[marți, 5 mai]

 

 

Ai ajuns într-o etapă a vieții în care trebuie să iei decizii cu privire la ce aștepți de la relațiile cu alți oameni, fie ei bărbați sau femei. Dumnezeu ne-a trasat anumite principii călăuzitoare referitoare la relația cu persoanele de sex opus. Pe lângă aceasta, este important și să încerci să înțelegi deosebirile cu care i-a înzestrat Dumnezeu pe băieți și pe fete. Aceste deosebiri, deși uneori ne îngreunează relația, ne și stârnesc curiozitatea de a-i cunoaște pe cei de sex opus. Cultivarea relațiilor de prietenie este un lucru interesant!

 

Sarcina ta, în următorii câțiva ani, este să începi să îți faci o idee despre ce îți dorești de la persoana cu care vei alege să îți petreci viața. Cu cât vei înțelege mai bine deosebirile dintre băieți și fete, cu atât vei avea un început mai bun în momentul în care vei porni în căutarea persoanei pe care o poți înțelege cu adevărat și care poate cu adevărat să te înțeleagă.

 

Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le înțelegi din start este că fetele nu sunt impresionate de ceea ce cred băieții că le impresionează, și invers. Cel mai util ar fi să studiezi un pic subiectul, să discuți cu persoane mai mari ca vârstă, care au experiență și care te pot ajuta să înțelegi mai bine. Cunoașterea cât mai multor detalii despre sexul opus nu ajută neapărat să ai întotdeauna succes în relațiile cu fetele sau băieții, dar, cu siguranță, sporesc șansa ca relațiile să fie mai bune.

 

Ce calități crezi că ar trebui să aibă o persoană de sex opus?