[Sâmbătă] Dima
Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. (2 Timotei 4:10)
A doua epistolă a lui Pavel a fost scrisă în condiţii foarte grele, Pavel fiind închis în închisoarea Mamertino din Roma. În aceste împrejurări ar fi avut nevoie de o persoană care să-l încurajeze, să-i fie sprijin în încercare. Pavel îl cheamă pe Timotei, deoarece Dima l-a părăsit în greaua încercare.
A părăsi pe cineva aflat în situaţie dificilă este o faptă nedemnă de un creştin. Un om poate ajunge într-o astfel de situaţie dacă în aceleaşi timp Îl părăseşte şi pe Domnul. Despre Dima, Scriptura menţionează că l-a părăsit pe Pavel „din dragoste pentru lume”. Atunci când un om ajunge să-L părăsească pe Dumnezeu este foarte uşor să se lepede şi de semeni, chiar dacă ei se află în situaţii dificile. Zilnic auzim astfel de întâmplări dureroase, care aduc încercare familiei, bisericii şi chiar societăţii. Nu este de mirare un astfel de comportament în aceste vremuri când dragostea multor oameni s-a răcit. În general, semnul părăsirii lui Dumnezeu este abandonarea semenilor noştri care se află în suferinţă. De aceea, atunci când vine ispita părăsirii prietenilor, rudelor sau chiar a familiei, trebuie să ne punem serios întrebarea dacă nu cumva din dragoste pentru lume, interese personale sau din orice alt motiv, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. „Pentru un câştig lumesc, Dima a dat în schimb orice înaltă şi nobilă consideraţie. Ce schimb miop! Având numai bogăţia sau cin-stea lumească, Dima era cu adevărat sărac, oricât s-ar fi lăudat el că are.” (Faptele apostolilor, p. 379)
Să ne rugăm ca azi, prin lucrarea Duhului Sfânt în vieţile noastre, să nu ajungem în situaţia lui Dima! Să avem o relaţie strânsă zi de zi cu Mântuitorul nostru scump, iar relaţiile cu cei din familie, biserică şi societate să reflecte aproprierea noastră de Isus Hristos. Dacă descoperim răcirea relaţiilor noastre, să alergăm la Salvatorul nostru, să ne umple inimile cu dragostea Sa nemărginită şi locul nostru azi şi întotdeauna să fie doar lângă Isus Hristos. Pacea Lui să inunde inimile noastre, ca să putem aduce mângâiere celor în nevoie şi suferinţă!
Ilyés János Béla, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord
Material preluat de pe devotionale.ro.