Comentarii inspirate (st. 8)
Să slujim ca Isus
Sabat după-amiază, 15 august
Când a văzut că mulţimile se adună în jurul Său, lui Hristos „I S-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor”. Mântuitorul a văzut boala, întristarea, nevoile şi degradarea mulţimilor care se îngrămădeau în jurul Său. Lui I-au fost prezentate nevoile şi suferinţele oamenilor din întreaga lume. Printre cei de sus şi de jos, printre cei foarte onoraţi sau foarte dispreţuiţi, El vedea suflete care tânjeau după binecuvântările pe care El venise să le aducă, suflete care, pentru a deveni supuşi ai Împărăţiei Sale, nu aveau nevoie de altceva decât de cunoştinţa harului Său. „Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui»” (Matei 9:36-38).
Şi astăzi există aceeaşi nevoie. Lumea are nevoie de lucrători care să lucreze cum a lucrat Hristos pentru cei suferinzi şi pentru cei păcătoşi. Sunt, într-adevăr, mulţimi la care trebuie să se ajungă. Lumea este plină de boală, de suferinţă, de durere şi de păcat. Este plină de oameni care au nevoie să li se slujească – slabi, neajutoraţi, ignoranţi, degradaţi. – Mărturii, vol. 6, p. 254
Același Dumnezeu care a trimis corbi ca să-l hrănească pe Ilie la pârâul Cherit, nu va trece cu vederea pe niciunul dintre copiii Săi credincioși, care sunt gata să facă sacrificii de sine. Despre cel care umblă în neprihănire este scris: „I se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.” „Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.” „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”
Acela care a alinat îngrijorările și temerile mamei sale care rămăsese văduvă și a ajutat la purtarea poverilor casei Lui din Nazaret, are o grijă duioasă față de fiecare mamă care se luptă să le asigure hrana copiilor ei. Acela căruia I S-a făcut milă de mulțime, pentru că a văzut că oamenii erau flămânzi și a zis: „Nu vreau să le dau drumul flămânzi ca nu cumva să leşine de foame pe drum”, are aceeași milă față de cei care suferă. Mâna Sa este întinsă spre ei ca să îi binecuvânteze și … El ne învață să ne aducem aminte de cei săraci. – Lift Him Up, p. 131
Adevărul, așa cum este el în Isus, poate fi experimentat, dar niciodată explicat. Înălțimea, lărgimea și adâncimea lui depășesc limitele înțelegerii noastre. Chiar dacă ne folosim toate capacitățile imaginației, nu vom vedea decât foarte vag contururile acelei iubiri inexplicabile, care, deși este la fel de înaltă cât cerul, s-a coborât pe pământ pentru a întipări chipul lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc.
Cu toate acestea, atât cât putem suporta, este posibil să înțelegem mila divină. Ea îi este dezvăluită sufletului pocăit și umilit. Noi putem înțelege mila lui Dumnezeu doar în măsura în care prețuim jertfa Sa pentru noi. Dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă smerită, marele subiect al mântuirii ne va fi descoperit. Strălucirea acestui subiect va spori pe măsură ce îl contemplăm și, cu cât ne vom strădui să-l înțelegem mai bine, înălțimea și adâncimea lui vor spori din ce în ce mai mult. – Parabolele Domnului Hristos, p. 129
Duminică, 16 august: Atitudinea lui Isus față de oameni
La venirea Sa [iudeii] nu L-au primit pentru că ei aveau o idee falsă cu privire la felul în care avea să vină. Acest Isus, un țăran care era dulgher, de origine obscură, să fie Fiul lui Dumnezeu, Mesia? Nu se putea.
