Pavel ajunge la Roma
4. Cum a ajuns Pavel la Roma? Ce lecţie ne putem însuși de aici cu privire la lucrurile neașteptate și nedorite cu care ne confruntăm atât de des în viaţă? Faptele 28:16
Faptele 28:16
Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaş care-l păzea.
Da, Pavel a ajuns în final la Roma, doar că a ajuns în postura de deţinut. Cât de des se întâmplă ca planurile noastre, chiar şi cele mai bine intenţionate, să nu se împlinească aşa cum am anticipat şi am sperat!
Pavel a ajuns la Ierusalim la sfârşitul celei de a treia călătorii misionare cu ajutoarele pentru săraci pe care le strânsese în comunităţile din Europa şi Asia Mică. Mai departe însă sa petrecut ceva la care nu se aşteptase: a fost arestat şi pus în lanţuri. După ce a fost ţinut în închisoare timp de doi ani în Cezareea, a cerut să fie judecat de cezar. Aproximativ la trei ani după arestare, a ajuns la Roma, dar probabil că nu aşa cum intenţionase atunci când ia scris bisericii din Roma, cu ani în urmă, despre planul lui de a o vizita.
5. Ce ne spun textele următoare despre timpul petrecut de Pavel la Roma? Ce lecţie putem învăţa de aici? Faptele 28:17-31
Faptele 28:17-31
17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.
18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.
19 Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
20 De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
23 I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţa până seara.
24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,
26 când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28 Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”
29 Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
31 propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.
„Nu prin predicile lui Pavel, ci prin lanţurile sale a fost atrasă atenţia curţii asupra creştinismului. Ca întemniţat, el a sfărâmat din sufletele multora lanţurile carei ţineau în robia păcatului. Şi aceasta nu era totul. El declară: «Cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu» (Filipeni 1:14).” – Ellen G. White, Faptelor apostolilor, ed. 2014, p. 342
De câte ori a luat viaţa ta întorsături neaşteptate, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi spre binele tău? (Vezi Filipeni 1:12.) Cum pot şi cum ar trebui să te ajute aceste experienţe să ai încredere că Dumnezeu are în grija Sa lucrurile din care nu pare a ieşi niciun bine?
Filipeni 1:12
Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.