Comentarii inspirate (st. 12)

Un mesaj care trebuie vestit

Sabat după-amiază, 12 septembrie

Solia Evangheliei pe care au propovăduit-o ucenicii Domnul Hristos a anunțat prima Sa venire în lume. Ea le-a adus oamenilor veștile bune ale mântuirii prin credința în El și le-a îndreptat atenția spre cea de a doua venire a Sa în slavă, când urma să-l izbăvească pe poporul Său. Ea le-a prezentat oamenilor speranța de a primi, prin credință și ascultare, moștenirea sfinților în lumină. Această solie le este adresată și oamenilor din zilele noastre și, în acest context, este asociată cu vestea că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. …
În cartea Apocalipsa, apostolul Ioan prezice lucrarea de propovăduire a Evangheliei, care va avea loc chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El vede un înger „care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui»” (Apocalipsa 14:6,7).
În profeție, această avertizare cu privire la judecată, alături de soliile legate de ea, este urmată de venirea Fiului omului pe norii cerului. Proclamarea judecății constituie un anunț al faptului că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Iar această proclamare este numită Evanghelia veșnică. Prin urmare, predicarea celei de a doua veniri a Domnului Hristos și vestea că ea este aproape sunt prezentate ca fiind o parte esențială a soliei Evangheliei. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 226–227

Lucrarea predicării Evangheliei n-a fost încredințată îngerilor, ci a fost dată oamenilor. Îngerii sfinți au fost folosiți în dirijarea acestei lucrări și au răspunderea marilor evenimente pentru mântuirea oamenilor. Dar vestirea efectivă a Evangheliei este adusă la îndeplinire de slujitorii lui Hristos de pe pământ.
Isus spunea: „Umblați ca unii care aveți lumina” (Ioan 12:35). Aceia care întorc spatele luminii pe care le-a dat-o Dumnezeu sau care neglijează să o caute atunci când ea este la îndemâna lor sunt lăsați în întuneric. Iar Mântuitorul declară: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). Toți aceia care caută având un singur scop, să facă voia lui Dumnezeu, și iau seama la lumina dată deja vor primi o lumină mai mare; o stea de lumină cerească va fi trimisă să călăuzească aceste suflete în tot adevărul. – Tragedia veacurilor, p. 312

Creștinului îi este asigurată bucuria de a aduna razele luminii veșnice care vin de la tronul slavei și de a le reflecta nu numai pe calea lui, ci și pe calea acelora cu care vine în contact. Rostind cuvinte de speranță și încurajare, de recunoștință și de voioșie, el poate să se străduiască să-i facă pe cei din jur mai buni, să-i înalțe, să le îndrepte privirea spre cer și spre slava lui și să-i ajute să caute, mai presus de lucrurile pământești, moștenirea nepieritoare, bogățiile veșnice. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1183

Duminică, 13 septembrie: Mesajul lui Petru despre adevărul prezent

„De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi” (2 Petru 1:12; în engl.: „în adevărul prezent”).
Oricât de lungă ar fi călătoria noastră către viața veșnică, avem nevoie ca, adesea, să numărăm din nou ocaziile în care Tatăl ceresc ne-a oferit har și să strângem speranță și curaj din făgăduințele lui Dumnezeu. … Petru a înțeles valoarea unei vegheri continue în viața creștinului și s-a simțit îndemnat de Duhul Sfânt să le repete cu insistență credincioșilor să aibă mare grijă în viața lor de zi cu zi.
Viața este înaintea noastră. Depinde de noi să ne dăm silința să facem sigure chemarea și alegerea noastră, conducându-ne după instrucțiunile clare pe care le găsim în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. …
Înaintea noastră avem un cer de câștigat și focul veșnic de evitat. … Dar chiar atunci când împrejurările sunt potrivnice, noi putem veghea în rugăciune și putem să dăm un exemplu prin cuvinte spuse cu frica lui Dumnezeu și lucrul acesta va fi o puternică mărturie în favoarea binelui. … Nu ne putem permite să rostim cuvinte care i-ar descuraja pe tovarășii noștri de peregrinaj pe calea credinței. Domnul Hristos Și-a dat viața ca să putem trăi împreună cu El în slavă. De-a lungul veșniciei, El va purta în mâini semnele cuielor crunte cu care a fost pironit pe crucea de pe Calvar. – In Heavenly Places, p. 299

