Prietenul lui Ben, Tudor, tocmai a aflat că părinții lui se despart. Tudor nu vrea să mai meargă la biserică. Nici părinții lui nu mai vor. Lui Ben îi pare rău de situația aceasta și nu știe ce să-i spună lui Tudor. Ei au mai vorbit despre Dumnezeu de câteva ori, dar întotdeauna i s-a părut puțin cam ciudată situația.

 

Ben dorește să-l încurajeze pe prietenul lui și, poate, să se roage împreună cu el, dar are emoții. Niciodată nu s-au mai rugat împreună, iar Ben simte că, în ultima vreme, Tudor are nevoie de mai mult decât de cuvintele: „Îmi pare rău” sau „Ce păcat!”. Ben se hotărăște să-L lase pe Dumnezeu să-i ofere ocazia de a se ruga împreună cu Tudor în această săptămână.

 

Ocazia se ivește pe drum, când se întorc amândoi de la școală, iar Tudor spune:

 

– Aș fi vrut ca părinții mei să se înțeleagă, pur și simplu, ca alți părinți. Am senzația că lui Dumnezeu nu Îi pasă de familia mea.

 

Ben simte că aceasta este o ocazie de a vorbi cu Tudor despre convingerea lui cu privire la rugăciune.

 

Ce crezi că ar trebui să-i spună? Tu ce i-ai spune? Pentru ce te-ai ruga împreună cu Tudor? Cum poate fi întărită prietenia lor prin aceasta? Cum ar putea fi pusă în dificultate? Te-ai confruntat vreodată cu astfel de momente?