DE LA MÂNDRIE LA SMERENIE

Sabat după-amiază, 25 ianuarie

Cât de puțini sunt conștienți că ispititorul a fost odată un heruvim, o ființă pe care Dumnezeu o crease pentru slava Numelui Său. Satana a căzut din această poziție înaltă prin înălțare de sine; el a folosit rău capacitățile înalte cu care îl înzestrase Dumnezeu din belșug. El a căzut din aceeași cauză din care cad și astăzi mii de suflete – din ambiția de a fi cel dintâi și de a nu fi binevoitor să se supună restricțiilor. Domnul vrea să-i învețe pe oameni că, deși sunt uniți cu biserica, fiind membri, ei nu sunt mântuiți până nu vor primi sigiliul lui Dumnezeu.
Domnul are pentru fiecare dintre noi o lucrare de făcut. Și, dacă adevărul nu este înrădăcinat în inimă, dacă trăsăturile firești ale caracterului nu sunt transformate prin Duhul Sfânt, nu vom putea fi niciodată conlucrători cu Isus Hristos. Eul personal va apărea mereu și nu se va putea manifesta caracterul lui Hristos în viața noastră. – Comentariile Ellen G. White, CBAZȘ, vol. 7, p. 969

Vorbind despre Satana, Domnul declară că el nu a rămas în adevăr. El a fost odinioară un luceafăr frumos, radiind de lumină strălucitoare. Dar Cuvântul lui Dumnezeu declară despre el: „Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale!”
Satana i-a ațâțat și pe alții la răscoală și, după ce au fost excluși din cer, el i-a unit pe toți într-o confederație cu scopul de a le produce oamenilor tot răul cu putință ca unicul mijloc de luptă împotriva lui Dumnezeu. După excluderea lui din cer, el a hotărât să se răzbune stricând opera lui Dumnezeu. …
Ținta urmărită de Satana a fost de a reproduce caracterul său în ființele omenești. Îndată ce a fost creat omul, Satana a hotărât să șteargă chipul lui Dumnezeu din el și să-l imprime pe al lui, punând pecetea sa unde ar fi trebuit să fie sigiliul lui Dumnezeu. Și a reușit să infiltreze în inima omului spiritul de invidie, de ură și de ambiție. El a înființat în această lume o împărăție a întunericului în care el este capul răscoalei și stăpânitorul ei. El dorea să uzurpe scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Dând greș aici, el a lucrat în ascuns, pe căi ocolite și amăgitoare, să uzurpe locul Său în inima omenească. El și-a instalat tronul lui între Dumnezeu și oameni pentru a-și însuși adorația care I se cuvine numai lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White, CBAZȘ, vol. 6, p. 1911

Lucrarea de curățire și purificare trebuie să continue până când slujitorii Săi sunt atât de umili și morți față de eu, încât, când sunt chemați la slujire activă, privirea lor va fi numai spre slava Lui. Atunci, El va privi cu plăcere eforturile lor; ei nu vor acționa pripit, din impuls, nu se vor grăbi și nu vor pune în pericol cauza Domnului, fiind robi ai ispitelor și pasiunilor și urmând îndemnurile minții lor firești ațâțate de Satana. O, cât de înfricoșător este păgubită cauza lui Dumnezeu de voința perversă a omului și de temperamentul lui nesupus! Cât de multă suferință își atrage asupra lui însuși, urmându-și propriile pasiuni încăpățânate! Dumnezeu îi trece pe oameni prin încercare iar și iar, mărind presiunea până când umilința perfectă și schimbarea caracterului îi aduc în armonie cu Hristos și spiritul cerului, devenind victorioși asupra lor înșiși. – Mărturii, vol. 4, p. 86

Duminică, 26 ianuarie: „Nu este acesta Babilonul cel mare?”

