Cărbunele Duhului Sfânt

 

Ex. 4,21; 8,15.32; 9,34; 25,18; 40,34-38; 2 Cron. 27; Ps. 73; Is. 6 ; Ev. 4,14-!16; 10,19-23; Apoc. 5.

 

În valuri de vreme se zbate credința,

Tămâia din ochi fumegând neputința,

Iar templul din tine e în așteptare,

Cărbunele Duhului Sfânt, să coboare,

Să-ți deie putere și înviorare,

Trimitere sfântă în marea lucrare.

 

Când templul se umple de slavă, puternic,

La fel ca profetul, strigi: „Vai, nu sunt vrednic!”

Și știi că te-așteaptă o dreaptă pieire

De nu ți-ar trimite pe buze sfințire,

Cărbunele Duhului Sfânt să-ți așeze

În ochii credinței cerești metereze.

 

Cu lacrimi te-ntrebi: „Până când, Doamne Sfinte,

Trimiterea Ta să-mi rămână fierbinte?”

„Cât dragostea mea refuzată-mpietrește

Și jertfa iertării altar nu-și găsește!

Când ochii credinței rămân rădăcină

Cărbunele Duhului Sfânt îi animă!”

 

Azi, încă e vremea când slove divine

Revarsă mantie de har peste tine,

Cărbunele Duhului Sfânt să te-atingă,

A buzei durere cu pace să-ți stingă,

Prin ochii credinței arzând ca un sfeșnic,

Pe tronul sfințirii, să-l vezi pe Cel Veșnic!

 

Cornel Mafteiu

București, 04.01.2021