceruri. Domnul Isus doreşte să vadă familii fericite, vieţi tihnite. – Căminul adventist, p. 99

Unitatea care există între Isus şi urmaşii Săi nu distruge personalitatea niciunuia dintre ei. În minte, scop şi caracter, ei sunt una, dar nu în persoană. Prin părtăşia cu Duhul lui Dumnezeu, omul devine părtaş naturii divine. Hristos îi aduce pe urmaşii Săi într-o legătură vie cu Sine şi cu Tatăl. Prin lucrarea Duhului Sfânt asupra minţii omeneşti, omul este făcut desăvârşit în Hristos Isus. Unitatea cu Hristos stabileşte o legătură a unităţii unuia cu celălalt. Această unitate este cea mai convingătoare dovadă pentru lume a maiestăţii şi a virtuţii lui Hristos, precum şi a puterii Sale de a îndepărta păcatele. …
Cu cât este mai strânsă unirea noastră cu Hristos, cu atât mai strânsă va fi şi unirea noastră unul cu altul. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 286
Petru, Iacov și Ioan căutau orice ocazie de a se afla cât mai aproape de Învăţătorul lor, iar dorința lor era îndeplinită. Dintre toți cei doisprezece, legătura acestora cu El era cea mai strânsă. Ioan însă nu se mulţumea doar cu atât, ci voia o comuniune și mai intimă – și a obţinut acest lucru. La acea primă cuvântare de pe malul Iordanului, când Andrei, auzindu-L pe Isus, a plecat în grabă să-l cheme pe fratele lui, Ioan a rămas tăcut, pierdut în contemplarea acelor teme minunate. L-a urmat pe Mântuitorul, rămânând întotdeauna un ascultător însetat, absorbit de cele auzite. Cu toate acestea, el nu avea un caracter fără pată. … Însă Învățătorul divin a întrezărit o inimă fierbinte, sinceră, iubitoare. Isus a mustrat firea sa hrăpăreață, a descurajat ambițiile lui, i-a pus credința la încercare. Însă i-a descoperit lucrul după care-i tânjea sufletul – frumusețea sfințeniei, iubirea Sa care transformă. …
Din fire, Ioan căuta cu înfrigurare iubirea, compasiunea și tovărășia. S-a tras lângă Isus, a stat aproape de El, s-a sprijinit de pieptul Lui. Așa cum se bucură o floare de soare și rouă, tot așa a absorbit și el lumina și viața divină. Cu adorație și iubire, el a privit la Mântuitorul până când asemănarea cu Hristos și tovărășia cu El au devenit singura sa dorință, iar în propriul caracter s-a reflectat caracterul Învăţătorului său. – Educaţie, p. 87

Miercuri, 8 mai: Dragostea la vremea potrivită

Nu există decât puține ispite care să fie mai periculoase și mai fatale pentru un tânăr ca ispita senzualității, dar niciuna dintre acestea nu se va dovedi atât de devastatoare pentru suflet și trup, atât în viața aceasta, cât și pentru veșnicie. …
Întinarea morală se răspândește în zilele noastre chiar și printre pretinșii urmași ai lui Hristos. Patimile sunt nestăpânite, predispozițiile animalice devin tot mai dominante din cauza îngăduinței de sine, în timp ce puterile morale sunt din ce în ce mai slabe. …
Păcatele care au determinat distrugerea antediluvienilor și a cetăților din câmpie sunt la ordinea zilei – nu numai în țările păgâne, nu numai printre creștinii secularizați, ci chiar printre cei care pretind că sunt așteptători ai venirii Fiului omului. Dacă Dumnezeu ar dezvălui păcatele care apar înaintea ochilor Săi, v-ați umple de rușine și groază. – Minte, caracter, personalitate, vol. 1, pp. 231–232
Cei care au în vedere căsătoria să-și cântărească fiecare sentiment și să urmărească fiecare manifestare a caracterului celui cu care s-au gândit să-și unească destinul vieții. Fiecare pas în direcția unei uniri prin căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate și de scopul sincer de a-I face pe plac lui Dumnezeu și a-L onora. Căsătoria afectează viața ulterioară atât în lumea aceasta, cât și în lumea ce va veni. Un creștin sincer nu va face niciun plan pe care Dumnezeu nu-l poate aproba. – Divina vindecare, p. 359
Maria fusese privită ca o mare păcătoasă, dar Isus cunoștea împrejurările care îi influenţaseră viaţa. El ar fi putut stinge orice scânteie de nădejde din sufletul ei, dar n-a făcut așa. El a fost Acela care a ridicat-o din ruină și disperare. … Ea auzise strigătele Sale puternice către Tatăl pentru binele ei. Știa cât de dezgustător este păcatul pentru curăţia Lui nepătată și, în puterea Lui, biruise.
… Prin harul Său, ea a devenit părtașă naturii divine. Aceea care fusese decăzută și a cărei minte fusese o locuinţă a demonilor a fost adusă foarte aproape de Mântuitorul prin comuniune și slujire. Maria a stat la picioarele lui Isus și a învăţat de la El. Maria a fost aceea care a turnat mirul de mare preţ pe capul Lui și I-a spălat picioarele cu lacrimile ei. Maria a stat alături de cruce și L-a urmat la mormânt. Maria a fost prima la mormânt după înviere. Maria a fost prima care a adus vestea despre Mântuitorul înviat.
Isus cunoaște cazul fiecărui om. Tu poate zici: „Sunt păcătos, foarte păcătos.” Se poate să fie așa, dar, cu cât ești mai rău, cu atât ai mai mare nevoie de Isus. El nu-i izgonește pe cei care plâng sau sunt întristaţi. El nu spune nimănui despre tainele inimii tale care vrei să rămână ascunse, ci invită fiecare suflet tremurând să prindă curaj. El îi iartă din toată inima pe toţi aceia care vin la El căutând iertare și îndreptare. – Hristos, Lumina lumii, p. 568

