[Sâmbătă] 22 Decembrie

 

 

Cum a ajuns planeta aceasta, atât de minunat creată de Dumnezeu, în starea în care o vedem astăzi? Dumnezeu l-a creat pe om liber să hotărască dacă să asculte sau nu de cerințele lui Dumnezeu. Dacă eu mă hotărăsc să sar de pe acoperișul unui bloc foarte înalt, este alegerea mea și pot să fac acest lucru. Numai că în felul acesta voi avea de-a face cu legea gravitației, care îmi spune că, prin cădere de la o înălțime atât de mare, mai mult ca sigur voi muri. Practic, eu nu „calc” legea gravitației, nu-i fac ei niciun rău, dar, dacă o sfidez, dacă nu țin seama de ea, îmi face ea rău mie. Cam așa este și cu Legea lui Dumnezeu. Cel care „calcă” această lege nu-i face niciun rău legii, nu o desființează, nici nu o distruge prin faptul că nu o respectă, dar călcarea ei îl distruge în final pe el. Acesta este motivul pentru care planeta noastră a ajuns să fie plină de „răni și cicatrice”.

 

Dar Dumnezeu i-a oferit omului încă o șansă. Isus a venit pe Pământ, a trăit o viață fără păcat și a murit pentru ca oricine dorește să asculte de Dumnezeu și să trăiască veșnic să poată lua această hotărâre și să o și țină, prin puterea lui Isus. Dumnezeu a făgăduit că în curând păcatul va fi nimicit cu desăvârșire și pentru totdeauna și atunci vom avea ocazia să vedem cum Pământul este creat din nou, o planetă perfectă din toate punctele de vedere. Noul Pământ va fi locuința acelora care au ascultat de Dumnezeu și de legile Sale. Ellen White, în Patriarhi și profeți, vorbește foarte frumos despre locuința primilor oameni: „Dumnezeu l-a așezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său. Cerul albastru era acoperământul lui, pământul, cu delicatele lui flori și cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua căminului, iar ramurile încărcate de frunze ale pomilor deosebit de frumoși formau baldachinul… Pereții lui erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe – lucrarea mâinilor Marelui Artist. De jur-împrejurul perechii sfinte se găsea o lecție valabilă pentru toate timpurile, și anume că adevărata fericire nu se găsește în satisfacerea mândriei și luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de El… Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile nenumărate în mișcarea lor ordonată, plutirea norilor, tainele luminii și ale sunetului, ale zilei și ale nopții – toate erau deschise studiului primilor noștri părinți. Pe fiecare frunză a pădurii sau pe fiecare piatră din munți, în fiecare stea strălucitoare, pe pământ, în aer și pe cer, era scris numele lui Dumnezeu. Ordinea și armonia creației le vorbeau despre înțelepciunea și puterea Celui Infinit.” (pag. 34, 36)