„PENTRU TOATE NEAMURILE DE OAMENI, ÎN VECI”

Sabat după-amiază, 10 aprilie

În fiecare perioadă a istoriei acestui pământ, Dumnezeu a avut oameni pregătiți pentru orice ocazie în care a fost nevoie de ei, oameni cărora le-a spus: „Voi sunteți martorii Mei.” În fiecare epocă au existat oameni evlavioși, care au adunat razele de lumină ce străluceau pe calea lor și au vestit cuvintele lui Dumnezeu. Enoh, Noe, Moise, Daniel și lista lungă de patriarhi și profeți, toți aceștia au fost slujitori ai neprihănirii. Ei nu au fost infailibili, ci oameni slabi și supuși greșelii, dar Domnul a lucrat prin ei, pentru că s-au consacrat în slujba Sa. – Slujitorii Evangheliei, p. 13

Lumea era în copilăria ei și, cu toate acestea, nelegiuirea a ajuns atât de adâncă și atât de întinsă, încât Dumnezeu nu o mai putea suporta nicidecum. El a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut” (Geneza 6:7). El a declarat că Duhul Său nu Se va lupta întotdeauna cu neamul omenesc vinovat. Dacă oamenii nu încetau să polueze cu păcatele lor lumea și bogățiile ei cele mari, atunci El avea să-i șteargă din lumea creată de El și să distrugă lucrurile cu care El Își găsea plăcerea să-i binecuvânteze. …
„Prin credință, Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea, el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință” (Evrei 11:7). În timp ce Noe îi adresa lumii soliile sale de avertizare, faptele sale mărturiseau despre sinceritatea lui. Astfel, credința lui a fost adusă la desăvârșire și pusă în evidență. El a dat lumii un exemplu, crezând exact ce spune Dumnezeu. El a investit în corabie tot ce avea. În timp ce a început să construiască pe uscat acea corabie imensă, mulțimile au venit din toate părțile să vadă priveliștea aceea curioasă și să asculte cuvintele călduroase și stăruitoare ale neobișnuitului predicator. Fiecare lovitură dată pentru construirea corabiei era o mărturie pentru oameni. – Patriarhi și profeți, pp. 92, 95

Lumea nu este mai favorabilă astăzi pentru dezvoltarea unui caracter creştin decât a fost în zilele lui Noe. Atunci, nelegiuirea era atât de larg răspândită. … „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului… Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui, Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6:7-9). Da, Noe a fost pe placul Creatorului Său, deşi era înconjurat de corupţia acelui veac degradat.
Trăim în ultimele zile ale istoriei acestui pământ, într-un veac al păcatului şi al corupţiei şi, asemenea lui Noe, trebuie să trăim în aşa fel, încât să-I fim pe plac lui Dumnezeu, aducându-I laude Aceluia care „ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). În rugăciunea înălțată Tatălui Său chiar înainte de răstignire, Hristos a zis: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). – Solii alese, cartea 1, p. 90

Duminică, 11 aprilie: Cum acționează păcatul

Fără harul lui Dumnezeu, oamenilor le place să facă răul. Ei umblă în întuneric şi nu au puterea de a se autocontrola. Dau frâu liber pasiunilor şi poftelor, până când îşi pierd orice sensibilitate sau sentiment nobil şi încep să manifeste doar pasiuni animalice. Astfel de oameni trebuie să simtă asupra lor o putere mai înaltă, care să-i ia în stăpânire şi să-i constrângă să asculte. Dacă cei care sunt conducători nu exercită o putere prin care să-l îngrozească pe cel ce face răul, acesta se va afunda tot mai mult, până va ajunge la nivelul unei brute. Pământul devine din ce în ce mai corupt. – Mărturii, vol. 1, p. 362

Este o lege a sufletului omenesc, și anume că, privind, suntem schimbați. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepția lui despre adevăr, curăție și sfințenie. Dacă mintea și ființa lui nu se înalță mai presus de nivelul firii pământești, dacă nu se ridică prin credință să contemple înțelepciunea lui Dumnezeu și iubirea Sa infinită, atunci omul se va cufunda mereu mai mult. Închinătorii falșilor dumnezei și-au înveșmântat zeitățile cu atribute și pasiuni omenești și, astfel, standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. Ca urmare, s-au stricat. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. … Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie” (Geneza 6:5,11). Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de viețuire, dar Legea Sa a fost călcată, iar urmarea a fost săvârșirea a tot felul de păcate ce s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era fățișă și sfidătoare, dreptatea era călcată în picioare și strigătele celor oprimați au ajuns până la cer. – Patriarhi și profeți, p. 91