Dar particularitățile care îi deosebeau pe iudei de alte neamuri au dispărut în Hristos. El S-a așezat în poziția din care putea să îi învețe pe oamenii din toate clasele sociale. Adesea le-a spus că El era legat de întreaga familie omenească, iudei și neamuri. „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei [care se cred] neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”, a declarat El. El a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Pentru aceasta [oaia pierdută], El le-a lăsat pe cele nouăzeci și nouă; pentru aceasta Și-a dezbrăcat mantia regală și Și-a îmbrăcat divinitatea în haină de om. Lumea întreagă este câmpul de lucru al lui Hristos. Nu intră în planurile Sale o sferă mai restrânsă. – Lift Him Up, p. 35
Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului şi cântăresc valoarea morală. Cei care susţin a crede adevărul trebuie să fie ei înşişi drepţi, cinstiţi şi să-şi exercite influenţa pentru a-i lumina şi câştiga pe alţii la adevăr. Cuvintele şi faptele lor sunt un canal prin care sunt transmise lumii principiile curate ale adevărului şi sfinţeniei. Ei sunt sarea pământului şi lumina lumii. Am văzut că, dacă privim spre cer, vom vedea lumină şi pace, dar, dacă privim spre pământ, vom vedea că, în curând, orice loc de scăpare ne va trăda şi orice lucru bun va pieri. Nu putem găsi ajutor decât la Dumnezeu; în această stare de confuzie a întregii lumi, noi nu putem găsi linişte, tărie şi siguranţă, decât în puterea credinţei vii; nici nu putem avea pace, decât dacă ne căutăm odihna în Dumnezeu şi aşteptăm mântuirea Lui. Asupra noastră străluceşte o lumină mai mare decât cea care a strălucit asupra părinţilor noştri. Noi nu putem fi acceptaţi sau onoraţi de Dumnezeu, dacă aducem aceeaşi slujire sau dacă facem aceleaşi fapte ca părinţii noştri. Ca să fim acceptaţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu aşa cum au fost ei, noi trebuie să avem acelaşi zel şi aceeaşi credincioşie ca ei – să ne sporim lumina aşa cum ei şi-au sporit-o pe a lor – şi să facem ce ar fi făcut ei dacă ar fi trăit în zilele noastre. Trebuie să umblăm în lumina care străluceşte asupra noastră, altfel lumina aceasta va deveni întuneric. – Mărturii, vol. 1, p. 26
Există două împărății în această lume: Împărăția lui Hristos și împărăția lui Satana. Fiecare dintre noi aparține uneia dintre aceste împărății. …
Nu este voia lui Dumnezeu ca noi să ne izolăm de lume. Însă, în timp ce suntem în lume, trebuie să ne sfințim pentru Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne luăm după lume, ci să avem în lume o influență corectivă, ca sarea care își păstrează gustul. Trebuie să fim curați și sfinți în mijlocul unui neam nesfânt, necurat și idolatru, arătând că harul lui Hristos are puterea de a-l reface pe om după asemănarea divină. Noi trebuie să exercităm o influență mântuitoare asupra lumii. – Sfaturi pentru sănătate, p. 592
Luni, 17 august: Cum i-a tratat Isus pe oameni
Fără a ține seama de formalismul iudeilor, romanul acesta [centurionul] era convins că religia lor era superioară religiei lui. El depășise barierele prejudecății naționale și ale urii care îi despărțeau pe cuceritori de poporul cucerit. Arătase respect față de slujirea lui Dumnezeu și se purtase frumos cu iudeii, ca unii care I se închinau Lui. În învățătura lui Hristos, așa cum i se transmisese, el găsea ceva care împlinea nevoile sufletului. Tot ce era spiritual în el răspundea la cuvintele Mântuitorului. …
… Sutașul, în neîncrederea sa în sine, a trimis să I se spună: … După cum eu reprezint puterea Romei și soldații mei recunosc autoritatea mea ca fiind de netăgăduit, așa și Tu reprezinți puterea nemărginitului Dumnezeu și toate câte sunt create ascultă de cuvântul Tău. Tu poți să comanzi bolii să plece și ea va asculta de Tine. Tu poți să dai ordin trimișilor Tăi cerești și ei vor aduce puterea vindecătoare. Zi numai un cuvânt și slujitorul meu se va tămădui.
„Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaș. S-a întors către norodul care mergea după El și a zis: «Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare».” – Hristos, Lumina lumii, pp. 315–316
Cărturarul care-L întrebase pe Isus cunoștea bine legea și a rămas uimit de cuvintele Lui. El nu se aștepta ca Isus să dovedească o cunoaștere atât de adâncă și desăvârșită din Scriptură. El câștigase o mai cuprinzătoare înțelegere a principiilor care stau la baza preceptelor sfinte. Înaintea preoților și conducătorilor adunați, el a recunoscut cu sinceritate că Hristos dăduse o dreaptă interpretare legii, zicând:
„Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.”