Satana forțează intrarea din toate părțile și, dacă nu ne păzim de el, dacă nu avem ochii deschiși pentru a-i vedea șiretlicurile și capcanele și dacă nu vom lua întreaga armură a lui Dumnezeu, săgețile de foc ale celui rău ne vor atinge. Există multe adevăruri prețioase în Cuvântul lui Dumnezeu, dar turma are nevoie acum de „adevărul prezent”. Am văzut pericolul ca solii să fugă de punctele importante ale adevărului prezent și să se ocupe de subiecte care nu sunt menite să aducă unitate în turmă și să sfințească sufletul. Satana se va folosi aici de orice avantaj posibil pentru a aduce vătămare cauzei. …
Dacă solii aleși ai lui Dumnezeu ar aștepta până când toate obstacolele ar fi îndepărtate din calea lor, mulți nu s-ar duce niciodată să caute oile rătăcite. Satana le va pune înainte multe obiecții pentru a-i opri de la împlinirea datoriei. Dar ei vor trebui să iasă prin credință, punându-și încrederea în Acela care i-a chemat în lucrarea Sa, și El va deschide calea înaintea lor în măsura în care va fi pentru binele lor și slava Sa. Isus, marele Învățător și Model, nu a avut unde să-Și așeze capul. Viața Sa a fost o viață de trudă, întristare și suferință; apoi S-a dat pe Sine pentru noi. Cei care, în locul lui Hristos, cheamă sufletele să se împace cu Dumnezeu și care nădăjduiesc să domnească împreună cu Hristos în slavă trebuie să se aștepte să fie părtași la suferințele Sale aici. „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie când își strânge snopii” (Psalmii 126:5,6). – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 63–64

Luni, 14 septembrie: Vremea sfârșitului și Apocalipsa

Ucenicii lui Hristos așteptau venirea imediată a Împărăției slavei Sale, dar, prezentându-le această rugăciune, Isus le-a arătat că Împărăția nu urma să fie instaurată atunci. Ucenicii trebuiau să se roage pentru venirea ei ca pentru un eveniment care încă aparținea viitorului. Dar această rugăciune era pentru ei și o asigurare. Deși nu trebuiau să aștepte venirea Împărăției în timpul lor, faptul că Isus i-a îndemnat să se roage pentru ea constituie o dovadă că Împărăția Lui va veni în mod sigur, la timpul stabilit de Dumnezeu.
… Totuși instaurarea deplină a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la cea de-a doua venire a lui Hristos. „Domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:27). Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost pregătită „de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Iar Domnul Hristos Își va manifesta marea Sa putere și va domni. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 107–108

Trebuie că cultivăm și să încurajăm credința despre care au mărturisit prorocii și apostolii – credința care se sprijină pe făgăduințele lui Dumnezeu și așteaptă mântuirea la timpul și în felul hotărâte de El. Cuvântul sigur al prorociei își va găsi împlinirea finală în arătarea glorioasă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Timpul de așteptare poate părea lung, sufletul poate fi apăsat de împrejurări descurajatoare, mulți în care ne-am pus încrederea pot cădea pe cale, dar, împreună cu prorocul care s-a străduit să-l încurajeze pe Iuda într-o vreme de decădere fără egal, să spunem cu încredere: „Domnul însă este în Templul Lui cel Sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). – Profeți și regi, p. 387

Pentru a pregăti un popor care să stea în ziua Domnului, trebuia să fie adusă la îndeplinire o mare lucrare de reformă. Dumnezeu a văzut că mulți dintre aceia care se numesc poporul Său nu clădesc pentru veșnicie și, în mila Sa, este gata să le trimită o solie de avertizare pentru a-i trezi din indiferența lor și a-i determina să se pregătească pentru ziua Domnului.
Această avertizare este prezentată în Apocalipsa, capitolul 14. Aici, întreita solie este prezentată ca fiind proclamată de ființe cerești și urmată imediat de venirea Fiului omului pentru „secerișul pământului”. Primul dintre aceste avertismente anunță apropierea judecății. Profetul a văzut „un înger zburând prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică pentru ca să o vestească locuitorilor pământului. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” (Apocalipsa 14:6,7). – Tragedia veacurilor, p. 311