Oare vă va obliga Dumnezeu să ascultați, va forța El voința voastră? Niciodată. Domnul v-a înzestrat cu însușiri intelectuale, inteligență și rațiune. El L-a trimis din cer pe singurul Său Fiu pentru a vă deschide calea și pentru a pune la îndemâna voastră nemurirea. Ce scuză Îi veți putea aduce lui Dumnezeu pentru slăbiciunea, neascultarea și imoralitatea voastră și pentru gândurile și faptele voastre rele? …
Să nu credeți că Dumnezeu va face vreo minune pentru a mântui acele suflete slabe, care cultivă răul și săvârșesc păcatul, sau că în viața lor va fi adus vreun element supranatural, care să le desprindă de propriul eu, ridicându-i pe acești oameni într-o sferă mai înaltă, unde lucrarea ar putea fi mult mai ușoară și nu ar trebui să depună niciun efort special, nicio luptă deosebită și nicio răstignire a eului, pentru că toți cei care se joacă pe terenul lui Satana, așteptând să se întâmple lucrul acesta, vor fi nimiciți odată cu cei nelegiuiți. Ei vor fi nimiciți pe neașteptate și vor fi fără scăpare.
Dacă Dumnezeu a pregătit mijloacele prin care omul poate să aibă viața veșnică, înseamnă că El deține resursele necesare pentru îndeplinirea cerinței ca omul să fie sfânt în viața aceasta. Toți aceia care vor dovedi că sunt preocupați de viața veșnică vor demonstra practic, în viața lor și în caracterul lor, că trăiesc o viață înnoită că trăiesc în curăție morală și sfințire aici, respectând ce le-a fost descoperit. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 452–453

Luni, 12 aprilie: Omul Noe

Noe a rămas tare ca o stâncă în mijlocul furtunii. El era înconjurat de toate felurile de nelegiuire și de corupție morală, însă, chiar disprețuit și ridiculizat de toți, înconjurat de nelegiuire și neascultare generală, el s-a distins prin integritatea lui sfântă și prin credincioșia lui neșovăitoare. În timp ce lumea din jurul lui Îl disprețuia pe Dumnezeu și își îngăduia o risipă extravagantă în toate direcțiile, care duce la violență și ticăloșii de tot felul, predicatorul credincios al neprihănirii a anunțat generația aceea de oameni că un potop de ape avea să acopere lumea din cauza nelegiuirii neîntrecute a locuitorilor ei. El i-a avertizat să se pocăiască, să creadă și să se refugieze în corabie.
Pentru Noe, mesajul pe care îl predica era o realitate. Deși era înconjurat de batjocurile și glumele răutăcioase ale lumii, el a fost un martor hotărât pentru Dumnezeu. Smerenia și neprihănirea lui străluceau, fiind în contrast cu ticăloșiile, intrigile și violența practicate în jurul său. Cuvintele lui erau însoțite de putere pentru că însuși glasul lui Dumnezeu le vorbea oamenilor prin slujitorul Său. Relația cu Dumnezeu îl întărea cu forța puterii infinite. … Cât de simplă și de copilărească era credința lui Noe în mijlocul necredinței acelei lumi batjocoritoare! – Asemenea lui Hristos, p. 322 (4 noiembrie)

Noe nu a amestecat înșelăciunile dulci și plăcute ale lui Satana cu mesajul lui. El nu era de acord cu simțământul multor oameni din vremea lui care declarau că Dumnezeu este prea milos ca să facă un lucru atât de teribil. Muți susțineau că Dumnezeu le va acorda celor nelegiuiți un alt timp de probă, dar Noe nu le-a dat nici cea mai slabă speranță că aceia care neglijau ocazia prezentă, care respingeau mesajul prezent vor fi favorizați, dându-li-se o altă ocazie pentru mântuire. El cunoștea puterea lui Dumnezeu și a înțeles că Dumnezeu avea să-Și aducă la îndeplinire Cuvântul. Temerea lui de Dumnezeu nu l-a despărțit de Domnul, ci l-a adus mai aproape de El și l-a determinat să își reverse sufletul înaintea Lui în rugăciune arzătoare. – Signs of the Times, 18 aprilie 1895