Nebucadnețar nu a luat seama la solia trimisă din cer. La un an după ce a primit această avertizare, plimbându-se prin palat, și-a spus în sinea lui: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu…?” Dumnezeul cerurilor a citit inima împăratului și a auzit șoaptele sale de autofelicitare… „Un glas s-a coborât din cer și a zis: «…Ți s-a luat împărăția! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!» Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar.” – Conflict and Courage, p. 253

Nu există poziție atât de înaltă, încât Dumnezeu să nu îl poată detrona pe cel care o ocupă. Nu există smerenie atât de mare, încât Dumnezeu să nu-i poată înălța pe oamenii umili să se bucure de cele mai bogate binecuvântări. Domnul lucrează să smerească mândria omenească în oricine se găsește ea, pentru ca oamenii să învețe să dezvolte un spirit de supunere față de voia Sa. El nu poate lucra cu oameni care acționează împotriva scopurilor Sale. Cei care își folosesc puterile lor pentru a crea o stare de lucruri care dă la o parte scopurile lui Dumnezeu își vor pierde puterile care, dacă ar fi fost folosite spre bine, s-ar fi întărit și ar fi sporit. Dumnezeu îi onorează pe cei care Îl caută cu sinceritate, smerindu-și eul și înălțându-L pe El. Dar, când oamenii nu acceptă să umble în lumina sfaturilor lui Dumnezeu, înțelepciunea le este luată. Ei devin incapabili să Îl cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. – Scrisoarea 35, 1900

Tăria națiunilor și a indivizilor nu constă în ocaziile și în edificiile care par să îi facă de neînvins, nici în măreția cu care se laudă. Singurele lucruri care îi pot face mari și puternici sunt puterea și planul lui Dumnezeu. Prin atitudinea pe care o au față de planul lui Dumnezeu, ei își hotărăsc singuri destinul.
Istoria oamenilor ne prezintă realizările omului, biruințele lui în luptă, succesul în a dobândi măreția acestei lumi. Istoria lui Dumnezeu descrie omul așa cum îl vede Cerul. În cărțile cerești, meritul omului constă în ascultarea lui de cerințele lui Dumnezeu. Neascultarea lui este înregistrată cu credincioșie, demnă de pedeapsa pe care o va primi negreșit. În lumina veșniciei se va vedea că Dumnezeu îi dă omului răsplata în conformitate cu ascultarea sau neascultarea lui. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 352

Un bețiv este disprețuit și i se spune că păcatul său îl va exclude din Împărăția cerurilor, în timp ce mândria, egoismul și lăcomia rămân, prea adesea, nemustrate. Totuși aceste păcate sunt în mod deosebit ofensatoare pentru Dumnezeu, pentru că sunt contrare bunătății caracterului Său, acelei iubiri neegoiste care constituie atmosfera lumilor necăzute în păcat. Cel care cade în unele păcate grele poate ajunge să aibă un simțământ de rușine, să-și vadă nimicnicia și să simtă nevoia după harul lui Hristos, dar mândria nu simte această nevoie și, în acest fel, ea închide inima în fața Domnului Hristos și a binecuvântărilor nespus de mari pe care El a venit să ni le dea. – Calea către Hristos, p. 30

Luni, 27 ianuarie: Avertizat de profet

Ultimul vis pe care Dumnezeu i l-a dat lui Nebucadnețar și experiența pe care el a avut-o în legătură cu acest vis conține lecții de o importanță vitală pentru toți cei care sunt în lucrarea lui Dumnezeu. Împăratul a fost tulburat de visul lui, căci acesta îi prevestea nenorocire și niciunul dintre înțelepții lui nu a îndrăznit să îl tâlcuiască. Credinciosul Daniel a stat înaintea împăratului nu pentru a-l linguși, nu pentru a-i tâlcui greșit visul ca să își asigure favoarea împăratului. Asupra lui stătea datoria solemnă de a-i spune împăratului Babilonului adevărul. – Conflict and Courage, p. 253

