[joi, 6 februarie] Căderea Babilonului

 

 

5. Ce putem învăţa despre căderea Babilonului lui Belşaţar care să ne îndrepte atenţia către căderea Babilonului din timpul sfârşitului?

 

Daniel 5:29-31

”29 Îndată, Belşaţar a dat poruncă şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei. 30 Dar, chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. 31 Şi a pus mâna pe împărăţie Darius, Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.”

 

Apocalipsa 14:8

”Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!””

 

Apocalipsa 16:19

”Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.”

 

Apocalipsa 18:2

”El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”

 

În ciuda defectelor sale, Belșațar era un om de cuvânt. Deși primise vești proaste, el a fost mulțumit de tâlcuirea lui Daniel și i­-a dat recompensa promisă. Recunoscând adevărul soliei lui Daniel, implicit, împăratul a recunoscut existența Dumnezeului lui Daniel. Interesant că acum Daniel a acceptat darurile pe care înainte le refuzase, probabil pentru că acum ele nu îi mai puteau influența tâlcuirea. Mai mult, în acel moment darurile împăratului erau fără valoare, întrucât imperiul era pe punctul de a cădea. Probabil ca un semn de curtoazie, profetul a acceptat recompensele, știind că urma să fie al treilea în împărăție doar pentru câteva ore.

 

Așa cum a fost anunțat de profet, Babilonul a căzut. Rapid. Împăratul și curtenii încă beau când cetatea a căzut fără luptă. Herodot spune că persanii au săpat un canal și au deviat apele Eufratului, iar ei au intrat în cetate prin albia râului. În aceeași noapte, Belșațar a fost omorât. Tatăl lui, împăratul Nabonid, deja părăsise cetatea și mai târziu s­-a predat perșilor. Așa a luat sfârșit cel mai cunoscut imperiu pe care l-­a avut această lume. Babilonul, capul de aur, nu mai exista.

 

„Lui Belșațar i­-au fost oferite mai multe ocazii de a cunoaște și de a face voia lui Dumnezeu. El îl văzuse pe bunicul lui, Nebucadnețar, alungat dintre oameni. A văzut cum mintea cu care monarhul se lăudase atât de mult i­-a fost luată de Cel care i­-o dăduse. El văzuse cum împăratul a fost alungat din împărăție și dus printre fiarele pământului. Dar iubirea de distracții și proslăvirea eului au șters lecțiile pe care Belșațar nu ar fi trebuit să le uite niciodată și, astfel, el a făcut aceleași păcate care aduseseră pedeapsa asupra lui Nebucadnețar. El a irosit oportunități care i-­au fost acordate în mod milostiv, neglijând să folosească ocaziile care îi stăteau la dispoziție pentru a cunoaște adevărul.” – Ellen G. White, Bible Echo, 25 aprilie 1898

 

Ce ocazii avem noi de a „cunoaște adevărul”? Ce înseamnă acest lucru? Cunoaștem tot adevărul pe care trebuie să îl știm? Când putem spune acest lucru?