[sâmbătă, 18 mai]

 

 

Androcle și leul

 

Un sclav pe nume Androcle a fugit odată de la stăpânul său și s-a ascuns în pădure. Pe când rătăcea, a ajuns în dreptul unui leu care stătea culcat, răgea și gemea. La început, a vrut să fugă, dar, dându-și seama că leul nu îl urmărea, s-a întors și s-a apropiat de el. Atunci, leul și-a întins laba, care era umflată și sângera, iar Androcle a constatat că un țep mare, înfipt în ea, era pricina durerii. A scos țepul și a bandajat laba leului care, curând, s-a ridicat și i-a lins mâna lui Androcle la fel ca un câine.

 

Leul l-a condus pe Androcle la peștera sa și, în fiecare zi, îi aducea carne cu care să se hrănească. Dar, la scurt timp după aceea, Androcle și leul au fost capturați și sclavul a fost condamnat să fie dat pradă leului după ce acesta avea să fie ținut flămând câteva zile.

 

Împăratul și alaiul său au venit să asiste la spectacol, iar Androcle a fost trimis în mijlocul arenei. Curând, leul a fost eliberat și s-a îndreptat grăbit, cu răgete fioroase, spre victimă. Dar, când s-a apropiat de Androcle, l-a recunoscut pe prietenul său și s-a gudurat pe lângă el, lingându-i mâna, asemenea unui câine. Împăratul, surprins, l-a chemat la el pe Androcle, care i-a spus toată povestea. Atunci, sclavul a fost iertat și eliberat, iar leul a fost trimis în pădurea sa. Recunoștința este semnul sufletelor nobile.

 

Asemenea lui Androcle, trebuie să ascultăm durerea, mânia și rănile oamenilor care ni se prezintă cu nevoile lor. Așa cum Androcle și-a învins teama de leu, și noi trebuie să ne învingem teama de oamenii „lumești” sau diferiți, pentru a înțelege ce nevoie au și a le oferi Evanghelia. Androcle nici nu și-a imaginat vreodată că un simplu gest de bunătate avea să îi salveze viața într-o zi. Noi îi ascultăm pe necredincioși nu pentru a ne salva propria viață, ci pentru a salva viața lor în Împărăția lui Dumnezeu. Iar viețile salvate ajung la viața veșnică.