Înțelepciunea răspunsului lui Hristos l-a convins pe cărturar. El știa că religia iudeilor consta mai degrabă din ceremonii exterioare decât din evlavie lăuntrică. El își dădea seama într-o măsură oarecare că simplele sacrificii ceremoniale și vărsarea de sânge pentru ispășirea păcatului nu aveau nicio valoare în ele însele, dacă lipsea credința. Iubirea, ascultarea de Dumnezeu și respectarea neegoistă a omului îi apăreau ca fiind de mai mare valoare decât toate aceste ritualuri. Dispoziția acestui om de a recunoaște corectitudinea raționamentului lui Hristos și răspunsul hotărât și prompt dat în fața oamenilor arătau un spirit cu totul deosebit de acela al preoților și conducătorilor. Inima lui Isus s-a umplut de milă față de cărturarul cinstit, care îndrăznise să înfrunte încruntarea preoților și amenințările conducătorilor, pentru a rosti convingerile inimii lui. Isus a văzut că răspunsese cu pricepere și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” – Hristos, Lumina lumii, pp. 607–608
Marți, 18 august: Isus și lucrarea de vindecare (I)
Cuvintele venite de pe buzele lui Isus: „Păcatele își sunt iertate” (Matei 9:2) sunt valabile pentru fiecare dintre noi. El a spus: Eu am purtat păcatele tale în trupul Meu pe crucea Calvarului. El vede toate regretele tale. Mâna Sa este întinsă deasupra capului oricărui om pocăit și Isus devine Avocatul nostru înaintea Tatălui, Salvatorul nostru. Sufletul pocăit și smerit va avea parte de milostivire și iertare. …
Noi trebuie să arătăm față de alții, care rătăcesc în labirinturile păcatului aceeași compasiune plină de delicatețe pe care a avut-o El față de noi. Trebuie să le descoperim și altora harul lui Hristos care ne-a fost arătat nouă. Sufletul va fi umplut de o mare simpatie și înțelegere față de cei care sunt încă sub controlul lui Satana. Hristos trebuie să fie văzut în fiecare om, bărbat sau femeie, care crede în El, pentru că aceștia trebuie să trăiască o viață ca a lui Hristos, plină de binecuvântări și care să-i ilumineze pe alții și să le aducă speranță și pace. – That I May Know Him, p. 235
Ți-ai mărturisit păcatele şi te-ai hotărât să le îndepărtezi din inima ta. Ai decis să te predai cu totul lui Dumnezeu. Mergi acum la El şi roagă-L să te spele de păcate şi să-ţi dea o inimă nouă. Apoi, crede că El va face acest lucru, pentru că a promis. Aceasta este lecţia pe a dat-o Domnul Hristos când a fost pe pământ, şi anume că trebuie să credem că primim şi că este al nostru orice dar pe care ni l-a făgăduit Dumnezeu. Domnul Hristos i-a vindecat pe oameni de bolile lor când au avut credinţă în puterea Sa. El i-a ajutat în lucrurile pe care le puteau vedea, inspirându le astfel încredere cu privire la lucrurile pe care nu le puteau vedea – conducându-i să creadă în puterea Lui de a ierta păcatele. Acest fapt este exprimat în mod clar cu ocazia vindecării omului paralizat: „Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă»” (Matei 9:6). – Calea către Hristos, 49–50
În viața Sa pe pământ, Domnul Hristos i-a învățat pe oameni să acorde o atenție deosebită lucrurilor mici. El a simțit o responsabilitate continuă pentru marea lucrare de răscumpărare. Când îi învăța pe oameni și le vindeca bolile, toate energiile sufletului Său erau solicitate până la extrem, totuși El observa chiar și lucrurile cele mai simple ale vieții și ale naturii. Învățăturile Sale cele mai instructive au fost acelea în care a ilustrat marile adevăruri ale Împărăției lui Dumnezeu prin lucrurile simple din natură. El nu a trecut cu vederea nevoile celui mai umil dintre slujitorii Lui. Urechile Sale auzeau orice strigăt de ajutor. El a simțit atingerea femeii suferinde în mijlocul aglomerației din jurul Său. Chiar și cea mai ușoară atingere a credinței a primit un răspuns. Când a înviat-o din morți pe fiica lui Iair, El le-a amintit părinților ei că trebuie să-i dea să mănânce. – Parabolele Domnului Hristos, p. 357
Miercuri, 19 august: Isus și lucrarea de vindecare (II)
Domnul Hristos a venit pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, pentru a proclama eliberarea celor înrobiți de Satana. El era prin Sine Însuși sănătate și putere. El a dat din viața Sa celor bolnavi, celor necăjiți, celor posedați de demoni. Nu a alungat de la El pe nimeni dintre cei care au venit pentru a primi din puterea Lui vindecătoare. El știa că unii dintre cei care Îi cereau ajutor își produseseră boala ei înșiși, dar, cu toate acestea, El nu a refuzat să-i vindece. Iar când puterea lui Hristos pătrundea în aceste sărmane ființe, ele erau convinse de păcat și multe erau vindecate atât de boala lor spirituală, cât și de neputințele lor fizice. Evanghelia are încă aceeași putere și de ce n-am fi oare și astăzi martori ai acelorași rezultate?
Domnul Hristos simte durerile oricărui suferind. Când duhuri rele sfâșie un corp omenesc, Domnul Hristos simte blestemul. Când febra mare ține în flăcări firul vieții, El simte agonia. Și El este și acum tot atât de doritor să-i vindece pe bolnavi cum a fost când a venit personal pe pământ. Slujitorii lui Hristos sunt reprezentanții Săi, canale pentru lucrarea Sa. El dorește să-Și exercite prin ei puterea lui vindecătoare. – Lift Him Up, p. 258
Dis-de-dimineață, Petru și tovarășii lui au venit la Isus, spunându-I că oamenii din Capernaum Îl căutau deja. Spre surprinderea lor, ei au auzit cuvintele lui Hristos: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis” (Luca 4:43).