Puterea exercitată de orice conducător de pe pământ este dată de Cer și reușita lui depinde de folosirea pe care o dă puterii primite. Cuvântul Veghetorului divin se adresează fiecăruia: „Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști” (Isaia 45:5). Și, pentru oricine, cuvintele rostite către Nebucadnețar în vechime sunt lecții de viață: „Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:27).
A înțelege aceste lucruri – a înțelege că „neprihănirea (dreptatea) înalță pe un popor”, că „prin neprihănire se întărește un scaun de domnie” și se menține prin bunătate, a recunoaște acțiunea acestor principii în manifestarea purtării Aceluia care „răstoarnă și pune pe împărați” – înseamnă a înțelege filozofia istoriei (Proverbele 14:34; 16:12; 20:28; Daniel 2:21).
Numai în Cuvântul lui Dumnezeu acest lucru este prezentat cu claritate. Aici se arată că puterea națiunilor ca și a indivizilor nu se găsește în ocaziile sau privilegiile care par să-i facă de neînvins, nu se găsește în măreția lor îngâmfată. Ea se măsoară prin credincioșia cu care împlinesc planul lui Dumnezeu. – Profeți și regi, p. 502

Umil, amabil, cu o inimă blândă, milostiv, Hristos umbla făcând bine, hrănindu-i pe cei flămânzi, ridicându-i pe cei căzuți, mângâindu-i pe cei întristați. Niciunul dintre cei care au venit la El după ajutor nu a plecat nemângâiat. În modelul pe care l-a lăsat copiilor Săi să îl urmeze nu era țesut niciun fir de egoism. … Tuturor celor care veneau la El după ajutor, Hristos le aducea credință, speranță și viață. Oriunde mergea, El aducea binecuvântare.
Blândețea plină de gingășie a Mântuitorul era trezită de omenirea decăzută și în suferință. Dacă doriți să fiți urmașii Săi, trebuie să cultivați mila și împreuna-simțire. Indiferența oamenilor trebuie să facă loc interesului viu față de suferințele semenilor. Văduva, orfanul, bolnavii și muribunzii vor avea întotdeauna nevoie de ajutor. Există aici ocazia de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, speranța și mângâierea tuturor oamenilor. Când suferința corpului este alinată și când tu ai arătat un interes viu față de cel îndurerat, inima se deschide și poți turna în ea balsamul ceresc. Dacă privești la Isus și iei de la El cunoștință, putere și har, poți să le împărtășești și altora mângâierea Sa, deoarece Mângâietorul este cu tine. – My Life Today, p. 230

Marți, 28 ianuarie: Cel Preaînalt domnește…

Împăratul [Nebucadnețar] și-a văzut prosperitatea și, din cauza aceasta, s-a îngâmfat. Fără a ține seama de avertismentele pe care i le dăduse Dumnezeu, el a făcut chiar lucrurile acelea pe care Domnul i-a spus să nu le facă. El a privit la împărăția sa cu mândrie și a exclamat: „Nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” (Daniel 4:30). În clipa când aceste cuvinte au fost rostite, s-a pronunțat sentința judecății. Împăratului i-au fost luate mințile. Puterea sa de judecată, pe care o considerase desăvârșită, și înțelepciunea cu care se mândrise i-au fost luate. Comoara inteligenței, care îl înalță pe om deasupra animalelor, dispăruse.
Sceptrul nu mai e în mâna mândrului și puternicului monarh. Marele cârmuitor este un nebun. Stă în cireadă cu vitele, păscând ca ele. E în tovărășia fiarelor câmpului. Fruntea care mai înainte purtase o coroană e desfigurată de lipsa rațiunii și a inteligenței. Se dăduse sentința: „Tăiați copacul și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele” (Daniel 4:14).
Așa Se preamărește Dumnezeu ca viul și adevăratul Dumnezeu. – Mărturii, vol. 8, pp. 126–127

