[vineri] Pentru câmpurile misionare
Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i. (Matei 28:19)
În bisericile noastre se face adesea apel pentru daruri care să fie de ajutor în acțiunile misionare din țară și pentru susținerea lucrării misionare de peste hotare… Din fiecare biserică trebuie să se înalțe către Dumnezeu rugăciuni pentru creșterea generozității și a dărniciei. Cei ale căror inimi sunt unite cu inima lui Hristos vor fi bucuroși să dea ceea ce pot pentru a susține cauza lui Dumnezeu. Ei se vor bucura de progresele făcute, ceea ce înseamnă daruri mai mari și mai frecvente.
Trebuie să considerăm că este un privilegiu pentru noi să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu prin faptul că dăm din ce avem noi pentru a pune în mișcare ceea ce va aduce la îndeplinire planurile Sale în lume. Cei care au spiritul lui Hristos vor avea o inimă sensibilă, mărinimoasă și o mână deschisă, generoasă. Nimeni nu poate fi egoist dacă Îl are în vedere pe Hristos. (…)
Să ne gândim la câmpurile noastre misionare din lume. Misionarii noștri trudesc din greu și cu seriozitate, însă adeseori ei sunt opriți în lucrul lor din cauză că vistieria este goală și ei nu pot avea cele necesare pentru a-și aduce la îndeplinire cu cel mai mare succes lucrarea. Fie ca Dumnezeu să-i ajute pe cei cărora le-au fost încredințate bunurile acestei lumi să fie conștienți cu privire la planul Său și cu privire la răspunderile lor individuale! Dumnezeu le spune acestora: „Ți-am încredințat bunurile Mele pentru ca tu să le pui la schimbător, astfel ca să poată fi deschise în țară și peste hotare noi câmpuri misionare.” (…)
Nu toți pot merge ca misionari în zone din afara țării, însă toți pot face lucrare în vecinătatea lor. Toți pot contribui cu mijloacele lor pentru susținerea lucrării misionare din câmpurile străine.
Dumnezeu îi va însufleți pe ispravnicii Săi credincioși, care sunt gata să își pună la lucru cât pot de bine toată puterea și toate darurile încredințate lor de Dumnezeu. Pe măsură ce toți învață lecția dăruirii lui Dumnezeu cu credincioșie (…) prin Providența Sa, El va înzestra pe unii să aducă daruri princiare. Pe alții îi va face în stare să aducă daruri mai mici; dar atât darurile mici, cât și cele mari sunt primite de El dacă sunt date având ca țintă doar slava Lui. „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu.” – Review and Herald, 18 aprilie 1912
Material preluat de pe devotionale.ro.