Marți, 15 septembrie: Un mesaj pentru vremea sfârșitului

Poporul lui Dumnezeu trebuie să ia în seamă această avertizare şi să deosebească semnele timpului. Semnele venirii lui Hristos sunt prea clare, ca să fie puse la îndoială şi, ţinând seama de aceste lucruri, toţi aceia care susţin că sunt de partea adevărului trebuie să fie implicaţi activ în predicare. Dumnezeu îi cheamă pe toţi, atât predicatori, cât şi membri obişnuiţi, să se trezească. Tot cerul este în mişcare. Scenele istoriei pământului sunt gata să se încheie. Trăim pericolele ultimelor zile. Mari nenorociri stau în faţa noastră şi noi nu ne-am trezit. Această lipsă de activitate şi de seriozitate în lucrarea lui Dumnezeu este teribilă. Amorţeala aceasta de moarte este de la Satana. El controlează minţile păzitorilor Sabatului care sunt neconsacraţi şi îi face să fie invidioşi unii pe alţii, să caute greşeli la cei din jur şi să critice. Lucrarea lui specială este aceea de a dezbina, astfel încât influenţa, puterea şi eforturile slujitorilor lui Dumnezeu să fie consumate printre păzitorii neconsacraţi ai Sabatului, iar timpul lor preţios să fie ocupat cu rezolvarea unor lucruri neînsemnate, când ar trebui să fie petrecut în a le proclama adevărul celor necredincioşi. …
A venit timpul când cei care Îl aleg pe Domnul ca să fie partea lor pentru acum şi pentru viitor trebuie să se încreadă doar în El. Toţi aceia care pretind că sunt evlavioşi trebuie să aibă o experienţă proprie. Îngerul raportor notează cu credincioşie cuvintele şi faptele poporului lui Dumnezeu. Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului şi cântăresc valoarea morală. Cei care susţin a crede adevărul trebuie să fie ei înşişi drepţi, cinstiţi şi să-şi exercite influenţa pentru a-i lumina şi câştiga pe alţii la adevăr. Cuvintele şi faptele lor sunt un canal prin care sunt transmise lumii principiile curate ale adevărului şi sfinţeniei. Ei sunt sarea pământului şi lumina lumii. Am văzut că, dacă privim spre cer, vom vedea lumină şi pace, dar, dacă privim spre pământ, vom vedea că în curând orice loc de scăpare ne va trăda şi orice lucru bun va pieri. Nu putem găsi ajutor decât la Dumnezeu; în această stare de confuzie a întregii lumi, noi nu putem găsi linişte, tărie şi siguranţă, decât în puterea credinţei vii; nici nu putem avea pace, decât dacă ne căutăm odihna în Dumnezeu şi aşteptăm mântuirea Lui. – Mărturii, vol. 1, pp. 260–262

Nimeni nu trebuie să cedeze ispitelor lui Satana şi să-şi calce astfel pe conştiinţă, întristându-L pe Duhul Sfânt. În Cuvântul lui Dumnezeu a fost pus totul la dispoziţie pentru ca toţi să poată beneficia de ajutorul divin, în eforturile lor de a birui. Dacă privesc mereu la Isus, vor fi schimbaţi după chipul Său. Toţi aceia în care rămâne Hristos prin credinţă sunt însoţiţi în eforturile lor de o putere care îi face să aibă succes. Aceştia vor deveni din ce în ce mai eficienţi în lucrarea lor, iar binecuvântarea lui Dumnezeu, arătată în progresul lucrării, va da mărturie că ei lucrează într-adevăr împreună cu Hristos. Dar, oricât de mult ar putea avansa cineva în viaţa spirituală, nu va ajunge niciodată la un punct în care să nu mai aibă nevoie să cerceteze cu stăruinţă Scripturile, pentru că în ele se găsesc dovezile pentru credinţa noastră. Toate punctele de doctrină, chiar dacă au fost acceptate ca adevăr, trebuie să fie duse la Lege şi la mărturie şi, dacă nu trec acest test, „nu este nicio lumină în ele” (trad. KJV; în trad. Cornilescu: „nu vor mai răsări zorile…” – n.tr.) – Mărturii, vol. 5, pp. 574–575

Miercuri, 16 septembrie: Să înțelegem mesajul lui Dumnezeu

În această Epistolă către corinteni, Pavel a căutat să le arate puterea lui Hristos de a-i feri de cel rău. El știa că, dacă ei se vor supune condițiilor stabilite, vor fi tari în puterea Celui Atotputernic. Ca un mijloc de a-i ajuta să se smulgă din robia păcatului și să-și desăvârșească sfințenia în temere de Domnul, Pavel le-a pus în față cerințele Aceluia căruia își consacraseră viața atunci când s-au convertit. „Voi sunteți ai lui Hristos”, declara el. „Nu sunteți ai voștri… Ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” – Faptele apostolilor, p. 306

Trupurile noastre sunt proprietatea cumpărată de Hristos și nu avem libertatea de a face cu ele ce vrem noi. Toți cei care înțeleg legile sănătății ar trebui să-și dea seama de obligația pe care o au de a respecta aceste legi, pe care Dumnezeu le-a așezat în făpturile lor. Ascultarea de legile sănătății trebuie considerată ca fiind o datorie personală. Noi înșine trebuie să suferim rezultatele încălcării legii. Trebuie să răspundem în mod individual înaintea lui Dumnezeu pentru obiceiurile și practicile noastre. Din această cauză, întrebarea în ce ne privește nu este „Care este obiceiul lumii?”, ci „Cum voi trata eu, ca individ, templul trupului pe care mi l-a dat Dumnezeu?” – Divina vindecare, p. 310

