Cum se întâmplă?

 

În Noul Testament se povesteşte despre un tânăr care a crescut într-un cămin plin de iubire, dar care s-a hotărât să-şi urmeze propria cale. Într-o zi, s-a dus la tatăl său şi, puţin cam nervos, i-a spus:

– Tată, m-am hotărât să plec undeva unde să fiu singur şi să trăiesc aşa cum vreau.

– Bine, fiule, dar ce s-a întâmplat? Te nemulţumeşte ceva aici, acasă?

– Nu, tată, dar m-am hotărât să plec. Nu-mi mai place la ţară, vreau să plec la oraş. Aş vrea să ştiu dacă îmi pot primi moştenirea chiar acum.

– Nu se obişnuieşte să primeşti moştenirea înainte de moartea mea. Dar sunt foarte îngrijorat, gândindu-mă ce vei face tu la oraş. Mi-aş fi dorit să te simţi bine aici, cu noi, cu familia ta, să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să-L simţim pe Dumnezeu ca o parte importantă a vieţii noastre de zi cu zi. Mi-e tare teamă de ce se va întâmpla!

 

„Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Luca 15:13).

 

Îl numim pe acest tânăr „fiul risipitor”. „Risipitor” înseamnă nechibzuit, care cheltuieşte fără niciun rost. Pentru o vreme, tânărul acesta L-a dat pe Dumnezeu afară din viaţa lui. Dar partea frumoasă a povestirii este că, în cele din urmă, „şi-a venit în fire”. Nu i-a fost uşor să se întoarcă acasă. Citeşte Luca 15:21, ca să vezi de la cine simţea el nevoia să îşi ceară iertare (”Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău’”).

 

Luca 15: 22-24 arată cât de dornic era tatăl său să îl ierte şi cu siguranţă că şi Dumnezeu dorea tot atât de mult acest lucru. Ce a făcut tatăl său? (Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească”).

 

Chiar dacă se întâmplă să existe şi în viaţa noastră momente în care nu L-am pus pe Dumnezeu pe primul loc, putem face şi noi ca fiul risipitor: ne putem întoarce la Dumnezeu, putem să-I cerem iertare şi să luăm viaţa de la început. Domnul ne făgăduieşte că ne va ajuta să nu mai avem „alţi dumnezei” în afară de El.

 

Ce lucruri există în viaţa ta, care te-ar putea ispiti să te bizui mai mult pe ele decât pe Dumnezeu? Ce ai putea face pentru ca Dumnezeu să însemne cu adevărat mai mult pentru tine?


Părerea mea