TOIEGE, PIETRE ŞI… CUVINTE?

 

În sala de judecată au izbucnit țipete. Pe primul rând, stăteau mai multe fete și, destul de des, glasurile lor atingeau culmi pițigăiate, iar trupurile lor tremurau și se contorsionau. Aceste izbucniri nu se limitau la sala de judecată. Când se aflau acasă ori chiar la biserică, tinerele făceau câte o criză, deși nu îndrăzneau să izbucnească în timpul rugăciunii sau al predicii – doar în momentele mai umile, de slujire.

 

Medicii nu găseau nicio explicație rezonabilă pentru starea lor, prin urmare au concluzionat că era vrăjitorie. Cineva din oraș le fermecase pe aceste fete. Orășenii credeau că numai fetele știau cine le făcuse vraja. Iar fetele deveniseră niște celebrități. Erau persoanele despre care se vorbea cel mai mult în oraș, cetățene onorate și de temut. La cuvântul lor, puteai fi trimis la închisoare sau chiar spânzurat.

 

La început, puțini dintre oamenii pe care îi acuzau fetele puteau fi considerați suspecți: o sclavă din Caraibe, o femeie fără adăpost și o femeie despre care părinții ei spuseseră că primea bărbați noaptea în casă. Sclava a mărturisit vrăjitoria și au lăsat-o să plece. În Salem, se credea că, dacă mărturisești vrăjitoria, diavolul nu mai are putere asupra ta. Totuși celelalte două femei și-au susținut nevinovăția, așa că au fost spânzurate.

 

În orașul acesta, viața era de obicei plictisitoare, însă toate aceste procese în desfășurare stârniseră un pic spiritele. Fetelor le pria atenția de care se bucurau, așa că au avut mai multe crize și mai mulți oameni au fost trimiși la pușcărie. La început, fetele îi acuzau numai pe oamenii pe care părinții lor nu îi plăceau sau despre care auziseră zvonuri. Curând, pentru a se arăta demni de încredere, au început și alții să-i acuze pe oameni de vrăjitorie. Febra vrăjitoriei cuprinsese Salemul.

 

Deși avea loc un proces, dacă fetele spuneau despre cineva că este vinovat, acela era spânzurat. Fetele au fost prinse cu minciuni de mai multe ori, dar orașul continua să întrețină bârfa. Minciunile erau mult mai interesante și mai consolidate decât adevărul.

 

Înainte ca guvernatorul să stopeze procesele și înainte ca fetele să-și recunoască minciunile, o sută cincizeci de oameni se aflau în închisoare, alți două sute erau acuzați și douăzeci fuseseră executați, iar cinci muriseră în închisoare. Oamenii își pierduseră bunurile și slujbele. Soții își pierduseră soțiile, iar soțiile, soții. Rămăseseră și mulți orfani în Salem pentru că părinții lor fuseseră executați.

 

Toiegele și pietrele pot sfărâma oase, dar cuvintele pot ucide. Oamenii din Salem, Massachusetts, au învățat lecția aceasta pe pielea lor.