[luni, 10 februarie] Complotul împotriva lui Daniel

 

 

2. Ce gândire stătea în spatele decretului dat de Darius? Cum arată el lipsa de profunzime a împăratului?

 

Daniel 6:6-9

”6 Apoi, aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate Darius! 7 Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa în timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. 8 Acum, împărate, întăreşte oprirea şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba după legea mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.” 9 În urma celor de mai sus, împăratul Darius a scris porunca şi oprirea.”

 

Darius poate părea lipsit de judecată promulgând un decret pe care în curând ar vrea să îl retragă. El a căzut în capcana întinsă de dregători, care au fost suficient de iscusiți ca să se folosească de circumstanțele politice din noua împărăție. Darius a centralizat guvernarea și a numit o sută douăzeci de dregători pentru ca administrația să fie mai eficientă. Totuși o astfel de acțiune implica și anumite riscuri pe termen lung. Un guvernator cu influență putea cu ușurință să stârnească o răscoală și să dezbine împărăția. Tocmai de aceea, o lege care să îi oblige pe toți să se plece doar înaintea împăratului timp de treizeci de zile părea o strategie bună de a stimula loialitatea față de împărat și, astfel, de a preveni orice fel de răzvrătire. Dar dregătorii l-­au păcălit pe împărat, spunându­-i că o astfel de propunere are susținerea tuturor guvernatorilor, căpeteniilor, dregătorilor, sfetnicilor și sfătuitorilor – un neadevăr evident, deoarece Daniel nu era inclus. Mai mult, ideea de a fi tratat ca un dumnezeu probabil că i­-a părut atrăgătoare împăratului.

 

Nu există nicio dovadă că împărații persani ar fi pretins vreodată să aibă statut divin. Mai degrabă decretul ar fi putut avea scopul de a­-l face pe împărat singurul reprezentant al zeilor timp de treizeci de zile; cu alte cuvinte, rugăciunile trebuiau prezentate prin el înaintea zeilor. Din nefericire, împăratul nu a cercetat motivele din spatele propunerii. Astfel, el nu și-­a dat seama că legea care se presupunea că ar dori să împiedice orice conspirație era ea însăși o conspirație pentru a-­l ataca pe Daniel.

 

Două aspecte ale acestei legi merită atenția noastră. În primul rând, dacă nu respectai porunca, pedeapsa era să fii aruncat în groapa cu lei. Deoarece acest fel de pedeapsă nu mai este atestată niciunde, probabil că a fost o sugestie ad-hoc a vrăjmașilor lui Daniel. Monarhii din Orientul Apropiat din vechime puneau lei în cuști pentru a-­i elibera în anumite ocazii pentru vânătoare. Așa că nu duceau lipsă de lei care să sfâșie pe oricine ar fi îndrăznit să calce porunca împăratului. În al doilea rând, porunca nu putea fi schimbată. Natura imuabilă a „legii mezilor și perșilor” mai este menționată și în Estera 1:19 și 8:8. Diodorus Siculus, istoric grec din Antichitate, menționează o ocazie în care Darius al III-­lea (a nu fi confundat cu Darius menționat în cartea Daniel) s­-a răzgândit, dar nu a mai putut revoca o pedeapsă cu moartea rostită în dreptul unui om nevinovat.