„Dumnezeu a considerat că este mai bine să întoarcă răul spre bine decât să împiedice existența răului.” – Augustin din Hippo, teolog din secolul al IV-lea

 

„Omul să evite faptele rele… la fel cum cel care iubește viața evită otrava.” – Gautama Siddhartha, fondatorul budismului, născut în jurul anului 563 î.Hr.

 

„Adevărata problemă se află în inima și în mintea oamenilor. Nu este o problemă de fizică, ci de etică. Este mai ușor să denaturezi plutoniul decât să desfaci răul din spiritul uman.” – Albert Einstein, fizician, 1879-1955

 

„Toate nenorocirile și răutățile din pricina cărora suferă omul, viciul, crima, ambiția, nedreptatea, opresiunea, sclavia și războiul pornesc din disprețul sau neglijența sa față de preceptele cuprinse în Biblie.” – Noah Webster, autorul primului dicționar american

 

„Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.”Apocalipsa 22:13

 

„Dacă nu te percepi pe tine și toate lucrurile ca ființă, în mișcare și din Dumnezeu, nu înțelegi nimic, indiferent ce ai crede că înțelegi.” – Richard Baxter, preot și cărturar puritan englez, din secolul al XVII-lea