[Marți] Rugăciunea biruitoare
În orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. (Filipeni 4:6)
Este datoria noastră să ne rugăm; așa a rânduit Dumnezeu. Bogățiile universului Îi aparțin Lui. El are la dispoziția Sa toate comorile vremelnice și spirituale și El poate îndeplini orice cerere din plenitudinea Sa. Suflarea o primim de la El; orice binecuvântare vremelnică de care beneficiem este darul Său. Suntem dependenți de El nu doar pentru binecuvântările vremelnice, ci și pentru harul și puterea de a ne feri să cădem în ispită. Avem nevoie în fiecare zi de Pâinea vieții, care să ne dea putere și vigoare spirituală, la fel cum avem nevoie de hrană pentru a ne susține puterile fizice și a avea mușchi puternici. Suntem cuprinși de slăbiciuni și neputințe, îndoieli și ispite; însă putem veni la Domnul Isus cu nevoile noastre și El nu ne va întoarce spatele. Trebuie să ne deprindem să căutăm călăuzire divină prin rugăciune; trebuie să învățăm să ne încredem în Acela de la care ne vine ajutorul. (…)
Trebuie să conștientizăm profund și cu seriozitate nevoile noastre. Să fim conștienți de slăbiciunea noastră și de faptul că suntem dependenți de Dumnezeu, să venim la El cu sufletul căit și cu inima zdrobită. Cererile noastre trebuie adresate în supunere deplină față de El; orice dorință trebuie să fie adusă în armonie cu voia lui Dumnezeu, și voia Lui trebuie să se facă în noi. (…)
Dacă umblăm în lumină – și Domnul Hristos este lumina – putem veni la tronul harului cu îndrăzneală sfântă. Putem prezenta făgăduințele lui Dumnezeu cu credință vie și să ne susținem cererile. Deși suntem slabi, greșiți și nevrednici, „Duhul ne ajută în neputințele noastre”… După ce ne-am înălțat cererea o dată, nu trebuie să o abandonăm, ci să spunem la fel ca Iacov când s-a luptat toată noaptea cu îngerul: „Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta” (…) și, asemenea lui, vom birui.
Creștinii își pot păstra integritatea în mijlocul ispitelor cu care Satana îi asaltează numai dacă vor veghea în vederea rugăciunii și vor da pe față o credință vie… Vorbiți continuu inimii voastre în limbajul credinței: „Domnul Isus a spus că mă va primi și eu cred cuvântul Său. Îl voi lăuda; voi aduce slavă numelui Său.” Satana va fi pe aproape ca să îți sugereze că nu vei simți nicio bucurie. Răspunde-i astfel: „Am toate motivele să fiu bucuros pentru că sunt copilul lui Dumnezeu. Eu mă încred în Domnul Isus.” – Signs of the Times, 15 mai 1884
Material preluat de pe devotionale.ro.