[Sâmbătă] 12 Ianuarie
Orbii și elefantul
Au fost odată șase bărbați
Cercetători și învățați.
Un elefant ei căutau,
(Deși, săracii, nu vedeau),
Căci își puseseră în gând
Să îl observe rând pe rând.
Primul s-a apropiat
Şi, nu știu cum, s-a-mpiedicat,
Dar s-a oprit în trupul lat.
Îndată omul a strigat:
„Elefantul e de stâncă
Şi nimeni nu știe încă!”
Al doilea-n colți a nimerit
Şi a strigat la fel de-uimit:
„Este rotund și ascuțit”.
Asta limpede îmi spune
Că elefantul-minune
Este-o suliță, pe bune!”
Al treilea, s-a întâmplat,
De trompă l-a apucat.
Şi, vorbind cu îndrăzneală,
A decis fără-ndoială:
„Ce flexibil elefant!
Este un șarpe pedant.”
Al patrulea, mai curios,
A nimerit genunchiul gros.
„Această fiară ciudată
Mi se pare îndesată,
E scorțoasă, fără leac,
Seamănă cu un copac.”
Cel de-al cincilea coleg
N-a rămas nici el mai bleg.
El a apucat urechea și a spus
Cu un zâmbet cam de sus:
„Orice orb, orice niznai,
Vede că e-un evantai”.
Iar al șaselea bărbat,
În sfârșit, a declarat,
Despre coada pendulară,
Că aduce cu o sfoară.
Cam atât a priceput
Despre ruda de mamut.
Astfel s-a iscat o sfadă
Fiindcă, între cap și coadă,
Fiecare susținea
Ce simțea cu mâna sa.
Într-un fel, toți cu dreptate,
Însă incorecți în toate.
Tot așa lumea discută
Cu înverșunare-acută
Despre vreo teologie –
Fiecare-atât cât știe.
Toți câți spun despre mamut
Nici măcar nu l-au văzut.
John Godffrey Saxe (1816-1887)
