Comentarii inspirate (st. 13)

Conducători în Israel

Sabat după-amiază, 21 decembrie

Scopul principal al lucrărilor providenței lui Dumnezeu este acela de a-i încerca pe oameni, de a le da ocazia să-și dezvolte caracterul. În felul acesta, El îi verifică pentru a vedea dacă ascultă sau nu de poruncile Sale. Faptele bune nu cumpără iubirea lui Dumnezeu, dar arată că avem această iubire. Dacă ne supunem faţă de voinţa lui Dumnezeu, nu vom lucra pentru a câștiga iubirea lui Dumnezeu. Iubirea Sa va fi primită în suflet ca un dar și, din iubire faţă de El, vom simţi plăcere să ascultăm de poruncile Sale. – Parabolele Domnului Hristos, p. 283

Fiecare adevărat creştin va dezvolta în viaţa lui caracteristicile acestei iubiri divine; el va manifesta un spirit de toleranţă şi de binefacere, în care nu va exista niciun strop de invidie şi de gelozie. Acest caracter descoperit în cuvânt şi în faptă nu va fi respingător, nici inabordabil, rece şi indiferent la interesele altora. Cel care cultivă preţioasa plantă a iubirii va avea un spirit de tăgăduire de sine şi nu îşi va pierde stăpânirea de sine în faţa niciunei provocări. Nu le va imputa altora motive false şi rele intenţii, ci va fi profund îndurerat de păcat atunci când îl va descoperi la oricare dintre ucenicii lui Hristos.
… Dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri nu se va manifesta în acţiuni nechibzuite şi nici nu ne va face să fim aroganţi, gata să criticăm sau autoritari. – Mărturii, vol. 5, p. 123

Numai când părinții vor umbla ei înșiși din toată inima în calea Legii lui Dumnezeu, numai atunci vor fi pregătiți să le poruncească copiilor lor după ei. În privința aceasta, este necesară reformă, o reformă profundă și cuprinzătoare. Părinții trebuie să se schimbe, slujitorii Domnului au nevoie să se schimbe; ei au nevoie de Dumnezeu în familiile lor. Dacă doresc să vadă o altă stare de lucruri, atunci să aducă Cuvântul Său în familiile lor și să facă din el sfătuitorul lor. Ei trebuie să-i învețe pe copiii lor că acesta este glasul lui Dumnezeu care le vorbeşte și care trebuie să fie ascultat în totul. Ei ar trebui să-i învețe cu răbdare pe copiii lor, arătându-le cu blândețe și în mod stăruitor cum să trăiască pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu. Copiii unor astfel de familii vor fi pregătiți să facă față amăgirilor necredinței. Ei au primit Biblia ca bază a credinței lor și au o temelie care nu poate fi dărâmată de valul de scepticism ce stă să se abată asupra lor. – Patriarhi şi profeţi, p. 143

Nu există situație în viață, nici vreo etapă în experiența umană pentru care Biblia să nu conțină instrucțiuni valoroase. Conducător și supus, stăpân și slujitor, cumpărător și vânzător, cel care dă cu împrumut și cel care ia cu împrumut, părinți și copii, profesori și elevi, toți pot găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lecții de o neprețuită valoare.
Însă, mai presus de orice altceva, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă planul de mântuire; el arată cum omul păcătos poate fi împăcat cu Dumnezeu, expune marile principii ale adevărului și datoriei care ar trebui să guverneze viețile noastre și ne făgăduiește ajutor divin în împlinirea acestora. El pătrunde dincolo de viața aceasta trecătoare, dincolo de istoria scurtă și plină de necazuri a neamului omenesc. El deschide vederii noastre panorama măreață a veacurilor veșnice, veacuri neîntunecate de păcat, neumbrite de necaz și suferință. El ne învață cum putem avea parte de locașurile celor binecuvântați și ne cere să ne ancorăm nădejdea și să ne îndreptăm sufletul într-acolo. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pp. 542–543

Duminică, 22 decembrie: Influența conducătorilor

Apostazia lui Solomon a fost atât de treptată, încât, înainte de a-și da seama, se îndepărtase mult de Dumnezeu. Aproape pe neobservate, el a început să se încreadă din ce în ce mai puțin în binecuvântarea și în călăuzirea divină și să-și pună încrederea în propria putere. Puțin câte puțin, s-a întors din acea ascultare neclintită de Dumnezeu, care putea să facă din Israel un popor deosebit, s-a apropiat din ce în ce mai mult de obiceiurile popoarelor înconjurătoare. Căzând în ispite legate de succesele lui și de poziția lui înălțată, a uitat de Izvorul prosperității lui. …
După ce a fost unul dintre cei mai mari împărați care au purtat vreodată un sceptru, Solomon a devenit un nelegiuit, unealta și robul altuia. Caracterul lui, odinioară nobil și plin de demnitate bărbătească, a ajuns fără tărie morală și fără vlagă. …
În acești ani de apostazie, decăderea spirituală a lui Israel a progresat continuu. Cum putea fi altfel când împăratul lor își unise interesele cu agenții satanici? Prin aceste mijloace, vrăjmașul lucra la întunecarea conștiinței israeliților cu privire la închinarea adevărată și la cea falsă și astfel, ei au devenit o pradă ușoară. … Simțul lor viu cu privire la caracterul înalt și sfânt al lui Dumnezeu aproape a dispărut. Refuzând să meargă pe calea ascultării, ei și-au manifestat atașamentul față de vrăjmașul neprihănirii. – Profeți și regi, pp. 55, 58–59

De patruzeci de ani israeliţii gemeau sub jugul asupritorului, apoi s-au întors de la idolatrie şi, cu umilinţă şi pocăinţă, au strigat la Domnul pentru izbăvire. Nu au strigat în zadar. În Israel trăia o femeie cunoscută pentru evlavia ei şi Domnul a ales să-Şi elibereze poporul prin ea. Numele ei era Debora. Era cunoscută ca profetesă şi, în lipsa obişnuiţilor judecători, poporul apelase la ea pentru sfat şi dreptate.
Domnul îi comunicase Deborei intenţia Lui de a-i nimici pe vrăjmaşii lui Israel şi a îndemnat-o să trimită după un om numit Barac. …
… El a primit mesajul de la Debora ca pe cuvântul lui Dumnezeu, dar… a refuzat să se angajeze într-o acţiune atât de îndoielnică dacă Debora nu mergea cu el, susţinându-i astfel eforturile prin sfat şi prin influenţa ei. – Asemenea lui Hristos, p. 329

Toţi exercităm o anumită influenţă şi aceasta îşi pune amprenta asupra destinului altora – pentru binele lor prezent şi viitor sau pentru pierderea lor veşnică. …
Atunci când ne vom apropia de Hristos şi vom avea o părtăşie strânsă cu El, dragostea, compasiunea şi faptele noastre de generozitate vor deveni mai profunde, mai cuprinzătoare, întărindu-se prin exerciţiu. Dragostea şi preocuparea urmaşilor lui Hristos trebuie să fie atât de vaste, încât să cuprindă întreaga lume. Cei care trăiesc doar pentru ei înșiși, doar pentru „eu” şi „al meu”, vor pierde cerul. Dumnezeu vă cheamă, ca familie, să cultivaţi dragostea, să deveniţi … mai sensibili la suferinţele şi la încercările altora. – Mărturii, vol. 3, pp. 529–530

Luni, 23 decembrie: Rău în ochii lui Dumnezeu

În timp ce influențele spre bine și spre rău se luptau pentru întâietate, iar Satana făcea tot ce stătea în puterea lui pentru a desăvârși ruina pe care o provocase în timpul domniei lui Ahab și a Izabelei, Elisei continua să dea mărturie. A întâmpinat împotrivire, dar nimeni nu trata cu ușurință spusele lui. Era onorat și respectat în tot regatul. Mulți veneau la el pentru sfat. Pe când Izabela era încă în viață, Ioram, regele lui Israel, a căutat sfatul lui și, odată, pe când era în Damasc, au venit la profet solii lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, care dorea să afle dacă boala pe care o avea urma să-i aducă moartea. Pentru toți, prorocul a dat mărturie credincioasă într-o vreme când, din toate părțile, adevărul fusese pervertit și marea majoritate a poporului se găsea într-o stare de răzvrătire fățișă împotriva Cerului. – Profeți și regi, p. 255

Fariseii și saducheii … fuseseră dezbinați, dar acum s-au unit pentru a sta împotriva lui Hristos. … Erau de față la consiliu și alți oameni influenți care credeau în Isus, dar influența lor nu însemna nimic pentru fariseii plini de răutate. …
Când consiliul a ajuns în culmea tulburării, Caiafa, marele-preot, s-a ridicat. Caiafa era un om îngâmfat și crud, poruncitor și intolerant. … [El] a vorbit cu multă autoritate și siguranță: „Voi nu știți nimic; oare nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, și să nu piară tot neamul?” …
Satana le-a șoptit că, pentru a-și menține autoritatea, trebuie să-L omoare pe Isus. … Cu excepția câtorva, care nu îndrăzneau să-și spună părerea, Sinedriul a primit cuvintele lui Caiafa ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Consiliul s-a simțit ușurat; discordia a încetat. Ei s-au hotărât să-L omoare pe Hristos la prima ocazie favorabilă. Lepădând dovada dumnezeirii lui Isus, preoții și conducătorii aceștia se închiseseră singuri într-un întuneric de nepătruns. Ei ajunseseră cu totul sub influența lui Satana, care urma să-i împingă cu grabă dincolo de pragul ruinei veșnice. Dar înșelăciunea era de așa natură, încât erau foarte mulțumiți de ei înșiși. Se socoteau niște patrioți care căutau salvarea națiunii. – Hristos, Lumina lumii, pp. 539–541

Nu puteți şti niciodată care vor fi urmările influenței voastre din fiecare zi, însă fiți siguri că aceasta se exercită fie spre bine, fie spre rău. Mulți dintre cei care au o inimă bună și intenții bune îngăduie ca atenția să le fie absorbită de treburile lumești sau de plăceri, în timp ce sufletele care privesc ia ei și doresc călăuzire sunt luate de curent și ajung niște epave fără speranță. …
Aruncați o pietricică într-un lac și se va forma un val, apoi altul și încă altul; și, pe măsură ce acestea se extind, cercul se lărgește până când acestea ajung chiar la țărm. În același fel, influența noastră, deși în aparență nesemnificativă, poate continua să se extindă dincolo de cunoștința pe care o avem sau de puterea noastră de control. – Sfaturi pentru sănătate, p. 413

Marți, 24 decembrie: Curaj și putere

Viața de creștin este mai mult decât consideră mulți că este. Ea nu constă doar în blândețe, răbdare, umilință și bunăvoință. Aceste calități sunt esențiale; dar este, de asemenea, nevoie de curaj, forță, energie și perseverență. Cărarea pe care o indică Hristos este un drum îngust, al tăgăduirii de sine. Pentru a porni pe această cărare și a răzbi prin dificultăți și descurajări, este nevoie de oameni care să fie mai mult decât niște făpturi plăpânde.
Este nevoie de bărbați tenace, bărbați care să nu aștepte netezirea căii lor și îndepărtarea tuturor piedicilor, bărbați care să inspire un zel proaspăt eforturilor apatice ale lucrătorilor deprimați, bărbați ale căror inimi sunt încălzite de dragostea creștină și ale căror mâini sunt tari pentru a face lucrarea Stăpânului lor. …
… În adevăratul caracter creștin, există o consecvență care nu poate fi transformată sau înăbușită de împrejurări nefavorabile. Trebuie să avem o coloană vertebrală a moralității, o integritate care nu poate fi măgulită, mituită sau îngrozită. – Divina vindecare, pp. 497–498

Speranţa și curajul sunt esențiale pentru o slujire desăvârșită adusă lui Dumnezeu. Acestea sunt roadele credinței. Descurajarea este păcătoasă și irațională. Dumnezeu poate și dorește „cu mai multă tărie” (Evrei 6:17) să reverse asupra slujitorilor Săi puterea de care au nevoie în încercările și în experiențele lor amare. Planurile vrăjmașilor lucrării Sale pot părea bine aranjate și puternice, dar Dumnezeu îl poate răsturna pe cel mai tare dintre ele. Și aceasta o face la timpul Său și pe calea Sa, atunci când vede că toată credința slujitorilor săi a fost încercată destul.
Pentru cel descurajat există un remediu sigur – credință, rugăciune, lucrare. Credința și activitatea vor aduce asigurare și satisfacții care vor crește zi de zi. Ești ispitit să faci loc simțămintelor de descurajare profundă sau presimțirilor sumbre? În zilele cele mai întunecoase, când aparențele se arată mai amenințătoare, nu te teme! Ai credință în Dumnezeu! El cunoaște nevoile tale. El are toată puterea. Dragostea și mila Lui nemărginite nu obosesc niciodată. … Și El va revărsa asupra slujitorilor Săi credincioși măsura priceperii pe care nevoia lor o cere. Apostolul Pavel a mărturisit: „El mi-a zis: «Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea, în slăbiciune, este făcută desăvârșită.» … Căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9,10). – Profeţi şi regi, p. 164

