BIBLIA ŞI PROFEŢIA

Sabat după-amiază, 6 iunie

Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi cu privire la ce aveau să întâmpine în lucrarea lor ca evanghelişti. El ştia cu ce suferinţe şi încercări urmau să se confrunte şi ce poveri aveau să fie chemaţi să poarte. El nu le-a ascuns ce avea să se întâmple, ca nu cumva încercarea, venind pe neaşteptate, să facă să li se clatine credinţa. „V-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple”, le-a spus El, „pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi” (Ioan 14:29). Atunci când aveau să vină încercările, credinţa lor urma să fie întărită, nu slăbită. Aveau să-şi spună unul altuia: „El ne-a spus că acestea vor veni asupra noastră şi ce avem de făcut ca să le facem faţă.” – Mărturii, vol. 9, p. 235

Rostind vaiul asupra lui Iuda, Hristos avusese încă un gând plin de milă faţă de ucenici. El le-a dat în felul acesta dovada cea mai mare a mesianităţii Sale. „Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple”, a zis El, „pentru ca atunci când se va întâmpla să credeţi că EU SUNT.” Dacă Isus ar fi tăcut, lăsând să se înţeleagă că nu știe ce avea să I se întâmple, ucenicii ar fi putut crede că Învăţătorul lor nu are prevedere dumnezeiască și a fost surprins și trădat în mâinile gloatei ucigașe. Cu un an înainte, Isus le spusese ucenicilor că a ales doisprezece și că unul era diavol. Acum, cuvintele Lui către Iuda, arătând că trădarea acestuia Îi era pe deplin cunoscută, urmau să-i întărească în credinţă pe adevăraţii urmași ai lui Hristos în timpul umilinţei Lui. Iar când Iuda trebuia să ajungă la groaznicul lui sfârșit, ei urmau să-și reamintească de vaiul pe care Isus îl pronunţase asupra trădătorului.
Dar Mântuitorul mai avea un scop. El nu-Și retrăsese harul de la acela pe care-l știa că este un trădător. Ucenicii nu înţeleseseră cuvintele Lui, când El spusese la spălarea picioarelor: „Voi nu sunteţi toţi curaţi” și nici atunci când, fiind la masă, El declarase: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea” (Ioan 13:11,18). Dar, după aceea, când au înţeles sensul acestor cuvinte, ucenicii au avut ocazia să mediteze la răbdarea și harul lui Dumnezeu faţă de cel ce greșise atât de mult. – Hristos, Lumina lumii, p. 655

În batjocura lor la adresa Mântuitorului, oamenii care mărturiseau a fi tâlcuitori ai profeţiilor repetau chiar cuvintele pe care inspiraţia profetizase că le vor spune cu ocazia aceasta. Și cu toate acestea, în orbirea lor, ei nu și-au dat seama că împlinesc profeţia. Cei care, în bătaie de joc, au rostit cuvintele: „S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă-L iubește. Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu»” nu își dădeau seama că mărturia lor avea să răsune de-a lungul veacurilor. Deși rostite în bătaie de joc, aceste cuvinte i-au determinat pe mulţi oameni să cerceteze Scripturile așa cum n-o făcuseră niciodată mai înainte. Bărbaţi înţelepţi au auzit, au cercetat, au judecat și s-au rugat. Ei au fost aceia care n-au cunoscut odihna până când, comparând text cu text, au înţeles misiunea Domnului Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 749

Duminică, 7 iunie: Istoricismul şi profeţia

Există un studiu al istoriei care nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una dintre materiile de studiu în şcolile profeţilor. În raportul care vorbea despre modul în care Se purtase Iehova cu popoarele lumii, puteau fi trasate urmele paşilor Lui. La fel şi astăzi, noi trebuie să urmărim modul în care Se poartă Dumnezeu cu naţiunile pământului. Trebuie să vedem în istorie împlinirea profeţiei, să studiem lucrările Providenţei în marile mişcări de reformă şi să înţelegem desfăşurarea evenimentelor în marşul popoarelor către conflictul final al marii lupte. – Mărturii, vol. 8, p. 307

Există în Scriptură anumite lucruri care sunt greu de înţeles şi pe care, potrivit exprimării lui Petru, cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Noi nu vom putea să explicăm, în viaţa aceasta, semnificaţia tuturor pasajelor din Scriptură, dar nu există puncte esenţiale ale adevărului practic menite să rămână pentru totdeauna învăluite în mister. Atunci când, în providenţa lui Dumnezeu, va veni timpul ca lumea să fie pusă la probă cu privire la adevărul pentru acel timp, mintea oamenilor va fi îndemnată de Duhul Său să cerceteze Scripturile, chiar cu post şi rugăciune, până când, verigă după verigă, vor fi descoperite şi unite într-un lanţ perfect. Fiecare aspect care are o legătură directă cu mântuirea sufletelor va apărea atât de clar, încât nimeni nu va avea de ce să greşească sau să umble în întuneric.
Urmărind lanţul profetic, adevărul descoperit pentru timpul nostru a fost înţeles şi explicat clar. Noi suntem răspunzători pentru privilegiile de care ne bucurăm şi pentru lumina care străluceşte pe calea noastră. Cei care au trăit în generaţiile trecute au fost răspunzători pentru lumina care a fost îngăduit să strălucească asupra lor. Lor le-a fost atrasă atenţia asupra anumitor puncte din Scriptură cu privire la care ei au fost puşi la probă, dar nu au înţeles adevărurile pe care le înţelegem noi. Nu au fost consideraţi răspunzători pentru o lumină pe care nu au primit-o. Ei au avut Biblia, aşa cum o avem şi noi, dar dezvăluirea adevărului special în legătură cu scenele finale ale istoriei acestui pământ se va face în timpul ultimelor generaţii care vor trăi pe pământ. – Mărturii, vol. 2, pp. 692–693

Prin diversitatea de stiluri și subiecte, Biblia are ceva care să stârnească interesul fiecărei minţi și să facă apel la fiecare inimă. Pe paginile ei se găsesc istoriile cele mai vechi, biografiile cele mai fidele vieţii reale, principii pentru guvernarea statului, pentru administrarea bunurilor, principii pe care înţelepciunea omenească nu le-a egalat niciodată. Scriptura conţine cea mai profundă filozofie, cea mai delicată, mai sublimă, mai plină de pasiune și mai mișcătoare poezie. Chiar și din această perspectivă, scrierile biblice sunt infinit superioare ca valoare oricărei opere cu autor uman, însă, când sunt privite în relaţie cu marele lor gând central, ele au un orizont incomparabil mai larg, o valoare infinit mai mare. Privit în lumina acestei idei, fiecare subiect are o nouă semnificaţie. În adevărurile rostite în cele mai simple cuvinte sunt implicate principii cât cerul de înalte, principii care cuprind veșnicia. – Educaţie, p. 125

Luni, 8 iunie: Principiul an-zi

Solia Evangheliei, așa cum era prezentată de Mântuitorul Însuși, se întemeia pe profeţii. „Timpul” despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. „Șaptezeci de săptămâni”, spusese îngerul, „au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și prorociei și până la ungerea Sfântului sfinţilor” (Daniel 9:24). În profeţie, o zi reprezintă un an (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Cele șaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: „Să știi dar și să înţelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi șaizeci și două de săptămâni” (Daniel 9:25), adică patru sute optzeci și trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, așa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxes Longimanus (vezi Ezra 6:14; 7:1,9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci și trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeţie, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., la botez, Isus a primit ungerea Duhului Sfânt și, curând după aceea, Și-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: „S-a împlinit vremea.” – Hristos, Lumina lumii, p. 233

Marile adevăruri descoperite prin cuvântul Mântuitorului lumii sunt pentru cei care cercetează după adevăr ca după comori ascunse. Daniel era acum un bărbat înaintat în vârstă. El își petrecuse viața înconjurat de fascinațiile unei curți păgâne și spiritul său fusese împovărat de administrarea unui mare imperiu. Totuși el se întoarce de la toate acestea ca să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu și ca să caute să cunoască planurile pentru viitor ale Celui Preaînalt. Și, ca răspuns la cererile sale fierbinți, i-a fost dată lumină de la curțile cerești pentru aceia care aveau să trăiască în zilele din urmă. Cu câtă seriozitate deci, ar trebui să Îl căutăm noi pe Dumnezeu ca să ne deschidă mintea pentru a înțelege adevărurile trimise nouă din cer! – Sfințirea vieții, p. 50

Noi trăim scenele finale ale istoriei acestui pământ. Profeţia se împlineşte cu grăbire. Orele timpului de probă trec repede. Nu avem timp de pierdut – nici măcar o clipă. Să nu fim găsiţi dormind la postul nostru! Nimeni să nu spună în inima lui sau prin faptele lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină.” Faceţi ca mesajul apropiatei reveniri a lui Hristos să răsune în cele mai serioase cuvinte de avertizare. Să-i convingem pe oamenii de pretutindeni, bărbaţi şi femei deopotrivă, să se pocăiască şi să fugă de mânia viitoare. Să-i trezim să se pregătească fără întârziere, căci nu ştim ce stă în faţa noastră. – Mărturii, vol. 8, pp. 252–253

Marți, 9 iunie: Identificarea cornului mic

Dar unealta principală a lui Satana, care a făcut război cu Hristos și cu poporul Său în primele secole ale erei creștine, a fost Imperiul Roman, în care păgânismul era religia predominantă. Astfel, balaurul îl reprezintă în primul rând pe Satana, dar, în al doilea rând, este un simbol al Romei păgâne.

În [Apocalipsa] capitolul 13 (vers. 1-10) este descrisă o altă fiară „ca un leopard”, căreia balaurul i-a dat „puterea lui, tronul lui și o stăpânire mare”. Acest simbol, așa cum au crezut majoritatea protestanților, reprezintă papalitatea care a urmat puterii, tronului și autorității deținute odinioară de Imperiul Roman. Despre fiara care seamănă cu un leopard se spune: „I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule… Și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam.” Această profeție, care este aproape la fel cu descrierea cornului mic din Daniel, capitolul 7, arată fără îndoială către papalitate. – Tragedia veacurilor, pp. 438–439

Biserica romană prezintă acum lumii o față plăcută, acoperind cu scuze raportul cruzimilor ei oribile. S-a îmbrăcat cu o haină creștină, dar a rămas neschimbată. Toate principiile papalității care existau în trecut există și astăzi. Învățăturile născocite în Evul Mediu sunt susținute și azi. Nimeni să nu se amăgească. Papalitatea, pe care protestanții sunt gata acum să o cinstească, este aceeași care a condus lumea în zilele Reformei, când oamenii lui Dumnezeu au stat cu prețul vieții lor pentru a-i demasca nelegiuirea. … Spiritul ei nu este mai puțin crud și despotic acum decât atunci când a înăbușit libertatea umană și i-a ucis pe sfinții Celui Preaînalt.
Papalitatea este exact ce a declarat profeția că va fi, și anume apostazia zilelor din urmă (2 Tesaloniceni 2:3,4). Este unul dintre procedeele ei acela de a se prezenta sub deghizarea cea mai convenabilă pentru planurile ei, dar, dincolo de schimbările acestea de cameleon, ea ascunde veninul neschimbat al șarpelui. – Tragedia veacurilor, p. 571

Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeţii. A venit timpul sfârșitului, viziunile profeţilor sunt desigilate și avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat. Iudeii au interpretat greșit și au aplicat greșit Cuvântul lui Dumnezeu și n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului și ai apostolilor Lui – ultimii ani preţioși ai harului pentru poporul ales – i-au petrecut complotând nimicirea trimișilor Domnului. Erau stăpâniţi de ambiţii pământești și darul împărăţiei spirituale le-a fost dat în zadar. La fel și astăzi, împărăţia acestei lumi stăpânește gândurile oamenilor și ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profeţiile și nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăţiei lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 235

Miercuri, 10 iunie: Judecata de cercetare

Folosind regula lui de a face din Scriptură propriul interpret, Miller a aflat că o zi în profeție reprezintă simbolic un an (Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6); a văzut că perioada de două mii trei sute de zile profetice, sau ani literali, se întindea până departe, dincolo de încheierea dispensațiunii iudaice, deci, nu se putea referi la sanctuarul acelei dispensațiuni. Miller a acceptat concepția unanim recunoscută pe atunci și a înțeles că în era creștină pământul este sanctuarul și, ca urmare, curățirea sanctuarului, profetizată în Daniel 8:14, reprezintă curățirea pământului prin foc, la a doua venire a lui Hristos. Astfel, dacă ar putea fi găsit punctul corect de început pentru cele două mii trei sute de zile, susținea el, timpul celei de a doua veniri ar putea fi precizat cu ușurință. – Tragedia veacurilor, pp. 324–325

Lucrarea făcută de preot în cursul anului, în prima despărțitură a sanctuarului, „dincolo de perdea”, care constituia ușa și despărțea Sfânta de curte, reprezintă lucrarea de slujire pe care a început-o Hristos la înălțarea Sa. Lucrarea preotului în slujba zilnică era de a prezenta înaintea lui Dumnezeu sângele jertfei pentru păcat împreună cu tămâia care se înălța odată cu rugăciunile lui Israel. Tot astfel, Hristos mijlocește cu sângele Său înaintea Tatălui în favoarea păcătoșilor și aduce, împreună cu parfumul prețios al propriei neprihăniri, rugăciunile credincioșilor pocăiți. Aceasta a fost lucrarea de slujire în prima despărțitură a Sanctuarului din ceruri. …
Timp de optsprezece veacuri, această lucrare de slujire a continuat în prima despărțitură a sanctuarului. Sângele lui Hristos mijlocea în favoarea credincioșilor pocăiți, le asigura iertarea și primirea la Tatăl, dar păcatele lor rămâneau încă în rapoartele din cărți. Și, așa cum în serviciul simbolic se făcea o lucrare de ispășire la încheierea anului, tot astfel, înainte ca lucrarea lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să se încheie, trebuie făcută o lucrare de ispășire pentru îndepărtarea păcatului din sanctuar. Acesta este serviciul care a început atunci când s-au încheiat cele două mii trei sute de zile. La data aceea, așa cum a fost prorocit de profetul Daniel, Marele nostru Preot a intrat în Locul Preasfânt pentru a îndeplini ultima parte a lucrării Sale solemne – curățirea Sanctuarului. …
Și, așa cum curățirea simbolică a celui pământesc era îndeplinită prin îndepărtarea păcatelor prin care fusese mânjit, tot astfel curățirea celui ceresc trebuie realizată prin îndepărtarea, sau ștergerea păcatelor care sunt înregistrate acolo. Dar, mai înainte ca aceasta să se poată face, trebuie să aibă loc o examinare a cărților cu rapoarte, pentru a stabili cine este îndreptățit, prin pocăința de păcat și prin credința în Hristos, la binefacerile ispășirii Sale. De aceea, curățirea Sanctuarului implică o lucrare de cercetare – o lucrare de judecată. Această lucrare trebuie îndeplinită înainte de venirea lui Hristos pentru a-Și răscumpăra poporul, căci, atunci când vine, „răsplata este cu El ca să dea fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsa 22:12). – Tragedia veacurilor, pp. 420–421

Joi, 11 iunie: Tipologia ca profeție

Biblia cuprinde toate principiile pe care oamenii au nevoie să le înțeleagă pentru a fi pregătiți fie pentru această viață, fie pentru cea viitoare. Și aceste principii pot fi înțelese de toți. Niciun om care are spiritul de a-i aprecia învățăturile nu poate citi un singur pasaj din Biblie fără să câștige vreun gând folositor din el. Dar cea mai valoroasă învățătură a Bibliei nu trebuie câștigată prin studiu ocazional sau întrerupt. Marele sistem al adevărului ei nu este prezentat în așa fel, încât să poată fi înțeles de cititorul grăbit sau neatent. Multe dintre comorile ei stau îngropate la o adâncime mare față de suprafață și nu pot fi obținute decât prin cercetare sârguincioasă și efort neîncetat. Adevărurile care compun marele întreg trebuie căutate și adunate, „puțin aici, puțin acolo” (Isaia 28:10).
Când sunt căutate și puse laolaltă în acest fel, se va descoperi că se potrivesc perfect unul cu celălalt. Fiecare evanghelie este un supliment la celelalte, fiecare profeție, o explicație a alteia, fiecare adevăr, o dezvoltare a unui alt adevăr. Tipurile modului de închinare iudaic sunt clarificate de Evanghelie. Fiecare principiu din Cuvântul lui Dumnezeu își are locul lui și fiecare fapt, însemnătatea lui. Iar structura completă, ca plan și execuție, dă mărturie despre Autorul ei. Nicio minte în afară de mintea Celui Infinit nu putea concepe sau realiza o asemenea structură. – Educație, pp. 123–124

În investigațiile lor [adventiștii], au aflat că sanctuarul pământesc, construit de Moise la porunca lui Dumnezeu potrivit cu modelul care i-a fost arătat pe munte, era „o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe”; că cele două locuri sfinte ale sale erau „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”; că Hristos, Marele nostru Preot, este „slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul”; că „Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:9,23; 8:2; 9:24). – Istoria mântuirii, p. 376

Dărâmarea Ierusalimului era un simbol al ruinei finale, care va cuprinde lumea întreagă. Profețiile care s-au împlinit în parte la dărâmarea Ierusalimului se potrivesc mai bine pentru zilele din urmă. Acum ne aflăm chiar în pragul unor evenimente mari și solemne. În fața noastră stă o criză așa cum nu s-a mai văzut. Ca și primii ucenici, avem și noi plăcuta asigurare că Împărăția lui Dumnezeu stăpânește peste tot. Programul derulării evenimentelor este în mâinile Creatorului nostru. Maiestatea Cerului are în grija Sa soarta națiunilor, precum și interesele bisericii Sale. Divinul Învățător îi spune fiecărui sol angajat în împlinirea planurilor Sale, așa cum îi spunea lui Cirus: „Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști” (Isaia 45:5). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 120

Vineri, 12 iunie

Pentru studiu suplimentar:
Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 2, p. 1003; Istoria mântuirii, cap. „În Templul lui Solomon”.