Când I-a spus lui Hristos: „Împărățiile și slava lumii îmi sunt date mie și le dau oricui voiesc”, Satana a spus adevărul numai în parte și l-a spus numai pentru a servi cauza lui printr-o nouă înșelăciune. Împărăția lui Satana era ceea ce el smulsese de la Adam, dar Adam nu era decât reprezentantul Creatorului. Stăpânirea lui nu era independentă. Pământul era al lui Dumnezeu și El a dat toate lucrurile Fiului Său. Adam trebuia să domnească în calitate de supus al lui Hristos. Deși, prin trădare, Adam a trecut stăpânirea lui în mâinile lui Satana, Hristos a rămas încă împărat de drept. De aceea și spunea Domnul către Nebucadnețar: „Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui Îi place” (Daniel 4:17). Satana poate exercita stăpânirea smulsă prin înșelăciune numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 129

Să se îngâmfe și să se mândrească oamenii, și Domnul nu-i va mai susține și nu-i va feri de cădere. Să se mândrească și să se fălească o biserică, nemaidepinzând de Dumnezeu și nemaiproslăvind puterea Lui, și biserica aceea, fără îndoială, va fi părăsită de Domnul, lăsată să cadă la pământ. Să se laude un popor cu bogăție, inteligență, știință și orice altceva în afară de Hristos și, curând, va ajunge la confuzie. – Mărturii, vol. 8, p. 127

Miercuri, 29 ianuarie: „Am ridicat ochii spre cer”

Timp de șapte ani, Nebucadnețar a fost o uimire pentru supușii lui; timp de șapte ani a fost umilit înaintea lumii întregi. Apoi, judecata i-a fost reabilitată și, ridicându-și ochii în umilință către Dumnezeul cerului, a recunoscut mâna divină în pedepsirea lui. Într-o proclamație publică a recunoscut vinovăția sa și mila cea mare a lui Dumnezeu în vindecarea lui. „După trecerea vremii sorocite”, a declarat el, „eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-l zică: «Ce faci?»
În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut.” – Profeți și regi, pp. 520–521

În ceruri, Lucifer păcătuise în lumina prezenței lui Dumnezeu. Lui – ca niciunei alte ființe create – i-a fost descoperită iubirea lui Dumnezeu. Cu toate că înțelegea caracterul lui Dumnezeu și știa bunătatea Lui, Satana a ales să urmeze calea propriei voințe egoiste și independente. Alegerea aceasta a fost definitivă. Dumnezeu nu mai putea face nimic pentru salvarea lui. Dar omul a fost înșelat, mintea sa a fost întunecată de sofismele lui Satana. El nu a cunoscut înălțimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu. Pentru el, nădejdea consta în cunoașterea iubirii lui Dumnezeu. Adâncindu-și privirea în caracterul Său, el putea să fie atras înapoi la Dumnezeu.
Prin Hristos, oamenilor li s-a descoperit mila lui Dumnezeu, dar mila nu înlătură dreptatea. Legea descoperă atributele caracterului Său și nicio iotă sau o frântură de literă din ea nu poate fi schimbată pentru a se potrivi omului în starea sa căzută. Dumnezeu n-a schimbat Legea Sa, dar S-a jertfit pe Sine, în Hristos, pentru răscumpărarea omului: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). – Hristos, Lumina lumii, p. 762

Dumnezeu zice despre poporul Său: „Căci ei sunt pietrele cununii împărătești care vor străluci în țara Sa! O, cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoși!” (Zaharia 9:16,17). Măreția celor răscumpărați va fi o mărturie veșnică a îndurării lui Dumnezeu. …

Prin lucrarea de răscumpărare a lui Hristos se recunoaște justețea guvernării lui Dumnezeu. Cel Atotputernic este făcut cunoscut ca fiind Dumnezeul iubirii. Acuzațiile lui Satana sunt respinse și caracterul său este demascat. Niciodată rebeliunea nu se mai poate declanșa. Niciodată păcatul nu mai poate pătrunde iarăși în univers. Pentru veacurile veșnice, toți sunt asigurați împotriva apostaziei. Prin jertfirea de sine a iubirii, locuitorii pământului și ai cerului sunt legați de Creatorul lor cu legăturile unirii indisolubile. – Hristos, Lumina lumii, p. 26