Condeiul inspiraţiei, fidel misiunii lui, ne vorbeşte despre păcatele de care au fost învinşi Noe, Lot, Moise, Avraam, David şi Solomon şi despre faptul că până şi spiritul puternic al lui Ilie a căzut sub ispită, în timpul încercării sale teribile. Neascultarea lui Iona şi idolatria lui Israel sunt raportate cu credincioşie. Felul în care Petru L-a trădat pe Domnul Hristos, conflictul aprins dintre Pavel şi Barnaba, căderile şi defectele profeţilor şi ale apostolilor, toate sunt prezentate deschis de Duhul Sfânt, îndepărtând vălul care acoperă inima omenească. În faţa noastră se află viaţa celor credincioşi, cu toate greşelile şi nesăbuinţele lor, ca să fie o lecţie pentru toate generaţiile care le-au urmat. Dacă nu ar fi avut slăbiciuni, ei ar fi fost mai mult decât nişte fiinţe omeneşti, iar natura noastră păcătoasă nu ar avea nicio speranţă să poată atinge vreodată un asemenea nivel al excelenţei. Dar, văzând unde au avut ei de luptat şi unde au căzut, cum şi-au adunat din nou puterile şi au biruit prin harul lui Dumnezeu, suntem încurajaţi şi îndemnaţi să depăşim orice obstacol pe care ni l-ar pune în cale natura noastră degenerată. – Mărturii, vol. 4, p. 12

Marți, 13 aprilie: Legământul cu Noe

Credința statornică și faptele lui Noe condamnau lumea. El nu numai că predica adevărul prezent potrivit pentru acel timp, ci punea în practică fiecare predică. Chiar dacă nu și-ar fi ridicat glasul pentru a avertiza, faptele sale, caracterul său sfânt în mijlocul celor stricați și fără frică de Dumnezeu ar fi fost predici de condamnare pentru necredincioșii și desfrânații acelei vremi. El s-a purtat cu o răbdare și blândețe ca ale lui Hristos în timp ce era insultat în mod provocator, disprețuit și batjocorit. Adesea glasul său era auzit înălțându-se în rugăciune către Dumnezeu pentru putere și ajutor ca să poată împlini toate poruncile Lui. Aceasta era o putere care îi condamna pe cei necredincioși. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 235 (14 august)

Lumea a ajuns foarte îndrăzneață în călcarea Legii lui Dumnezeu. Datorită îndelungii Sale îndurări, oamenii au călcat în picioare autoritatea Sa. Ei s-au încurajat unul pe altul în a oprima moștenirea Sa, spunând: „Ce ar putea să știe Dumnezeu și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” (Psalmii 73:11). Dar există o limită peste care ei nu pot trece. Este aproape timpul când vor atinge limita care le-a fost stabilită. Chiar acum, aproape că au depășit granițele îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, limitele harului Său și ale milei Sale. Dumnezeu va interveni pentru a-Și salva onoarea, a-Și elibera poporul și a nimici mândria celor nelegiuiți.
În zilele lui Noe, oamenii au desconsiderat Legea lui Dumnezeu până când amintirea Creatorului aproape că a dispărut de pe pământ. Nelegiuirea lor a ajuns atât de mare, încât Domnul a adus potopul asupra pământului, ștergându-i de pe suprafața sa pe toți locuitorii lui nelegiuiți.
De-a lungul veacurilor, Dumnezeu Și-a făcut cunoscut întotdeauna modul în care lucrează. Ori de câte ori a venit un timp de criză, El S-a descoperit și a intervenit pentru a împiedica realizarea planurilor lui Satana. În viața națiunilor, a familiei și a individului, El a îngăduit adesea ca lucrurile să ajungă într-o stare de criză, pentru ca intervenția Sa să poată deveni evidentă. În astfel de condiții, El a făcut să se vadă că există un Dumnezeu în Israel, care Își susține Legea și Își apără poporul. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 177–178

