Apostolii au fost instrumentul prin care Dumnezeu a rostit pedeapsa pentru păcat, ca în cazul lui Anania şi al Safirei, dar tot ei au fost instrumentul prin care El le-a oferit har păcătoşilor. Vindecările miraculoase pe care le-au săvârşit (Faptele 5:12-16) erau dovada palpabilă că Duhul Sfânt lucra prin ei. Este surprinzător faptul că oamenii ajunseseră că creadă că până şi umbra lui Petru putea să-i vindece. Cazul cel mai asemănător din Evanghelii este cel al femeii care s-a vindecat după ce a atins poala hainei lui Isus (Luca 8:43,44). Totuşi Luca nu afirmă că umbra lui Petru avea într-adevăr putere vindecătoare, ci că oamenii credeau că avea. Dumnezeu S-a îndurat de ei, chiar dacă circula printre ei o astfel de superstiţie.

În orice caz, cu cât apostolii erau mai plini de Duh Sfânt şi cu cât semnele şi minunile se înmulţeau, cu atât mai invidioşi deveneau conducătorii religioşi. S-a dispus astfel arestarea lor pentru a doua oară (Faptele 5:17,18). Abia după evadarea lor miraculoasă (vers. 19-24) şi după o altă cuvântare plină de curaj a lui Petru, au început unele autorităţi să ia în calcul o posibilă intervenţie a forţelor supranaturale.

5. Ce argumente a adus Gamaliel pentru a-i convinge pe membrii Sinedriului să nu-i omoare pe apostoli?

Faptele 5:34-39
34. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.
36. Căci nu demult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi.
37. După el s-a ivit Iuda galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi.
38. Şi acum eu vă spun: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”

Sinedriul era controlat de saduchei, fariseii formând o minoritate influentă. Gamaliel era fariseu şi învăţător al Legii. El era atât de respectat de iudei, încât ajunsese să fie numit de aceştia „rabban” („învăţătorul nostru”) şi nu doar „rabbi” („învăţătorul meu”). Pavel s-a numărat printre discipolii lui (Faptele 22:3).

Gamaliel le-a reamintit de alte două mişcări rebele din istoria recentă a Israelului care atrăseseră simpatizanţi şi care provocaseră tulburări, dar care dispăruseră după ce conducătorii lor fuseseră omorâţi. El a desprins de aici învăţătura că mişcarea creştină avea să dispară repede dacă era de origine umană. Pe de altă parte, dacă era de la Dumnezeu, aşa cum pretindeau apostolii, ce şanse aveau să o oprească? Sfatul lui a fost convingător. Apostolii au fost bătuţi cu nuiele şi li s-a interzis încă o dată să vorbească în Numele lui Isus.

Ce ne spune relatarea aceasta despre valoarea unui sfat bun? Cum să fim mai deschişi la sfaturi, chiar şi în situaţiile în care ele sunt contrare planurilor noastre?


Părerea mea