În agitația care cuprinsese atunci cetatea, exista pericolul ca oamenii să piardă din vedere obiectul misiunii Sale. Isus nu era satisfăcut să atragă atenția asupra Sa numai ca Unul care face minuni sau ca Vindecător de boli fizice. El căuta să-i atragă pe oameni la Sine ca Mântuitor al lor. În timp ce oamenii erau dornici să creadă că El venise ca împărat pentru a întemeia o împărăție pământească, El dorea să le abată mintea de la cele pământești și să le îndrepte spre cele spirituale. Doar succesul lumesc ar fi împiedicat lucrarea Sa.
Și admirația mulțimii nepăsătoare provoca un adevărat chin duhului Său. Nicio dorință de afirmare de sine nu se făcea simțită în viața Sa. Cinstea pe care lumea o acordă poziției sociale, bogăției sau talentului era străină de Fiul omului. Isus nu a folosit niciunul dintre mijloacele pe care le folosesc oamenii pentru a câștiga loialitatea sau a impune respectul. Cu secole înainte de nașterea Sa fusese prorocit: „El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr” (Isaia 42:2,3). – Divina vindecare, pp. 30–31
Isus a venit „să nimicească lucrările Diavolului”. „În El era viață” și El zice: „Am venit ca oile Mele să aibă viață și să o aibă din belșug.” El este „duh dătător de viață” (1 Ioan 3:8; Ioan 1:4; 10:10; 1 Corinteni 15:45). El are și acum aceeași putere dătătoare de viață ca și atunci când vindeca bolnavii pe pământ și rostea iertare pentru păcătoși. „El îți iartă fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmii 103:3). – Hristos, Lumina lumii, p. 270
Joi, 20 august: Ce apreciază Isus
Cei care vor primi cea mai mare răsplată vor fi cei care au îmbinat activitatea și zelul lor cu mila și blândețea față de sărmani, orfani, năpăstuiți și nenorociți. Dar cei care trec pe partea cealaltă, care sunt prea ocupați ca să le acorde atenție celor răscumpărați prin sângele lui Hristos și care sunt preocupați de lucrurile mari vor fi cei din urmă și cei mai mici.
Faptele dezvăluie adevăratul caracter al oamenilor. Sunt printre noi persoane caracterizate de un spirit smerit și umil, de spiritul lui Hristos, care fac multe lucruri mici pentru a-i ajuta pe cei din jurul lor și consideră totuși că nu au făcut nimic. În final, vor fi uimiți să afle că Hristos a observat vorba bună rostită față de cel descurajat și a ținut seama de darul cel mai neînsemnat oferit pentru cei săraci, prin sacrificiu de sine. Domnul cercetează duhul și răsplătește în consecință, iar dragostea curată, umilă și copilărească face ca darul să fie prețios în ochii Săi. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 340
Punându-i pe cei lipsiți de ajutor și pe cei săraci în mijlocul lor, pentru ca aceștia să depindă de grija lor, Hristos îi pune la probă pe cei care mărturisesc că sunt urmașii Săi. Prin iubirea și slujirea noastră îndreptate către copiii Săi nevoiași, dăm dovadă de o adevărată iubire față de El. A-i neglija înseamnă să ne declarăm ucenici mincinoși, străini de Hristos și de dragostea Sa.
Dacă s-ar face tot ce poate fi făcut pentru a găsi cămine pentru cei orfani în sânul unor familii, ar rămâne încă foarte mulți care au nevoie de îngrijire. Mulți dintre ei au primit o moștenire rea. Ei sunt nepromițători, neatrăgători și vicioși, dar sunt și ei răscumpărați prin sângele lui Hristos și, înaintea Sa, ei sunt la fel de scumpi ca micuții noștri. Dacă nu li se întinde o mână de ajutor, vor crește în neștiință și vor lua calea viciului și a delincvenței. Mulți dintre acești copii ar putea fi salvați prin lucrarea în orfelinate. – Divina vindecare, p. 205
Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinții care așteaptă Îl vor căuta și se vor uita spre cer, așa cum se uitau bărbații galileeni când El S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinți, cei care au urmat în toate Modelul blând vor exclama cu o bucurie neasemuită în timp ce-L privesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui!” și vor fi preschimbați „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță” – acea trâmbiță care îi trezește pe sfinții care dorm și îi cheamă din paturile lor de țărână, îmbrăcați în nemurire slăvită și strigând: „Biruință! Biruință asupra morții și mormântului!” – Maranatha, p. 291
Vineri, 21 august
Pentru studiu suplimentar:
Mărturii, vol. 1, p. 637 (cap. „Institutul de sănătate”).
