[Duminică] 24 Februarie
Tatăl lui Ion nu a rămas credincios mamei lui și, de aceea, au divorțat. În anii următori, Ion și-a manifestat mânia pentru această situație intrând în conflict cu legea. După câțiva ani, și-a făcut ordine în viață. Se descurca bine la școală, își luase o slujbă după ore, avea o prietenă și era candidat la o bursă sportivă pentru o școală particulară locală. Până la urmă ar fi primit chiar o bursă de studii, ceea ce ar fi însemnat că mama lui nu mai trebuia să se îngrijoreze pentru plata facultății. Dar iată că, la locul unde lucra, au fost furați niște bani. Toți s-au purtat ca și cum Ion își reluase vechile obiceiuri. Crezi că a fost corect din partea lor? De ce?
Orice faptă are, în mod evident, niște consecințe. Ceea ce faci azi, s-ar putea să nu însemne prea mult pe moment, dar să aibă consecințe semnificative mai târziu. Uneori, modul în care oamenii din jur se raportează la noi este determinat de modul în care aceștia ne-au perceput prin prisma cuvintelor și faptelor noastre. Un fapt cert este că, de cele mai multe ori, oamenii tind să-și amintească mai repede de greșelile noastre, decât de lucrurile bune pe care le-am făcut. Prin urmare, este important să căutăm să nu dăm prilej oamenilor să își piardă încrederea în noi.
Loghează-te pe http://RealTimeFaith.adventist.org pentru a-ți posta răspunsul. Fii deschis și onest. Spune ce crezi.