Joi, 30 ianuarie: Smerit și recunoscător

În viața lui Daniel, cel mai puternic motiv dintre toate dorințele lui era de a-L proslăvi pe Dumnezeu. El a înțeles că, dacă va neglija să-L recunoască pe Dumnezeu ca Izvor a toată înțelepciunea când se va afla în fața oamenilor cu influență, aceasta îl va face să fie un ispravnic necredincios, iar recunoașterea continuă a Dumnezeului cerului înaintea regilor, prinților și conducătorilor țării nu-i va scădea influența nici cu o iotă. Împăratul Nebucadnețar, în fața căruia Daniel a onorat adesea Numele lui Dumnezeu, s-a convertit în cele din urmă pe deplin și a învățat „să înalțe și să slăvească pe Împăratul cerului”.
Împăratul de pe tronul Babilonului a devenit un mărturisitor pentru Dumnezeu, dând mărturia sa în cuvinte calde și elocvente pornite dintr-o inimă recunoscătoare care era părtașă la mila, harul, neprihănirea și pacea firii dumnezeiești. – Comentariile Ellen G. White, CBAZȘ, vol. 4, p. 1170

Noi toți trebuie să simțim răspunderea individuală, ca membri ai bisericii vizibile și lucrători în via Domnului. Nu trebuie să așteptăm ca frații noștri care sunt tot atât de slabi ca noi să ne ajute; pentru că scumpul nostru Mântuitor ne-a invitat să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui, ignoranța noastră cu înțelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritul Lui. Niciunul dintre noi nu poate avea o poziție neutră; influența noastră va vorbi pentru sau contra. Suntem agenți activi pentru Hristos sau pentru vrăjmaș. Noi ori adunăm cu Hristos ori risipim. Adevărata convertire este o schimbare radicală. Chiar tendința minții și înclinația inimii trebuie schimbate și viața devine iarăși nouă în Hristos. – Mărturii, vol. 4, p. 16

Aceia care trăiesc lucrarea adevăratei pocăințe în inimile lor vor da pe față roadele Duhului în viața lor. O, ce bine ar fi dacă cei care au atât de puțină viață spirituală și-ar da seama că viața veșnică poate fi acordată numai celor care ajung părtași de natură dumnezeiască și fug de stricăciunea care este în lume prin pofte!
Numai puterea lui Hristos poate lucra transformarea în inimă și minte, experiență prin care trebuie să treacă toți aceia care urmează să fie părtași cu El în viața cea nouă din Împărăția cerului. „Dacă un om nu se naște din nou”, a spus Mântuitorul, „nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care poate duce la Dumnezeu. Ca să-I servim așa cum se cuvine, trebuie să fim născuți din Duhul Sfânt. Aceasta va duce la veghere. Va curăți inima, va reînnoi mintea și ne va da o nouă capacitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L iubi. Aceasta ne va da o ascultare de bunăvoie de toate cerințele Lui. Aceasta este adevărata închinare. – Mărturii, vol. 9, p. 156

Poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă o experiență mai profundă și mai cuprinzătoare în cele religioase. Hristos este exemplul nostru. Dacă, printr-o credință vie și printr-o ascultare sfințită de Cuvântul lui Dumnezeu, noi dăm pe față iubirea și harul lui Hristos, dacă arătăm că avem o concepție adevărată, reală, despre providențiala călăuzire a lui Dumnezeu în lucrare, vom duce lumii o putere convingătoare. O poziție înaltă nu ne dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Omul este măsurat după consacrarea și credincioșia lui în aducerea la împlinire a voinței lui Dumnezeu. Dacă rămășița poporului lui Dumnezeu va umbla înaintea Lui în smerenie și credință, El va îndeplini prin ei planul Său veșnic, făcându-i în stare să lucreze în mod armonios la ducerea în lume a adevărului, așa cum este el în Isus. – Mărturii, vol. 9, p. 274

Vineri, 31 ianuarie

Pentru studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, cap. „Ne aflăm în ţara vrăjmaşului”, p. 309 (27 octombrie); Faptele apostolilor, cap. „Ascultarea soliei”, pp. 333–334.