La data creării lor, Adam și Eva aveau cunoștință de Legea lui Dumnezeu, știau care erau cerințele pe care ea le avea de la ei și preceptele Legii erau scrise în inimile lor. Când omul a decăzut prin călcarea Legii, aceasta nu a fost schimbată, ci a fost rânduit un sistem de îndreptare a lucrurilor, care să-l aducă pe om înapoi, la ascultare. A fost dată făgăduința unui Mântuitor, iar jertfele rânduite să fie aduse arătau spre moartea Domnului Hristos, ca fiind Marea Jertfă pentru păcat. …
Adam i-a învățat pe urmașii săi Legea lui Dumnezeu și ea a fost transmisă din tată în fiu de-a lungul generațiilor următoare. Dar, cu toate măsurile pline de bunăvoință luate pentru mântuirea oamenilor, puțini au fost aceia care au primit-o și au ascultat de ea. Prin neascultare, lumea a devenit atât de stricată, încât a fost nevoie să fie curățită de nelegiuirea ei prin potop. Legea a fost păstrată de Noe și familia sa, iar, la rândul său, Noe i-a învățat pe urmașii săi Cele Zece Porunci. – Patriarhi și profeți, p. 363

Miercuri, 14 aprilie: Semnul curcubeului

În bucuria eliberării lor, Noe nu L-a uitat pe Acela prin a cărui grijă milostivă au fost salvați. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a ieșit din corabie a fost acela de a ridica un altar și a aduce jertfă din toate animalele și păsările curate, manifestându-și astfel recunoștința față de Dumnezeu pentru salvarea lor și credința lui în Hristos, Jertfa cea mare. Jertfa aceasta a fost bineplăcută lui Dumnezeu și, ca urmare, a venit o binecuvântare nu numai asupra patriarhului și a familiei lui, ci asupra tuturor acelora care vor trăi pe pământ. „Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: «Nu voi mai blestema pământul din pricina omului… Cât va fi pământul nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.»” Aceasta era o lecție pentru toate generațiile de oameni care aveau să vină. Noe ieșise din corabie pe un pământ pustiu, dar, mai înainte de a-și ridica o casă pentru sine, el I-a înălțat un altar lui Dumnezeu. Cireada lui de vite era mică la număr și fusese păstrată în viață cu mult efort, cu toate acestea, el a dat cu bucurie o parte Domnului, ca o recunoaștere a faptului că toate erau ale Lui. Tot aceasta trebuie să fie și cea dintâi grijă a noastră, și anume, să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre de bunăvoie. Orice manifestare a milei și a iubirii Sale față de noi trebuie să fie recunoscută cu mulțumire, atât prin fapte de închinare, cât și prin daruri pentru lucrarea Sa. – Patriarhi și profeți, p. 105

Câtă îndurare [din partea lui Dumnezeu] pentru omul greșit, ca să așeze în nori frumosul curcubeu multicolor, o dovadă a legământului atotputernicului Dumnezeu cu omul! Acest curcubeu avea să arate tuturor generațiilor faptul că Dumnezeu i-a nimicit pe locuitorii pământului prin potop din cauza marii lor răutăți. Planul Lui era ca, atunci când copiii generațiilor următoare aveau să vadă curcubeul în nor și să întrebe despre acest arc superb care îmbrățișează cerul, părinții să le poată explica faptul că lumea veche a fost distrusă prin potop, din cauză că oamenii s-au dedat la tot felul de nelegiuiri, iar mâinile Celui Preaînalt au arcuit curcubeul și l-au așezat în nori, ca pe o dovadă că El nu va mai aduce niciodată un potop de ape pe pământ.
Acest simbol din nor trebuie să le întărească tuturor încrederea în Dumnezeu, fiindcă el este o dovadă a milei și a bunătății divine față de om. Deși Dumnezeu a fost provocat să distrugă pământul prin potop, totuși mila Lui încă mai înconjoară pământul. El spune că, atunci când Se va uita la curcubeu, Își va aduce aminte. Nu trebuie să înțelegem că El uită vreodată, ci El vorbește în limbajul omului, pentru ca acesta să-L poată înțelege mai bine. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 74