Joi, 9 mai: Un dar din partea Creatorului

Trăim într-un timp de imoralitate. Bărbaţii şi tinerii sunt îndrăzneţi în ce priveşte păcatul. Tinerii noştri, dacă nu se păzesc cu sfinţenie, dacă nu se fortifică prin principii trainice, dacă nu sunt mai atenţi la alegerea anturajului şi a literaturii cu care îşi hrănesc mintea, vor fi expuşi unei societăţi cu moravuri la fel de corupte ca moravurile locuitorilor Sodomei. (…) Tineretul nostru va întâlni ispite la orice pas şi trebuie educat în aşa fel, încât să depindă de o putere mai înaltă, de o învăţătură mai înaltă decât aceea pe care o pot da muritorii. Există pretutindeni dispreţuitori ai Domnului nostru, oameni obişnuiţi să desconsidere creştinismul. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 232
Isus a luat asupra Sa natura umană ca să-i poată lăsa omenirii un model desăvârşit, complet. El doreşte să ne facă asemenea Lui, credincioşi şi sinceri în orice plan, sentiment şi gând, credincioşi şi sinceri în inimă, în suflet şi în viaţă. Aceasta înseamnă să fii creştin. Natura noastră decăzută trebuie să fie curăţită, înnobilată şi consacrată prin ascultare de adevăr. Credinţa creştină nu va fi niciodată în armonie cu principiile lumeşti; integritatea creştină este opusă oricărei înşelăciuni sau prefăcătorii. În ochii lui Dumnezeu, omul care nutreşte în suflet dragostea lui Hristos, care reflectă în mod desăvârşit chipul Mântuitorului este cel mai cinstit, mai nobil şi mai respectabil om de pe pământ. – Mărturii, vol. 5, p. 235

Păcatul este cel mai mare dintre toate relele, iar partea noastră este să avem milă de cel păcătos și să-l ajutăm. Totuși nu se poate ajunge la toți în același fel. … Alții se află în cea mai mare nevoie, dar nu știu aceasta. Ei nu sunt conștienți de teribila lor sărăcie sufletească. Nenumărați oameni sunt atât de cufundați în păcat, încât și-au pierdut sensibilitatea față de realitățile veșnice, și-au pierdut asemănarea cu Dumnezeu și cu greu își dau seama că au un suflet care poate fi mântuit sau pierdut. Ei nu au nici credință în Dumnezeu, nici încredere în oameni. La mulți dintre aceștia se poate ajunge doar prin fapte de bunătate dezinteresată. … Când vor vedea dovada iubirii voastre neegoiste, va fi mai ușor pentru ei să creadă în iubirea lui Hristos.
Există mulți care greșesc și își dau seama de rușinea și de nesăbuința lor. Ei privesc la propriile greșeli, până când ajung aproape disperați. Nu trebuie să neglijăm aceste suflete. Când cineva trebuie să înoate împotriva curentului, acesta îl trage înapoi cu toată puterea. Atunci, trebuie să i se întindă o mână de ajutor, așa cum Fratele nostru mai mare i-a întins mâna lui Petru care se scufunda. Adresați-i cuvinte pline de speranță, cuvinte care să-i întărească încrederea și să-i trezească iubirea. …
Nu ar trebui să trecem niciodată pe lângă un suflet suferind, fără a căuta să-i oferim mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 387–388

Vineri, 10 mai

Studiu suplimentar
Asemenea lui Hristos, „Templul lui Dumnezeu” (31 mai), p. 165.