[sâmbătă, 19 octombrie]

 

 

Cât înseamnă el pentru tine?

 

Periodic, adulții simt nevoia să facă o curățenie generală în casă. Se gândesc bine cu privire la ce să păstreze și ce să arunce. Şi apoi ajung la concluzia că au multe lucruri bune, de care nu mai au nevoie, dar pe care nici nu le pot pune, pur și simplu, la gunoi.

 

Recent, tot acest scenariu s-a desfășurat și în casa mea. Soția a umblat în debara și, după niște trieri, a făcut câteva cutii cu lucruri pe care să le vând în târg.

 

– Pune-le în garaj și mă ocup eu să le aranjez pentru vânzare, mi-a spus ea pe un ton sigur.

 

Deși este o soție scumpă și minunată, nu se pricepe deloc la actorie, iar tonul pe care mi-a spus să manevrez cutiile m-a făcut suspicios. „Dar ce este în cutii și nu vrea să văd eu?” m-am întrebat în sinea mea. Soția a observat neîncrederea mea și a adăugat grăbită:

 

– Dacă n-ai ceva de făcut, am destulă treabă să-ți dau…

 

Înțelegând ultimatumul, am făcut înțeleapta alegere de a duce cutiile în garaj.

 

Când am rămas singur, am deschis o cutie și am scotocit prin conținut. În mare, am fost mulțumit să constat că scap de niște obiecte. Însă sub ele am găsit tricoul meu verde, pe care l-am purtat la meciurile de fotbal, la grădină, în deplasări misionare și în vacanță. Evident, era cam ponosit, dar tocmai asta conta. Fusese alături de mine, ca un prieten credincios, la bine și la rău. „De ce l-o fi ascuns pe fundul cutiei?” m-am întrebat eu. Era o conspirație. Ceea ce pentru mine însemna foarte mult, soția mea considera că merită dat la gunoi. Nu, aveam să-l păstrez, chiar dacă ar fi trebuit să lupt pentru el! Am luat tricoul și l-am dus în casă.

 

Ca să nu mai lungesc vorba, am pierdut bătălia pentru el. Se pare că dragostea mea pentru soție este mai mare decât atașamentul pentru vechiul și ponositul meu tricou verde. Totuși reacția mea indică faptul că ceea ce prețuim este subiectiv. Povestirile, experiențele, amintirile din viața noastră, toate sunt legate de niște simple simboluri, iar unele dintre acestea sunt la fel de vechi precum tricoul meu ponosit. Astăzi, a îngenunchea pentru rugăciune poate părea ceva demodat și chiar deplasat pentru unii. Dar de ce? Oferirea zecimii pentru lucrarea bisericii poate fi fără importanță pentru mulți astăzi, față de cum era pentru cei de acum o sută de ani. De ce? Ascultarea unei predici poate fi mai puțin importantă pentru oamenii din lumea noastră grăbită. De ce ar fi așa? Ce se întâmplă de ne este greu să ne închinăm lui Dumnezeu?

 

Pastorul Troy

 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse