DE LA TAINĂ LA DESCOPERIRE

Sabat după-amiază, 11 ianuarie

Iată-L pe prizonierul iudeu, calm şi stăpân pe sine, stând în prezenţa monarhului celui mai puternic imperiu al lumii. De la primele cuvinte, el spune că nu are niciun merit şi Îl înalţă pe Dumnezeu ca fiind izvorul înţelepciunii. La cererea plină de teamă a împăratului: „Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?”, el a răspuns: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.”
În analele istoriei lumii, creşterea naţiunilor, ridicarea şi căderea imperiilor apar ca şi cum ar depinde de voinţa şi dibăcia omului; cursul evenimentelor pare, în mare măsură, să fie determinat de puterea, de ambiţia sau de capriciile sale. Dar, în Cuvântul lui Dumnezeu, cortina este dată de o parte şi putem vedea, deasupra şi în spatele tuturor acţiunilor intereselor, puterilor şi pasiunilor omului, puterea Celui Atotmilostiv care, în tăcere şi cu răbdare, Îşi aduce la îndeplinire planurile potrivit cu voinţa Sa. – Conflict and Courage, p. 250

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecărui om, Dumnezeu le-a desemnat un loc în marele Său plan. Astăzi, indivizi și popoare sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Acelui care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere, iar Dumnezeu dirijează totul pentru împlinirea planurilor Sale.
Prorociile pe care le-a dat marele EU SUNT în Cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce a prevestit prorocia că se va împlini, până în vremea de astăzi, a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vremea hotărâtă.
Astăzi, semnele timpului declară că ne găsim în pragul unor evenimente mari și solemne. În lumea noastră, totul este în mișcare. Înaintea ochilor noștri se împlinește prorocia Mântuitorului cu privire la evenimentele care vor precede venirea Sa: „Veți auzi de războaie și vești de războaie… Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume” (Matei 24:6,7). – Profeţi şi regi, pp. 536–537

Biblia și numai Biblia ne dă o viziune corectă asupra acestor lucruri. Aici sunt descoperite scenele marelui final al istoriei lumii noastre, evenimentele care își aruncă deja umbrele înainte, sunetul apropierii lor făcând pământul să tremure, iar inimile oamenilor să se topească de groază. – Profeţi şi regi, p. 537

Duminică, 12 ianuarie: Dumnezeu este aproape de noi

Atunci când a fost dat decretul ca toţi înţelepţii Babilonului să fie omorâţi, pentru că nu erau în stare să îi spună şi să tălmăcească un vis pe care împăratul îl uitase, Daniel L-a căutat pe Domnul. Nebucadneţar nu voia numai tălmăcirea visului, ci să i se spună chiar visul. … Ei [înţelepţii] au declarat că împăratul cerea ceva … ce nu se mai ceruse niciodată de la niciun om. Împăratul s-a mâniat şi a reacţionat ca orice om care are mare putere şi pasiuni incontrolabile. El a hotărât ca toţi să fie daţi la moarte şi, întrucât Daniel şi tovarăşii lui erau din numărul înţelepţilor, ar fi trebuit să aibă parte de aceeaşi soartă. – Conflict and Courage, p. 251

Credința deplină a profetului [Ieremia] în planul veșnic al lui Dumnezeu de a restabili ordinea acolo unde era confuzie și de a le demonstra popoarelor pământului și întregului univers atributele Sale de dreptate și de dragoste, această credință l-a determinat acum să se roage cu încredere pentru cei care aveau să se întoarcă de la păcat la neprihănire.
Dar acum, Sionul era cu totul distrus, poporul lui Dumnezeu era în robie. …
Anii întunecați ai distrugerii și morții, care marcau sfârșitul Regatului lui Iuda, ar fi adus la disperare inima cea mai tare dacă nu ar fi fost încurajările din declarațiile profetice ale solilor lui Dumnezeu. Prin Ieremia la Ierusalim, prin Daniel la curtea Babilonului, prin Ezechiel pe malurile Chebarului, Domnul, în mila Sa, a prezentat în mod clar scopul Său veșnic și a dat asigurări cu privire la făgăduințele raportate în scrierile lui Moise. El avea să aducă la îndeplinire cu siguranță ce spusese că va face pentru aceia care aveau să se dovedească credincioși Lui. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și … rămâne în veac” (1 Petru 1:23). – Profeţi şi regi, pp. 461, 464

Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră: „Dumnezeu necunoscut”. Ființa aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de om, neavând nevoie ca mâinile omenești să mai adauge ceva la puterea și slava Sa.
Poporul era copleșit de admirație față de prezentarea plină de căldură și logică a lui Pavel cu privire la însușirile adevăratului Dumnezeu – la puterea Lui creatoare și la existența providenței Sale atotconducătoare. Cu o elocvență zeloasă și fierbinte, apostolul a declarat: „Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.” Cerurile nu erau îndestulător de mari pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu, cu atât mai puțin erau templele făcute de mâini omenești. – Faptele apostolilor, pp. 237–238

Luni, 13 ianuarie: Rugăciunea

Daniel a venit înaintea împăratului şi i-a cerut timp pentru a duce această problemă înaintea curţii supreme a universului, a cărei hotărâre este fără drept de apel. După ce a primit timpul cerut, le-a povestit toată situaţia tovarăşilor săi, care erau uniţi cu el în închinarea la Dumnezeul adevărat. Problema a fost analizată pe toate feţele şi au cerut cu insistenţă, pe genunchi, ca Dumnezeu să le dea acea putere şi acea înţelepciune care îi puteau ajuta în marea lor nevoie.
„După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor.” … Doresc să întipăresc în mintea tinerilor faptul că Dumnezeul lui Daniel este Dumnezeul lor şi, în orice dificultate, să facă şi ei cum a făcut Daniel, „să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor”.
Dumnezeu nu-Şi va abandona biserica în ceasul celei mai mari primejdii a ei. El a făgăduit eliberarea. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p 216 (28 iulie)

Patriarhii au fost oameni ai rugăciunii şi Domnul a făcut lucruri mari pentru ei. Când a plecat din casa tatălui său într-o ţară străină, Iacov s-a rugat cu adâncă smerenie şi, în timpul nopţii, Domnul i-a răspuns printr-un vis. … Domnul l-a mângâiat pe rătăcitorul singuratic prin făgăduinţe preţioase şi i-au fost arătaţi îngerii păzitori ca stând de o parte şi alta a căii lui. …

Iosif s-a rugat şi a fost păzit de păcat când era înconjurat de influenţe pregătite să-l îndepărteze de Dumnezeu. Când a fost ispitit să se abată de la calea curăţiei şi a integrităţii, el a respins propunerea, spunând: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” …
Daniel a fost un om al rugăciunii şi Dumnezeu i-a dat înţelepciune şi putere să reziste oricărei influenţe care ar fi avut tendinţa de a-l duce în capcanele lipsei de cumpătare. Chiar de tânăr, el a fost un uriaş moral în puterea Celui Atotputernic. – My Life Today, p. 20

Marii bărbaţi ai Babilonului ar fi dorit foarte mult să profite de ceea ce descoperise Dumnezeu prin Daniel, pentru a-l ajuta pe împărat să iasă din impas, tălmăcindu-i visul. Dar ei doreau să amestece religia lor păgână cu aceea a evreilor. Dacă Daniel şi tovarăşii lui ar fi consimţit la un asemenea compromis, în viziunea babilonienilor ar fi ajuns nişte oameni de stat desăvârşiţi, vrednici să le fie încredinţate treburile împărăţiei. Dar cei patru evrei nu au acceptat un astfel de aranjament. Ei Îi erau credincioşi lui Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a înălţat şi i-a onorat. Lecţia pentru noi este: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 4, p. 1167

Când primeşte zi de zi bunătăţile din mâna lui Dumnezeu, el [omul] trebuie să cultive mereu recunoştinţă în inimă şi să o exprime prin cuvinte de mulţumire şi laudă pentru aceste favoruri nemeritate. …
Toţi să se bazeze pe Dumnezeu în neajutorarea şi nevoia lor zilnică. Ei trebuie să rămână umili, să vegheze şi să se roage. Lauda şi mulţumirea să se reverse cu recunoştinţă şi dragoste sinceră faţă de Dumnezeu. – Solii alese, cartea 2, p. 315

Marți, 14 ianuarie: Chipul din vis (I)

Prizonierul iudeu stă acum în faţa suveranului celei mai puternice împărăţii din câte au fost vreodată sub soare. Împăratul este foarte nefericit în mijlocul tuturor bogăţiilor şi al slavei sale, dar tânărul exilat este liniştit şi fericit în Dumnezeul său. Dacă a existat vreodată un timp potrivit pentru Daniel ca să se poată înălţa pe sine şi să scoată în evidenţă bunătatea şi înţelepciunea sa superioară, atunci acel moment este acum. Dar prima lui grijă este să arate că el nu are niciun merit şi să-L înalţe pe Dumnezeu ca fiind izvorul înţelepciunii: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Daniel 2:27,28). Împăratul ascultă cu o atenţie solemnă pe măsură ce îi este prezentat fiecare amănunt din visul său. Şi, când i se dă cu credincioşie şi tălmăcirea, el simte că se poate baza pe ea, ca descoperire divină.
Adevărurile solemne cuprinse în această viziune de noapte au lăsat o impresie adâncă asupra minţii împăratului şi, în umilinţă şi respect, el a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat, spunând: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor şi El descoperă tainele” (vers. 47). – Sfinţirea vieţii, pp. 35–36

Gândiţi-vă la experienţa lui Daniel. Când a fost chemat să stea înaintea împăratului Nebucadneţar, Daniel nu a ezitat să recunoască de unde venea înţelepciunea sa. A micşorat cumva această credincioasă recunoaştere a lui Dumnezeu influenţa pe care a avut-o Daniel la curtea împăratului? Nicidecum. Acesta a fost secretul puterii lui. Aceasta l-a făcut să câştige favoarea stăpânului Babilonului. În Numele lui Dumnezeu, Daniel i-a făcut cunoscute împăratului mesajele de îndrumare, de avertizare şi de mustrare trimise din cer şi nu a fost respins. Lucrătorii lui Dumnezeu de azi să citească mărturia fermă şi curajoasă a lui Daniel şi să-i urmeze exemplul! – Mărturii, vol. 7, p. 151

Adevăratul creştin trebuie să simtă continuu că depinde de Creatorul său. Şi nu se va simţi ruşinat să recunoască această dependenţă. La fel ca Daniel, el nu îşi va asuma succesul. El Îi va aduce onoare lui Dumnezeu, lăsând ca oamenii din lume să ştie, la fel de bine ca fraţii lui, că el depinde de Dumnezeu şi va îndepărta din viaţa sa orice lucru care L-ar întrista pe Duhul Său cel Sfânt. La fel ca Daniel, el va folosi orice ocazie de a aduna cunoştinţe. El va pune la schimbător talanţii pe care i i-a dat Dumnezeu, după principiul sfânt arătat în Cuvânt. Şi, în felul acesta, îşi va înmulţi talanţii.
Dacă Dumnezeu îi dă unui om înţelepciune, faptele lui vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu şi cei care vin în legătură cu el vor avea încredere în înţelepciunea lui de a face planuri pentru dezvoltarea şi înaintarea lucrării lui Dumnezeu de a salva sufletele care sunt gata să moară. Apostolul Petru spune: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (2 Petru 1:2,3). – The Upward Look, p. 158

Miercuri, 15 ianuarie: Chipul din vis (II)

În istoria popoarelor, cercetătorul Cuvântului lui Dumnezeu poate să vadă împlinirea literală a profeţiei divine. Babilonul, zdrobit şi, în cele din urmă, nimicit, a trecut pentru că, în vremea prosperităţii sale, conducătorii lui s-au considerat independenţi de Dumnezeu şi au privit gloria împărăţiei ca pe o realizare a omului. … Împărăţiile care au urmat au fost mai puţin strălucitoare şi mai corupte şi au decăzut tot mai mult, ajungând tot mai jos pe scara valorilor morale.
Puterea pe care are fiecare conducător de pe pământ îi este dată de Cer şi succesul depinde de felul în care foloseşte această putere. … A recunoaşte felul în care lucrează aceste principii în manifestarea puterii Aceluia care „răstoarnă şi pune pe împăraţi” înseamnă a înţelege filozofia istoriei. – Conflict and Courage, p. 250

Fiecărui popor care a apărut pe scena lumii i s-a îngăduit să-și ocupe locul pe pământ ca să se vadă dacă va împlini planurile Străjerului și ale Celui Sfânt. Prorocia a trasat ridicarea și creșterea marilor imperii ale lumii: Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma. Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea și cu alte popoare mai puțin puternice. Fiecare și-a avut perioada de încercare; fiecare a căzut, slava s-a stins, iar puterea l-a părăsit.
În timp ce popoarele au respins principiile lui Dumnezeu și prin această respingere și-au atras ruina, un plan divin, mai presus de ele, a fost la lucru în mod lămurit de-a lungul veacurilor. – Profeţi şi regi, p. 535

Visul despre chipul cel mare, care îi dezvăluia lui Nebucadneţar evenimentele care ajungeau până la încheierea timpului, îi fusese dat ca să înțeleagă partea pe care o avea de adus la îndeplinire în istoria lumii și legătura pe care împărăția lui trebuia să o mențină cu Împărăția cerurilor. Prin interpretarea visului, fusese în mod clar învățat cu privire la întemeierea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. „Dar, în vremea acestor împărați”, a zis Daniel, „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic… Visul este adevărat și tâlcuirea lui este temeinică” (Daniel 2:44,45).
Împăratul a recunoscut puterea lui Dumnezeu când i-a zis lui Daniel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor… și El descoperă tainele” (vers. 47). După aceea, pentru o vreme, Nebucadneţar a fost influențat de temerea de Dumnezeu, dar inima lui încă nu fusese curățată de ambiția lumească și de dorința după înălțare de sine. Prosperitatea care a însoțit domnia lui l-a umplut de mândrie. Cu timpul, a încetat să-L mai onoreze pe Dumnezeu și și-a reluat închinarea idolatră cu un mai mare zel și bigotism. – Profeţi şi regi, pp. 503–504

Chipul descoperit lui Nebucadneţar reprezenta deteriorarea puterii şi a gloriei împărăţiilor pământului şi, în acelaşi timp, deteriorarea religiei şi a moralităţii la popoarele care au fost în aceste împărăţii. În măsura în care uită de Dumnezeu, poporul ajunge slab. Babilonul a căzut pentru că, în vreme de prosperitate, L-a uitat pe Dumnezeu şi a atribuit slava înfloririi sale realizărilor omeneşti. – Comentariile Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 4, p. 1168

Joi, 16 ianuarie: Piatra

Împărăţia noastră nu este din lumea aceasta. Noi aşteptăm ca Domnul nostru din cer să vină pe pământ, ca să reducă la tăcere orice autoritate şi putere şi să instaureze Împărăţia Sa veşnică. Puterile pământeşti sunt zguduite. Noi nu trebuie şi nu putem să ne aşteptăm la o unire a naţiunilor pământului. Poziţia noastră în chipul lui Nebucadneţar este reprezentată de degetele de la picioare, într-o stare de divizare, alcătuite dintr-un material fărâmicios, care nu stă legat. Profeţia ne arată că ziua cea mare a lui Dumnezeu stă să vină asupra noastră. Se apropie cu grăbire. – Mărturii, vol. 1, p. 360

Cu sute de ani înainte de venirea Mântuitorului, Moise îi îndreptase pe oameni către Stânca de mântuire a lui Israel. Psalmistul cântase despre El numindu-L „Răscumpărătorul meu”, „Stânca puterii mele”, „Stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine”, „Stânca mea de adăpost”… . Isaia Îl descrie ca fiind „Stânca veacurilor” şi „umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Deuteronomul 32:15; Isaia 26:4; 32:2). – Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Iisus), p. 413

Isus i-a invitat [pe oameni] să vină şi să bea din izvorul vieţii, din ceea ce avea să fie ca un izvor de apă, curgând în viaţa veşnică.
De dimineaţă, preotul săvârşise ceremonia care comemora lovirea stâncii în pustie. Stânca aceea era un simbol al Său, al Aceluia care, prin moartea Sa, avea să dea ocazie să curgă râuri de mântuire pentru toţi cei însetaţi. Cuvintele lui Hristos erau apa vieţii. Acolo, în prezenţa mulţimii adunate, El S-a oferit să fie lovit, pentru ca apa vieţii să se poată revărsa în lume. Lovindu-L pe Hristos, Satana credea că Îl va distruge pe Domnul vieţii, dar din Stânca lovită au curs râuri de apă vie. Când Isus a vorbit astfel către popor, inima oamenilor a fost mişcată de o teamă plină de respect şi mulţi erau gata să zică împreună cu femeia din Samaria: „Dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete” (Ioan 4:15). – Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Iisus), pp. 498–499

Vineri, 17 ianuarie

Pentru studiu suplimentar: Solii alese, cartea 1, cap. „O uşă deschisă pentru vrăjmaş”, pp. 122–124; Slujitorii Evangheliei, cap. „Rugăciunea în taină”, pp. 254–258.