[joi, 21 ianuarie] Negură și necaz



 

 

9. Ce legătură are cu regele Ahaz profeția din Isaia 8:16-22?

 

„16 Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire între ucenicii Mei.” 17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. 18 Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe Muntele Sionului. 19 Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc!”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? 20 La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. 21 El va pribegi prin ţară apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia, şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, 22 fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră şi se va vedea izgonit în întuneric beznă”.

 

Ahaz a fost profund implicat în religia păgână (2 Împărați 16:3,4,10-15; 2 Cronici 28:2-4,23-25), care era foarte mult legată de lumea ocultă (compară cu Deuteronomul 32:17: „au adus jertfe dracilor”; 1 Corinteni 10:20). Diverse aspecte ale vrăjitoriei moderne prezintă asemănări izbitoare cu ritualurile antice din Orientul Apropiat, atestate de scrierile vremii din afara Bibliei. Chiar multe dintre practicile mișcării New Age din prezent sunt doar niște manifestări contemporane ale acelor practici oculte antice.

 

Descrierea pe care o face Isaia despre disperarea care rezultă din bizuirea pe alte duhuri în afară de Duhul Domnului (Isaia 8:21,22) i se potrivește foarte bine lui Ahaz (2 Cronici 28:22,23). Isaia face referire la oamenii care se mânie și îl blestemă pe regele lor (Isaia 8:21, în engl.). Aceasta era o avertizare pentru Ahaz că, deoarece îi împinsese pe oameni spre lumea ocultului, aceștia aveau să-l blesteme. Într-adevăr, când Ahaz a murit, „nu l-au pus în mormintele împăraților lui Israel” (2 Cronici 28:27).

 

10. Ce spun următoarele pasaje despre practicile oculte?

 

Leviticul 20:27

„Dar, dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor’.”

 

Deuteronomul 18:9-14

„9 După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. 10 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, 11 de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. 12 Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. 13 Tu să te ţii în totul totului tot numai de Domnul, Dumnezeul tău. 14 Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori, dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta”.

 

Despărțirea de ocultism este o chestiune de loialitate față de Dumnezeu. În 1 Cronici 10:13,14 se spune că împăratul Saul s-a făcut vinovat de fărădelege față de Domnul, pentru că a cerut sfatul celor ce cheamă morții.

 

În ce moduri subtile putem fi expuși la tentațiile ocultismului și ale diferitelor manifestări de spiritism?

 

 

Post-ul [joi, 21 ianuarie] Negură și necaz apare prima dată în Studiu Biblic.