Toate binecuvântările sunt revărsate asupra acelora care au o legătură vitală cu Isus Hristos. El nu ne cheamă la Sine doar pentru a ne reîmprospăta cu harul şi prezenţa Sa pentru câteva ore, ca apoi să ne trimită din lumina Sa ca să umblăm despărţiţi de El, în tristeţe şi întuneric. Nu, nu! El ne spune că noi trebuie să rămânem, să locuim cu El şi El, cu noi. Oriunde trebuie să fie făcută lucrarea Sa, El este prezent – plăcut, plin de iubire şi compasiune. El a pregătit pentru voi şi pentru mine un loc de adăpost în El, în care să putem sta. El este refugiul nostru. Experienţa noastră trebuie să se lărgească şi să se adâncească. Isus a deschis întreaga plinătate divină a inexprimabilei Sale iubiri. … Vorbeşte cu mult curaj, cu credinţă, cu speranţă. Fratele meu, sora mea în Domnul, ai curaj! … Priveşte continuu la Isus şi ai curaj! – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 191

Miercuri, 25 decembrie: Vieți dedicate unui scop

Marile puteri motivatoare ale sufletului sunt credința, speranța și dragostea și la acestea face apel studiul biblic atunci când este desfășurat așa cum se cuvine. Frumusețea exterioară a Bibliei, frumusețea imaginilor și a expresiei, toate acestea nu sunt decât cadrul pentru adevărata ei comoară – frumusețea sfințeniei. În raportul ei despre oamenii care au umblat cu Dumnezeu putem surprinde străluciri ale slavei Sale. În Cel a cărui fiinţă „este toată plină de farmec” Îl vedem pe Acela față de care toată frumusețea cerului și a pământului nu este decât o slabă reflectare. „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ”, a spus El, „voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:32). Când cercetătorul Bibliei privește la Răscumpărătorul său, în suflet se trezește puterea tainică a credinței, a adorației și a iubirii. …
Izvoarele de bucurie și pace cerească, odată eliberate în suflet de către cuvintele Inspirației, vor deveni un fluviu puternic de influență, pentru a-i binecuvânta pe toți cei cu care vine în contact. Tinerii de astăzi, tinerii care cresc cu Biblia în mână, trebuie să devină vasele și canalele energiei ei dătătoare de viață, și ce torente de binecuvântare se vor revărsa atunci către lume, influențe ale căror puteri de vindecare și mângâiere abia dacă le putem concepe – izvoare de apă vie, râuri care „țâșnesc în viață veșnică”! – Educaţie, p. 192

Am fost instruită să vă spun: Înaintaţi cu grijă, făcând întotdeauna ceea ce porunceşte Domnul. Înaintaţi curajos, cu încrederea că Domnul va fi cu aceia care-L iubesc şi-I slujesc. El va lucra în favoarea celor care păzesc legământul Său. Nu-i va lăsa să ajungă de ocară. El îi va curăţi pe toţi aceia care I se predau şi va face din ei o laudă pe pământ. … El va acţiona cu mare putere prin bărbaţi smeriţi şi credincioşi. Hristos vă spune astăzi: „Eu sunt cu voi, conlucrând cu eforturile voastre conştiincioase şi încrezătoare şi dându-vă biruinţe preţioase. Eu vă voi întări, dacă vă sfinţiţi pentru slujba Mea. Vă voi da izbândă în eforturile voastre…”
Credinţa neclintită şi dragostea neegoistă vor învinge greutăţile care se ivesc pe calea datoriei pentru a împiedica o luptă hotărâtă. Atunci când se vor implica în lucrarea de salvare de suflete, cei inspiraţi de credinţa aceasta vor alerga şi nu vor obosi, vor umbla şi nu vor osteni.
Vă asigur că, dacă lucraţi acolo unde trebuie şi aşa cum trebuie, Dumnezeu va face ca duşmanii voştri să vă lase în pace. El vă va susţine şi vă va întări. – Mărturii, vol. 7, pp. 302–303

Cei care stau în apărarea onoarei lui Dumnezeu şi care păstrează cu orice preţ curăţia adevărului vor avea încercări cu mult mai multe, aşa cum a avut şi Mântuitorul nostru în pustia ispitirii. … Cei care sunt în armonie cu Dumnezeu şi care, prin credinţa în El, primesc puterea de a rezista păcatului şi de a sta în apărarea dreptăţii vor avea întotdeauna de întâmpinat lupte grele şi de multe ori vor trebui să rămână aproape singuri. Dar, dacă fac din Dumnezeu sprijinul lor, vor avea parte de biruinţe preţioase. Harul Său va fi puterea lor. Sensibilitatea lor morală va fi clară şi pătrunzătoare, iar puterile lor morale vor fi în stare să facă faţă influenţelor rele. – Mărturii, vol. 3, pp. 302–303

Joi, 26 decembrie: Smerenie și perseverență

Ezra şi tovarăşii lui erau hotărâţi să se teamă de Domnul, să asculte de El şi să-şi pună toată încrederea în El. Ei nu au vrut să stabilească legături cu lumea, ca să-şi asigure ajutorul sau prietenia duşmanilor lui Dumnezeu. Fie că erau împreună cu cei mulţi sau cu puţini, ei ştiau că succesul vine numai de la Dumnezeu. Şi nu doreau ca succesul lor să fie atribuit bogăţiei sau autorităţii oamenilor păcătoşi.
Ezra şi-a asumat riscul de a încredinţa cauza sa în mâna lui Dumnezeu. El ştia bine că, dacă nu vor izbândi în importanta lor lucrare, lucrul acesta se va datora numai faptului că nu au respectat cerinţele lui Dumnezeu şi de aceea El nu putea să îi ajute. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 3, p. 1134

Noi trebuie să privim la Hristos. Ceea ce îi face pe oameni să se înalțe atât de mult în propria lor dreptate este necunoașterea Lui. Când contemplăm curăția și desăvârșirea Lui, atunci ne vom vedea propria slăbiciune, sărăcia și defectele noastre așa cum sunt ele în realitate. Atunci ne vom vedea pierduți și fără speranță, îmbrăcați în hainele îndreptățirii de sine, asemenea oricărui alt păcătos. Noi vom vedea atunci că, dacă vreodată vom fi mântuiți, aceasta nu se va datora bunătății noastre, ci harului nemărginit al lui Dumnezeu. …
… Dar nimeni nu se poate goli pe sine de eul său. Noi nu putem decât să fim de acord ca Domnul Hristos să facă această lucrare. Atunci, limbajul nostru va fi: Doamne, ia-mi inima, căci eu nu Ți-o pot da! Ea este proprietatea Ta. Păstreaz-o Tu curată, căci eu n-o pot păstra pentru Tine! Mântuiește-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab și neasemenea lui Hristos! Modelează-mă, șlefuiește-mă, înalță-mă într-o atmosferă curată și sfântă, în care curentul bogat al dragostei Tale să poată curge din sufletul meu! – Parabolele Domnului Hristos, p. 159

În viaţa și învăţăturile Sale, Hristos a dat o pildă desăvârșită de slujire neegoistă, care își are originea în Dumnezeu. Cel Preaînalt nu trăiește pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea și că menţine toate lucrurile, El slujește fără încetare altora. „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepţi și peste cei nedrepţi” (Matei 5:45). Dumnezeu a încredinţat Fiului Său acest ideal al slujirii. Lui Isus I s-a dat să stea în fruntea omenirii, pentru ca, prin pilda Sa, să-i înveţe pe alţii ce înseamnă să slujească. Întreaga Lui viaţă a fost condusă de legea slujirii. El i-a slujit pe toţi, a servit tuturor. În felul acesta, El a trăit Legea lui Dumnezeu și, prin exemplul Său, ne-a arătat cum să ascultăm de ea.
Deseori, Isus încercase să stabilească principiul acesta între ucenici. Când Iacov și Ioan ceruseră să li se dea locul de frunte, El a spus: „Oricine vrea să fie mai mare între voi să fie slujitorul vostru” (Matei 20:26). În Împărăţia Lui n-are loc principiul preferinţei și al supremaţiei. Singura măreţie este măreţia umilinţei. Singura deosebire este dată de devotamentul cu care le slujim altora. – Hristos, Lumina lumii, pp. 649–650

Vineri, 27 decembrie

Studiu suplimentar: Calea către Hristos, cap. „Înaltul privilegiu al rugăciunii”