Ți s-a cerut vreodată să faci un lucru pe care nu ai fi vrut nicicum să-l faci, deși știai că trebuie? Așa i s-a întâmplat lui Iona cu vreo 2 700 de ani în urmă. Citește din nou istoria lui și răspunde la următoarele întrebări.

 

De fapt, era Iona un om rău sau neascultător?

Ce l-a făcut să fugă „departe de fața lui Dumnezeu”?

De ce se temea Iona?

Care era locul cel mai potrivit, pentru a se ascunde de Dumnezeu?

 

 

În ce fel încercăm și noi câteodată să ne ascundem de Dumnezeu?

De ce facem acest lucru?

Cum ne simțim atunci?

Şi cum a pierdut-o din nou?

 

Ție ți se întâmplă să te mânii fără un motiv real? Care este remediul?

 

Citește Iona 2:7 (”Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt”). Imaginează-ți că urmărești un submarin modern. Mai întâi se scufundă, apoi revine la suprafață. Iona a făcut o călătorie cu un fel de submarin natural, când a fost înghițit de peștele uriaș și a trebuit să stea în burta lui trei zile și trei nopți. Pentru Iona a fost ca și cum s-ar fi aflat pe un submarin în imersie, pe care nu-l putea aduce la suprafață. El a coborât nu numai în adâncurile mării, ci și în sufletul lui era tot un fel de coborâre, de prăbușire. Dumnezeu îngăduise ca el să ajungă într-o situație care îl făcea să se simtă „ca peștele pe uscat”.

 

Când ajungem într-o situație dificilă și nu ne simțim deloc în largul nostru, și atunci Dumnezeu Se poate îngriji de toate nevoile noastre, așa cum are grijă de păsări, de pești și cum a avut grijă de Iona. Ce spune Pavel în Efeseni 2:13,14 p.p. ( ”Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea ”) că se întâmplă cu cei care pentru o vreme sunt departe de Dumnezeu?

 

Să-L rugăm pe Isus să ne umple inimile cu pacea și fericirea pe care numai El le poate da. Şi să ne străduim să le păstrăm mereu, prin studiu zilnic și rugăciune


Părerea mea