De la bogăție la zdrențe

 

Scuzați-mă, domnule, v-ați putea lipsi de un dolar? spuse Ben, întinzând mâna sa.

 

– Pleacă de aici, trântor mizerabil! Sunt sătul de voi! De ce nu vă luați un serviciu și nu terminați odată cu cerșitul! strigă omul furios, trecând grăbit strada pentru a scăpa de cerșetor.

 

Era aproape ora două după-amiaza, și zgomotul de protest al stomacului său i-a reamintit lui Ben că nu mâncase nimic în ziua precedentă. Găsise 75 de cenți într-o cabină telefonică. După ce s-a ciupit de două ori ca să se asigure că nu visează, Ben s-a îndreptat spre un fast-food din apropiere. Acolo și-a cumpărat o ceașcă de cafea, o gogoașă veche de o zi și o cutiuță cu unt de alune. Aceasta reprezenta cina de ieri seară, micul dejun de azi și, după cum mergeau lucrurile, urma să reprezinte și prânzul.

 

Ben a aruncat o privire la ceasul aflat la o înălțime considerabilă, în vârful clădirii Administrației Portului. Era timpul. Și-a înhățat pătura zdrențăroasă și și-a pus-o în jurul umerilor. Încet, și-a târât picioarele până în curtea pieței de alimente din spatele clădirii Market Plaza.

 

I-a luat cam 25 de minute să parcurgă distanța până acolo, pe de o parte pentru că nu avea șireturi și nici limbă la pantofii care nici măcar nu erau mărimea lui, iar pe de altă parte, pentru că cerșea bani pe unde trecea.

 

Când a ajuns, Ben a început să facă același lucru ca de fiecare dată. A început prin a căuta în tomberoanele de gunoi de la marginea pieței de alimente. Până când a ajuns Ben la tomberoanele din apropierea fast-foodurilor, cei care luaseră prânzul se întorseseră la lucru. Așa că acum Ben putea să caute prin gunoi fără să fie deranjat.

 

Ben detesta privirile pe care i le aruncau oamenii în timp ce el scormonea prin tomberoane, căutând mâncare. Dar, în realitate, nu-i putea învinovăți. Era cu adevărat o priveliște dezgustătoare. Părul și barba lui erau lungi și găzduiseră multe generații de păduchi. Mizeria și praful dăduseră pielii lui o tentă gri-maronie și-i acoperiseră chiar și unghiile de la mână. Nu se spălase de șase săptămâni și mirosea a urină. Se zgâriase scărpinându-se din cauza puricilor. Acoperit de răni și rușine, ajunsese să se deteste.

 

Într-unul dintre tomberoane, Ben a găsit un ambalaj cu un hamburger mâncat doar pe jumătate și cu cinci felii de cartofi prăjiți; în altul, rămășițele unui sandviș cu șuncă și brânză și coaja de la o plăcintă cu mere. Urma să ude acest festin cu ultimele sorbituri dintr-o sticlă de alcool pe care o furase de la un vagabond.

 

Continuând să scormonească prin gunoaie, Ben găsi o cutie mare de carton plină cu niște zdrențe umede și urât mirositoare, precum și cu niște ziare vechi și mucegăite. Trase cutia către el. Înșfăcă o bucată de ziar pentru a se șterge la gură. Era o bucată dintr-un ziar de duminică, datat din 21 iunie 1987. La început, Ben nu observă – ochii fiindu-i înlăcrimați și tulburați de băutură –, dar, când aduse ziarul mai aproape, titlul îi sări în ochi. Ochii i s-au mărit și frisoane au început să-i scuture corpul ca niște șocuri electrice. Respirația lui a devenit în scurt timp sacadată; simțea că se sufocă. Acolo, pe prima pagină, era fotografia lui. Sub ea citi: „În pas cu Benjamin R. Jacobs, milionarul atins de bogățiile lui Midias”. Din milionar ajunsese cerșetor. Ce imagine dezolantă!