Vești misionare – 7 septembrie 2019

O jumătate de pâine

Valentina Dmitrienko

După serviciul divin, Maya s-a apropiat de Valentina, ținând în mâini o pâine.
– Valia, i-a spus ea, ținând pâinea în mâini, te rog ia-o.
Valentina, în vârstă de 40 de ani, s-a uitat înfometată la pâine. În ultimele șase luni nu mâncase nicio firimitură. Era imposibil să găsești pâine pe rafturile magazinelor din Sukhumi, capitala Abhaziei, o regiune separatistă a Georgiei. Era anul 1933, când un conflict armat între forțele Georgiei și ale Abhaziei, care a durat luni de zile, a cauzat o criză majoră de hrană.
– Te rog, ia această pâine, i-a spus din nou Maya, în vârstă de 45 de ani, întinzându-i pâinea. Am adus-o pentru tine.
Valentina a dat ușor din cap.
– Nu pot să o iau, a spus ea. Ai nevoie de ea la fel de mult ca mine.
Maya a început să plângă.
– Te rog, ia-o, a spus ea. Ai făcut atât de mult să ne ajuți. Este un dar pe care vreau să-l primești, iar tu refuzi să-l iei.
– Bine, a spus Valentina în cele din urmă. Dar hai să tăiem pâinea în două – câte o jumătate pentru fiecare.
Cele două femei au tăiat pâinea. Erau în bucătăria bisericii unde aproximativ 40 de oameni se adunau regulat să se roage și să studieze Scriptura sub îndrumarea soțului Valentinei, Pavel Dmitrienko, un pastor adventist de ziua a șaptea.
În scurt timp, Valentina și Pavel și-au început drumul spre casă. Aveau de mers pe jos vreo 15 kilometri. Gândindu-se la pâinea din geantă, Valentina nu putea decât să zâmbească. Abia aștepta să o mănânce în acea seară, cu o supă din ovăz și apă. „Voi pregăti o supă și vom mânca supa cu pâine adevărată”, a spus ea.
Pavel i-a întors un zâmbet larg. Și el își dorea mult acea pâine.

Însă, în drumul lor, cei doi au întâlnit la un moment dat o bătrână aflată sub un pod. Era foarte slabă, iar îmbrăcămintea ei, tare murdară. Femeia s-a uitat la Valentina.
– Fiică, i-a spus ea cu vocea tremurândă, nu ai cumva o bucată de pâine?
Valentina a scos imediat jumătatea de pâine și i-a arătat-o femeii.
– Sigur că da, doamnă dragă, a spus ea. Vă rog, luați-o.
Bătrâna a izbucnit în lacrimi în timp ce a întins mâna să ia pâinea.
– Vă mulțumesc, a spus ea cu lacrimi șiroindu-i pe obrajii murdari și încrețiți. Nu am mâncat de trei zile. Mi-ați salvat viața.
Valentina și Pavel și-au continuat drumul spre casă cu fețele luminate de zâmbete largi. Erau fericiți pentru că au putut să facă acest sacrificiu.
„I-am dat acelei bătrâne lucrul pe care ni-l doream cel mai mult în acel moment și i-am salvat viața”, spunea Valentina, într-un interviu luat în casa ei din Belgorod, Rusia. „A fost o jertfă autentică și ne-a făcut mai fericiți decât am fost vreodată.”