Singurul fundament al credinței noastre sunt cuvintele promisiunilor lui Dumnezeu. Ia cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărate, primește-le ca pe o voce reală care îți vorbește și ascultă cu credință de fiecare cerință. Dumnezeu, care a promis, este credincios. El va fi lângă instructori și conducători. Binecuvântările sunt micșorate de slăbiciunea credinței noastre. Dumnezeu este doritor să reverse binecuvântările Lui asupra noastră, căci El este un rezervor de putere. Noi trebuie să cultivăm blândețea și sfințenia inimii. Putem vedea zilnic dovezile iubirii și ale milei Sale în eforturile noastre neegoiste de a le face bine altora. Îi rog fierbinte pe lucrătorii Școlii de Sabat să-și pună toată armura lui Dumnezeu și, ca soldați credincioși ai lui Isus Hristos, să-și arate loialitatea! Dumnezeu va răsplăti fiecare lucru care este făcut pentru gloria Sa. – Sfaturi pentru lucrarea Școlii de Sabat, p. 72

Joi, 15 aprilie: „N-a rămas decât Noe”

Locuitorii lumii din vremea lui Noe au fost nimiciți, deoarece, după ce le fusese asigurată o perioadă de o sută douăzeci de ani pentru a alege între bine și rău, ei au ales în mod deliberat să meargă înainte pe căile lor nelegiuite. Fiindcă nu au folosit ocazia pe care le-a oferit-o Dumnezeu pentru a se pocăi și a se întoarce la El, au fost nimiciți prin potop.
Încă o dată, înainte de marea distrugere a lumii prin foc, este asigurată o perioadă de punere la probă și încercare. Oamenilor le este dată ocazia să arate dacă vor sau nu să Îi fie credincioși lui Dumnezeu. Satana încearcă să îi facă să se încreadă în posibilitatea de a regenera lumea prin planurile și proiectele concepute de ei. Acești oameni doresc să fie niște reformatori, dar nu vor reuși, pentru că nu lucrează în conformitate cu planul lui Hristos. Cum să îi reformeze pe alții când ei nu sunt în stare să facă o reformă în viața lor?

Ca martori ai lui Dumnezeu, noi avem de dus lumii întregi un mesaj. Domnul are mulți copii care nu au auzit niciodată adevărul pentru acest timp. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să le dea ultima avertizare. – The Upward Look, p. 88

Soliile de sfat și de mustrare date prin prorocii care au explicat planul Său veșnic în favoarea omenirii sunt de o deosebită valoare pentru biserica lui Dumnezeu de pe pământ din zilele noastre – pentru păzitorii viei Sale. În învățăturile prorocilor, dragostea Lui pentru neamul omenesc pierdut și planul Său privind mântuirea lui Israel, succesele și înfrângerile copiilor Săi, restatornicirea lor și favoarea divină, faptul că L-au respins pe Stăpânul viei și punerea în aplicare a planului de veacuri de către o rămășiță aleasă, față de care urmează să se împlinească toate făgăduințele legământului – acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către biserica Sa de-a lungul veacurilor care au trecut. …
Israel să nădăjduiască în Domnul! Chiar acum, Stăpânul viei adună, din toate neamurile și din toate națiunile, roadele prețioase pentru care a așteptat multă vreme. În curând va veni la ai Săi și, în ziua aceea fericită, planul Său veșnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit. – Profeți și regi, p. 22

Priviţi la crucea de pe Golgota! Ea este garanţia neschimbătoare a iubirii nemărginite şi a harului nemăsurat al Tatălui ceresc. Oh, dacă toţi s-ar pocăi şi s-ar întoarce la faptele lor dintâi! Când bisericile vor face lucrul acesta, credincioşii Îl vor iubi pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe semenii lor, ca pe ei înșiși. … Poporul lui Dumnezeu va rămâne în Hristos, dragostea lui Isus se va manifesta şi un singur Duh va însufleți toate inimile, înnoind totul după chipul lui Hristos şi modelând toate inimile în acelaşi fel. Ca nişte mlădiţe vii ale adevăratei Viţe, toţi vor fi uniţi cu Hristos, Capul bisericii. Domnul Hristos va locui în fiecare inimă, călăuzind, mângâind, sfinţind, prezentând lumii unitatea urmaşilor Săi şi dovedind astfel că bisericii rămăşiţei i se acordă acreditarea divină. Prin unitatea bisericii lui Hristos se va dovedi că Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. – Solii alese, cartea 1, p. 385

Vineri, 16 aprilie

Pentru studiu suplimentar: Istoria mântuirii, din cap. „Potopul”, subcapitolul „Construirea corabiei“ pp. 63–65; Patriarhi și profeți, cap. „După potop”.