[Miercuri] Tit
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeași râvnă pentru voi! (2 Corinteni 8:16)
Astăzi vom face cunoștință cu un tânăr înflăcărat pentru cauza lui Dumnezeu, a cărui viață ne motivează pe toți să intrăm în primele rânduri ale slujirii semenilor noștri.
Tit este un creștin grec dintre neamuri (Galateni 2:3) și, posibil, un rod al lucrării evanghelistice a lui Pavel (Tit 1:4). El este amintit prima dată călătorind cu Pavel de la Antiohia la Ierusalim, cu prilejul unui conciliu (Galateni 2:1-3). Destoinic și supus, Tit îl însoțește apoi pe Pavel în cea de a treia călătorie misionară (2 Corinteni 2:13; 7:6,13). Întorcându-se de la Corint, Tit îi aduce apostolului un raport fericit despre progresul spiritual al corintenilor, iar entuziasmul cu care îi relatează amănuntele este un prilej de mângâiere pentru inima bătrânului său mentor. Câștigând încrederea credincioșilor corinteni, Tit demarează proiectul strângerii de ajutoare pentru săracii din Iudeea, implicându-se sârguincios în îndeplinirea acestui proiect caritabil (2 Corinteni 9:5). Tu duci ajutoare, în panere de iubire, săracilor din jurul tău?
Un amănunt deosebit completează portretul caracterului lui Tit, și anume: urmând exemplul lui Pavel, Tit s-a întreținut singur pe timpul rămânerii la Corint (2 Corinteni 12:18). Aceasta a câștigat respectul, afecțiunea și încrederea corintenilor, precum și ale noastre astăzi.
După ce a refăcut armonia bisericii din Corint, Tit, voios și consacrat, îl însoțește pe apostol la Creta și, în perioada petrecută acolo, supraveghează organizarea bisericii (Tit 1:5). Ulterior, Tit a ocupat un post important de conducere în biserica creștină primară (Tit 1:1-5; 2:15).
Când corabia pe care se afla Pavel a trecut pe lângă insula Creta, el era prizonierul Romei. Deși echipajul a fost salvat, corabia s-a scufundat în adâncul Mării Mediterane, iar Creta s-a scufundat în adâncimile păcatului. Prin Pavel și apoi prin Tit, Dumnezeu a lucrat pentru salvarea locuitorilor din Creta. Tu ești dispus să lucrezi pentru salvarea semenilor tăi din adâncimile păcatului?
Dumnezeu ne cheamă să fim un TIT al timpului nostru. Spune împreună cu mine: Ajută-mi Tu să fiu și eu un misionar ca Tit, zelos, supus, loial, destoinic, vrednic de iubit!
Magdalena Toma, Arad
Material preluat de pe devotionale.ro.