Ai încredere în mine!

 

A fost odată un om care îngrijea o pădure de bambus pe o coastă de munte. Pădurii îi plăcea cum era îngrijită de omul acesta. Se simțea legată de stăpânul ei și, de-a lungul anilor, afecțiunea ce i-o purta a crescut. Într-o zi, stăpânul a venit la pădure și i-a spus:

 

– Draga mea pădure, ne-am bucurat mulți ani împreună de muntele acesta. Astăzi, vreau să te întreb dacă ești dispusă să mă lași să te folosesc pentru un scop mai măreț decât împodobirea muntelui.

 

Pădurea, plină de mândrie, a răspuns:

 

– Vreau să fac ce dorești tu de la mine.

 

Stăpânul i-a spus:

 

– Mai întâi, trebuie să îți îndepărtez toate ramurile și frunzele, ca să te pot folosi pentru ceva mai nobil.

 

Pădurea s-a gândit la propunerea aceasta ciudată și a răspuns:

 

– Frumusețea mea se află în desișul frunzișului și în unduirea ramurilor mele. Dacă mi le iei, îmi răpești frumusețea.

 

– Da, știu, a recunoscut stăpânul. Dar trebuie să ți le îndepărtez pentru a realiza ceva mai bun. Pădurea a acceptat cu solemnitate. După ce i-a îndepărtat frunzele și ramurile, stăpânul i-a spus:

 

– Îmi imaginez că îți va fi greu să înțelegi, dar, ca să pot împlini scopul cel măreț, va trebui să îți dobor trunchiurile.

 

– Însă toată puterea mea stă în trunchiurile arborilor, ce se înalță spre cer. Cum poate ieși ceva bun din tăierea lor? Stăpânul a răspuns:

 

– Este singura cale. Accepți?

 

Tristă, dar cu încredere în stăpân, pădurea l-a lăsat să-i doboare copacii.

 

– Mai am un lucru să îți cer, a adăugat stăpânul. Ca să te pot folosi într-un scop mai bun, trebuie să mă lași să-ți despic cioturile în două.

 

– Dar atunci voi înceta să exist! s-a plâns pădurea. Nu este suficient că m-ai dezbrăcat de frumusețe și mi-ai doborât tăria? Acum vrei
să-mi despici cioturile în două? Ce poate ieși bun de aici? Stăpânul a atins un ciot și a spus:

 

– Crede în mine. Îți voi arăta un bine mai mare, pe care l-am proiectat pentru tine.

 

Pădurea i-a îngăduit stăpânului să-i despice cioturile în două. Acestea au fost scobite și puse unul în continuarea celuilalt pe coasta muntelui, în direcția pustiei din vale, unde ploaia nu ajungea niciodată. Atunci când a plouat pe munte, aceste canale din cioturi au condus apa spre ținutul sterp, care s-a transformat într-un tărâm înverzit și roditor.

 

Stăpânul s-a dus pe coasta muntelui la pădurea sa și a îngenuncheat lângă cioturile despicate. A dat puțin pământ deoparte, descoperind noi vlăstari, care urmau să răsară din pământ. Şi a zâmbit.