Dumnezeu dorește ca noi să atingem standardul perfecțiunii, care a devenit posibil pentru noi prin darul lui Hristos. El ne cheamă să facem alegerea de a ne așeza de partea cea bună, de a ne uni cu îngerii cerești, de a adopta principiile care vor reface în noi chipul divin. În Cuvântul Său scris și în marea carte a naturii, El a descoperit principiile vieții. Este datoria noastră să obținem o cunoaștere a acestor principii și, prin ascultare, să cooperăm cu El pentru refacerea sănătății, atât a corpului, cât și a sufletului.
Oamenii au nevoie să afle că binecuvântările care vin din ascultare, în plinătatea lor, pot fi ale lor numai când primesc harul lui Hristos. Harul Său este ceea ce îi dă omului puterea de a asculta de legile lui Dumnezeu. Acesta îl face capabil să rupă legăturile obiceiului rău. Aceasta este singura putere care îl poate face să umble și să rămână statornic pe calea cea dreaptă. – Divina vindecare, pp. 114–115

Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, pentru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit ca noi să procedăm astfel, Domnul Isus a legat învățăturile Sale prețioase de frumusețea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. … Când ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui. – Parabolele Domnului Hristos, p. 25

Joi, 17 septembrie: Apelul final al lui Dumnezeu

Spun din nou: Domnul nu a vorbit prin niciun mesager care declară că biserica păzitoare a poruncilor lui Dumnezeu este Babilon. Este adevărat că printre spicele de grâu se află neghină, dar Hristos a zis că El îi va trimite pe îngerii Săi să adune mai întâi neghina în snopi pentru a fi arsă, dar va aduna grâul în hambarul Său. Ştiu că Domnul iubeşte biserica Sa. Ea nu trebuie să fie dezorganizată sau fărâmiţată în grupări independente. Nu există nici cea mai mică dovadă de consecvenţă în faptul acesta şi nu există nici cea mai mică dovadă că va avea loc lucrul acesta. Aceia care vor acorda atenţie acestui mesaj fals şi vor încerca să-i atragă şi pe alţii vor fi înşelaţi şi pregătiţi să primească amăgiri şi mai mari, iar în cele din urmă nu vor ajunge nicăieri.
Unii membri ai bisericii cultivă mândria, mulţumirea de sine şi o necredinţă încăpăţânată, refuzând să renunţe la ideile lor, deşi dovezile care fac să fie aplicabilă solia către biserica laodiceeană sunt numeroase. Cu toate acestea, solia aceasta nu distruge biserica, aşa încât să o facă să înceteze să mai existe. Lăsaţi … îngerii [să facă] lucrarea de separare. – Solii alese, cartea 2, pp. 68–69

În ultima lucrare de avertizare a lumii, bisericilor le vor fi adresate două apeluri distincte: solia îngerului al doilea şi vocea din cer care va striga: „Ieşi din mijlocul ei, poporul Meu. (…) Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:4,5).
Aşa cum i-a chemat pe copiii lui Israel să iasă din Egipt pentru a putea să respecte Sabatul Său, tot astfel Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să iasă din Babilon pentru a nu se închina fiarei, nici chipului ei. Omul fărădelegii, despre care se spune că va schimba vremile şi Legea, s-a înălţat pe sine mai presus de Dumnezeu, prezentându-i lumii un sabat fals, iar lumea creştină a acceptat acest copil al papalităţii, l-a crescut şi l-a susţinut, sfidându-L în felul acesta pe Dumnezeu, prin înlăturarea memorialului Său şi prin stabilirea unui sabat rival. – Solii alese, cartea 3, pp. 405–406

Porunca a patra, pe care Roma s-a străduit s-o înlăture, este singura poruncă din Decalog care arată către Dumnezeu ca fiind Creatorul cerurilor și al pământului, deosebindu-L astfel pe adevăratul Dumnezeu de dumnezeii falși. Sabatul a fost instituit pentru a comemora lucrarea creațiunii și a îndrepta astfel mintea oamenilor către Dumnezeul cel viu și adevărat. Puterea Sa creatoare este menționată peste tot în Scripturi, ca dovadă că Dumnezeul lui Israel este superior zeităților păgâne. Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păstrat, gândurile și afecțiunea omului s-ar fi îndreptat către Făcătorul lui ca subiect al venerației și închinării ș i n-ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios.
Acea instituție care arată către Dumnezeu ca fiind Creatorul este un semn al autorității Sale de drept asupra ființelor pe care le-a întocmit. Schimbarea Sabatului este semnul autorității Bisericii Romane. Cei care înțeleg cerințele poruncii a patra și totuși aleg să țină sabatul fals în locul celui adevărat, prin aceasta, aduc un omagiu tocmai acelei puteri care a introdus falsul sabat. – Istoria mântuirii, pp. 382–383

Vineri, 18 septembrie

Pentru studiu suplimentar:
Harul uimitor al lui Dumnezeu, cap. „O bucurie veșnică”, p. 358 (16 decembrie).