Gândește-te cât de ciudat ți s-ar părea dacă, dimineață, ai citi din Biblie și te-ai ruga, apoi te-ai uita în oglindă să vezi ce s-a schimbat. Ai fi ca băiețelul acela care a plantat boabe de porumb și, în fiecare zi după aceea, săpa și dezgolea boabele, ca să vadă dacă au încolțit. Boabele nu încolțesc dacă le săpăm mereu. Soarele, ploaia și solul ajută să crească boabele în timp. Același adevăr este valabil și pentru creșterea noastră spirituală. Disciplina și exercițiile spirituale te întăresc pentru slujire, însă nu te califică pentru cer. Singura recomandare pentru cer este o încredere totală în lucrarea pe care Hristos a îndeplinit-o pe Calvar (Ioan 1:1012). Orice om născut din nou urmează să crească dacă păstrează legătura cu Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt (Ioan 1:5,16).

 

Există oare o modalitate de a-ți verifica creșterea spirituală? Ei bine, este destul de greu. Nu există un instrument care să-ți spună dacă, spiritual, ești rece, căldicel sau fierbinte. Sunt totuși indici care te pot orienta. De exemplu, timpul pe care îl acorzi exercițiului spiritual. Apoi, ar mai fi modul în care relaționezi cu cei din jur, precum și felul în care ești perceput de aceștia. Ia-ți timp, gândește-te și notează  alți indici ai vieții spirituale, din punctul tău de vedere.
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse