ISUS, APOSTOLII ȘI BIBLIA

Sabat după-amiază, 11 aprilie

Omul limitat trebuie să ia cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este scris, să îl aprecieze aşa cum este scris, să îl aducă în viaţa sa şi să îl ţeasă în caracterul său. În Cuvântul lui Dumnezeu este descoperit în mod clar fiecare lucru care are legătură cu mântuirea omului şi, dacă luăm Cuvântul lui Dumnezeu şi îl înţelegem atât cât putem noi mai bine, Dumnezeu ne va ajuta în înţelegerea lui. Fără ajutorul Duhului lui Dumnezeu, mintea omului va găsi în Biblie lucruri foarte greu de înţeles, deoarece este lipsită de iluminarea divină. Oamenii nu ar trebui să se apropie de Cuvântul lui Dumnezeu în felul lor, după cum vor ei sau după ideile lor, ci trebuie să vină cu un spirit smerit, umilit şi sfânt. Niciodată să nu vă apropiaţi de Scriptură să o cercetaţi, dacă nu aveţi dispoziţia de a învăţa, dacă nu sunteţi gata să ascultaţi de Cuvântul lui Dumnezeu ca şi cum glasul Său v-ar vorbi direct, prin descoperirile sale vii. Niciun muritor să nu îndrăznească să judece Cuvântul lui Dumnezeu sau să facă afirmaţii cu privire la cât de mult este inspirat şi cât nu este inspirat sau să spună că o parte este mai inspirată decât alta. Dumnezeu îl avertizează să nu facă aşa ceva. Dumnezeu nu i-a încredinţat nicidecum o astfel de lucrare. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 7, p. 919

Apostolul Petru spune că în Scriptură sunt „unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc … spre pierzarea lor”. Părţile dificile din Scriptură au fost prezentate de sceptici ca un argument împotriva Bibliei, dar, departe de a fi astfel, ele constituie o puternică dovadă a inspiraţiei ei divine. Dacă ea n-ar conţine nicio relatare despre Dumnezeu decât ceea ce putem să înţelegem uşor, dacă măreţia şi maiestatea Lui ar putea fi înţelese de mintea mărginită, atunci Biblia n-ar putea purta acreditarea incontestabilă a autorităţii divine. Chiar grandoarea şi misterul temelor prezentate ar trebui să inspire credinţa în Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 700

Dar fariseii s-au aprins și mai mult. După vederile lor, El nu călcase numai Legea, ci, zicând că Dumnezeu este Tatăl Său, Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu (Ioan 5:18).
Toţi iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Tatăl lor, de aceea n-ar fi trebuit să se înfurie așa de rău când Hristos a spus că și El era în aceeași legătură cu Dumnezeu. Dar ei L-au acuzat de hulă, zicând că El pretinde lucrul acesta în înţelesul cel mai înalt.
Acești adversari ai lui Hristos n-aveau argumente cu care să întâmpine adevărurile prezentate de El conștiinţei lor. Ei puteau doar să citeze obiceiurile și tradiţiile lor, iar acestea păreau slabe și serbede când erau comparate cu argumentele aduse de Isus din Cuvântul lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, pp. 207–208

Duminică, 12 aprilie: „Este scris”

Satana L-a atacat pe Hristos mai puternic decât ne va ataca vreodată pe noi. Pentru el erau foarte multe lucruri în joc, nu-i era indiferent dacă avea să biruiască el sau Hristos. Dacă Hristos rezista celor mai puternice ispite ale sale și nu-L putea face să păcătuiască, Satana știa că avea să-și piardă puterea și, în final, avea să fie pedepsit cu nimicirea veșnică. De aceea, Satana a acționat cu mare putere pentru a-L determina pe Hristos să facă ceva greșit, căci atunci ar fi avut un avantaj asupra Lui. … Niciodată nu puteți fi ispitiți într-un mod atât de hotărât și de crunt cum a fost ispitit Mântuitorul nostru. Satana a fost pe urmele Lui în orice moment. …
Mântuitorul a biruit ca să-i arate omului cum poate birui și el. Toate ispitele lui Satana, Hristos le-a întâmpinat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Având încredere în făgăduințele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile lui Dumnezeu, iar ispititorul nu a putut obține nici un avantaj. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 156

Domnul Hristos a venit în lumea aceasta ca să ne arate ce poate să facă Dumnezeu şi ce putem să facem noi în colaborare cu Dumnezeu. Era în trup omenesc atunci când a mers în pustie, unde a fost ispitit de Diavol. El ştie ce înseamnă să fii flămând şi însetat. El cunoaşte infirmităţile şi slăbiciunile corpului omenesc. El a fost ispitit în orice privinţă la fel ca noi. Preţul pentru răscumpărarea noastră a fost plătit de Mântuitorul nostru. Nimeni nu trebuie să mai rămână înrobit de Satana. Domnul Hristos stă înaintea noastră ca un exemplu divin, atotputernicul nostru Ajutor. Am fost răscumpăraţi cu un preţ imposibil de măsurat. Cine ar putea să măsoare bunătatea şi harul iubirii răscumpărătoare. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1074

Noi trebuie să ne ridicăm la un standard mai înalt în ce priveşte credinţa. Avem prea puţină credinţă. Noi ne bizuim pe Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-l luăm aşa cum este, crezând pur şi simplu fiecare cuvânt. Cu această asigurare, putem să cerem lucruri mari şi ne vor fi date potrivit cu credinţa noastră. … Dacă ne smerim inimile înaintea lui Dumnezeu, vom avea o experienţă mai înaltă, mai sfântă. Adevărata credinţă înseamnă să face exact ce a poruncit Dumnezeu, nu lucruri pe care nu le-a poruncit El. Neprihănirea, adevărul şi mila sunt roade ale credinţei noastre, care vin dintr-o inimă reînnoită zi de zi. – The Upward Look, p. 346

Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie ghidul nostru. Nu există presupuneri cu privire la adevărurile din acest Cuvânt. Să nu renunţăm la acest ghid, care nu poate să greşească, pentru ceva nou şi ciudat. … Există atât de multe doctrine care nu se întemeiază pe un „este scris”. Acestea nu sunt decât presupuneri omeneşti. În pustie, Domnul Hristos a întâmpinat fiecare ispită a lui Satana cu aceste cuvinte: „Este scris!” şi, înarmat cu această sabie, a putut să îi spună vrăjmaşului: „Până aici! Nu poţi să mergi mai departe!” – That I May Know Him, p. 210

Luni, 13 aprilie: Isus şi Legea

În preceptele sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o regulă desăvârșită de viață; El a declarat că, până la sfârșitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nicio iotă sau frântură de literă, avea să-și mențină cerințele față de ființele omenești. Hristos a venit să o preamărească și să o facă vrednică de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii față de Dumnezeu și a iubirii față de om și că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului. Prin viața Sa, El a dat un exemplu de ascultare de Legea lui Dumnezeu. În Predica de pe Munte, El a arătat cum cerințele ei se extind dincolo de faptele exterioare care se văd și cuprind cugetele și izvodirile inimii. …
Odată cu creșterea disprețului față de Legea lui Dumnezeu, există și un dezgust crescând față de religie, o creștere a mândriei, a iubirii de plăceri, a neascultării de părinți și a îngăduirii de sine, iar mințile celor ce gândesc, de pretutindeni, se întreabă neliniștite: Ce se poate face pentru a îndrepta aceste rele îngrozitoare? Răspunsul se găsește în îndemnul dat de Pavel lui Timotei: „Propovăduiește Cuvântul”. În Biblie se găsesc numai principii sigure de acțiune. Ea este o transcriere a voinței lui Dumnezeu, o expresie a înțelepciunii divine. Ea deschide înțelegerii omului marile probleme ale vieții și, pentru toți aceia care iau aminte la preceptele ei, ea se va dovedi o călăuză sigură, ferindu-i ca să nu-și irosească viața în eforturi greşit direcţionate. – Faptele apostolilor, pp. 505–506

Vorbind despre Lege, Isus zicea: „Am venit nu să stric, ci să împlinesc.” … Misiunea Lui era „să vestească o Lege mare și minunată” (Isaia 42:21). El trebuia să arate natura spirituală a Legii, să prezinte principiile ei mult mai cuprinzătoare și să lămurească obligația ei veșnică. …
„Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul”, zicea Isus, „nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Prin ascultarea Sa de Lege, Domnul Hristos a dat mărturie despre caracterul ei neschimbător și a dovedit că, prin harul Său, ea poate să fie împlinită în mod desăvârșit de către orice fiu sau fiică a lui Adam. Pe munte, El a declarat că nici cea mai mică iotă nu avea să treacă din Lege, până când se vor împlini toate lucrurile care privesc neamul omenesc, tot ce este în legătură cu planul de mântuire. El nu învață că Legea ar trebui să fie desființată vreodată, ci Își ațintește privirile asupra celei mai îndepărtate margini a orizontului omului și ne asigură că, până atunci, Legea își va păstra autoritatea ei, așa că nimeni nu poate să creadă că El a avut misiunea de a desființa preceptele Legii. Atât cât vor dăinui cerul și pământul, sfintele principii ale Legii lui Dumnezeu vor rămâne. Dreptatea Sa, care este „ca munții cei înalți” (Psalmii 36:6), va continua să existe și va fi un izvor de binecuvântare, revărsând torente înviorătoare asupra pământului. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 48–50

Marți, Aprilie 14: Isus şi toată Scriptura

În timpul lucrării Sale, El a fost urmărit permanent de oameni perfizi și răuvoitori, care atentau la viața Sa. Iscoadele se aflau pe urmele Sale, atente la cuvintele Lui, pentru a-L putea prinde cu ceva. Cele mai pătrunzătoare și mai studiate minți căutau să-L învingă în polemică. Însă n-au reușit niciodată să obțină vreun avantaj. Au fost nevoiți să părăsească scena de luptă năuciți și rușinați de înfrângerea provocată de umilul Învățător din Galileea. Învățătura lui Hristos avea o prospețime și o putere cum nu mai cunoscuseră oamenii până atunci. Până și vrăjmașii Săi erau constrânși să mărturisească: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46).

Copilăria lui Isus, petrecută în sărăcie, nu fusese alterată de influențele veacului aceluia corupt. Lucrând în atelierul de tâmplărie, luând parte la poverile familiei, învățând lecțiile ascultării și ale trudei, Își găsea momentele de recreere în mijlocul naturii, acumulând cunoștințe în timp ce căuta să înțeleagă tainele lumii care Îl înconjura. El studia Cuvântul lui Dumnezeu, iar momentele de cea mai profundă fericire erau acelea în care, întorcându-Se de la muncă, mergea în natură să mediteze și să comunice cu Dumnezeu. Zorii dimineții Îl găseau adesea în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. El întâmpina lumina dimineții cântând. Își înveselea orele de trudă prin cântări de recunoștință și aducea bucuria cerului și în sufletul celor împovărați de muncă sau tristețe. – Divina vindecare, pp. 51–52

Mântuitorul nu venise să dea la o parte cele spuse de patriarhi și de profeţi, deoarece El Însuși vorbise prin acești oameni reprezentativi. Toate adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu erau de la El. Dar aceste pietre preţioase fuseseră așezate greșit. Lumina lor preţioasă fusese mistificată pentru a servi rătăcirii. Dumnezeu dorea ca ele să fie scoase din templul rătăcirii și să fie așezate din nou în edificiul adevărului. Lucrul acesta putea să-l facă numai o mână dumnezeiască. Pus în legătură cu rătăcirea, adevărul fusese făcut să ajute lucrarea vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului. Hristos venise să-l așeze în acea poziţie în care să-I dea slavă lui Dumnezeu și să lucreze la mântuirea omenirii. – Hristos, Lumina lumii, pp. 287–288

Mântuitorul a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui la rândul său. Hristos a întâmpinat toate ispitele lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încrezându-Se în făgăduințele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile Lui, iar ispititorul n-a putut câștiga niciun avantaj. La fiecare ispită, răspunsul Său era: „Stă scris”. Tot așa, Dumnezeu ne-a dat și nouă Cuvântul Său, prin care să ne împotrivim răului. Ne-au fost date făgăduințe enorm de mari și prețioase, pentru ca, prin acestea, „să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4). Îndemnați-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slăbiciunea persoanei sau la puterea ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparține. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spune psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”, „după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori” (Psalmii 119:11; 17:4). – Divina vindecare, p. 181

Miercuri, 15 aprilie: Isus și originea Bibliei

Fiul lui Dumnezeu a fost Acela care a venit în lume în chip de om. Lăsându-Şi deoparte haina şi coroana împărătească, El Şi-a înveșmântat divinitatea în natura omenească, astfel încât, prin jertfa Sa infinită, neamul omenesc să poată deveni părtaş de natură divină şi să scape de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Hristos a fost ispitit în toate privinţele la fel cum este ispitit omul, dar niciodată El nu a adus împotriva ispititorului o acuzaţie batjocoritoare. La fiecare ispită, El a prezentat Cuvântul Domnului. „Stă scris” era arma Lui, care nu dădea greş niciodată. Noi, ca reprezentanţi ai lui Hristos, trebuie să întâmpinăm fiecare atac al vrăjmaşului cu Cuvântul viului Dumnezeu. Niciodată nu ar trebui să ne îngăduim să urmăm calea şarpelui, folosind argumentele lui ştiinţifice. Satana nu poate niciodată să câștige vreun avantaj faţă de copilul lui Dumnezeu care, ca apărare a sa, se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 9, pp. 68–69

Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament. Niciunul nu este complet fără celălalt. Domnul Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt la fel de valoroase ca acelea ale Noului Testament. El a fost în aceeași măsură Mântuitorul omului și la începutul lumii, cum este și în zilele noastre. Înainte ca Domnul să Îşi îmbrace divinitatea în veșmântul naturii umane și să vină în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită prin Adam, Set, Enoh, Metusala și Noe. Avraam a propovăduit această solie în Canaan, iar Lot, în Sodoma și, din generație în generație, soli credincioși L-au vestit pe Acela care trebuia să vină. Ceremoniile religiei iudaice au fost instituite chiar de Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele jertfelor aduse pe altar arăta spre jertfa Mielului lui Dumnezeu. Toate simbolurile jertfelor care Îl reprezentau pe Domnul Hristos s-au împlinit odată cu venirea Lui.
Domnul Hristos, așa cum li S-a prezentat patriarhilor, așa cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor, așa cum a fost descris în Lege și descoperit de profeți, este bogăția Vechiului Testament. Iar viața, moartea și învierea Domnului Hristos și manifestarea Sa prin intermediul Duhului Sfânt sunt comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei Tatălui, este subiectul central atât al Vechiului, cât și al Noului Testament. – Parabolele Domnului Hristos, p. 126

Dumnezeu li S-a revelat oamenilor în adevărurile Cuvântului Său. Pentru toţi cei care le acceptă, ele sunt un scut împotriva amăgirilor lui Satana. Neglijarea acestor adevăruri a creat condiţiile apariţiei relelor atât de răspândite în prezent în lumea religioasă. Natura şi importanţa Legii lui Dumnezeu au fost în mare măsură pierdute din vedere. O concepţie greşită cu privire la caracterul, perpetuitatea şi obligativitatea Legii divine a condus la erori în legătură cu pocăinţa şi sfinţirea şi a avut ca rezultat coborârea standardului de evlavie în biserică. Aici se află secretul lipsei Duhului Sfânt şi a puterii lui Dumnezeu din redeşteptările contemporane. – Tragedia veacurilor, p. 465

Joi, 16 aprilie: Apostolii şi Biblia

Ucenicii nu erau decât niște oameni modeşti, fără bogăție și fără nicio altă armă decât Cuvântul lui Dumnezeu; totuși, în puterea lui Hristos, ei au mers înainte să spună minunata istorie a ieslei și a crucii și să triumfe asupra oricărei împotriviri. Fără nicio onoare sau recunoaștere pământească, ei erau eroi ai credinței. De pe buzele lor au ieșit cuvinte de înțelepciune care au zguduit lumea. – Faptele apostolilor, p. 77

Fariseii dispreţuiau simplitatea lui Isus. Ei nu voiau să ia seama la minunile Lui și cereau un semn că El era Fiul lui Dumnezeu. Dar samaritenii n-au cerut niciun semn și Isus n-a făcut altă minune între ei decât să-i descopere femeii de la fântână tainele vieţii ei. Și, cu toate acestea, mulţi L-au primit. În bucuria lor cea nouă, i-au spus femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
Samaritenii credeau că Mesia trebuia să vină nu numai ca Răscumpărător al iudeilor, ci al lumii întregi. Duhul Sfânt prevestise prin Moise că Mesia trebuia să vină ca un profet trimis de Dumnezeu. Prin Iacov, se spusese că la El se vor aduna popoarele, iar prin Avraam, că în El vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Locuitorii din Samaria își întemeiau credinţa în Mesia pe aceste pasaje din Scriptură. Deoarece iudeii dăduseră o greșită interpretare profeţilor de mai târziu, atribuind primei veniri a lui Hristos slava de la a doua Sa venire, samaritenii se simţiseră îndemnaţi să desconsidere celelalte Scripturi, făcând excepţie numai cu cele date prin Moise. Dar, din moment ce Mântuitorul dăduse la o parte aceste interpretări greșite, mulţi dintre ei au primit atât profeţiile de mai târziu, cât și cuvintele spuse de Hristos Însuși cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, pp. 192–193

Să ne prindem de făgăduinţele bogate ale lui Dumnezeu! Grădina Sa este plină de făgăduinţe bogate. Oh, veniţi să le adunăm, să le ducem în cămin, să arătăm că noi credem in Dumnezeu! Să Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi niciunul dintre noi să nu fie găsit neîncrezător în Dumnezeu sau îndoindu-se de El.
Să fim nişte creştini care cresc. Nu trebuie să rămânem pe loc. Astăzi trebuie să fi m mai avansaţi decât am fost ieri, învățând în fiecare zi să fim mai încrezători şi să ne bazăm mai mult pe Isus. Acesta este felul în care creştem. Voi nu atingeţi desăvârșirea dintr-odată, ci sfinţirea este o lucrare de o viaţă întreagă. – Solii alese, cartea 3, pp. 192–193

Vineri, 17 aprilie

Pentru studiu suplimentar:
Profeţi şi regi, cap. „Venirea unui Mântuitor”;
Hristos, Lumina lumii, cap. „Ca un prunc”.