Comentarii inspirate (st. 5)

Sabat după-amiază, 27 iulie

Dumnezeu nu și-a lăsat niciodată biserica fără o mărturie. În toate încercările și greutățile, în timpul împotrivirii și al persecuției și în mijlocul întunericului spiritual prin care a trecut biserica Sa, Dumnezeu a avut oameni potriviți, pe care i-a pregătit să preia lucrarea Sa în diferitele ei stadii și să o ducă înainte și în sus. El i-a descoperit poporului Său adevărul prin patriarhi și profeți. … De asemenea, vocea lui Dumnezeu a fost auzită prin profeții pe care i-a chemat la o lucrare deosebită, însărcinându-i să vestească solia Sa specială. El i-a trimis să repete aceleași cuvinte. De multe ori, solia încredințată lor nu era în armonie cu voința și căile oamenilor, dar El o punea pe buzele lor și îi trimitea să o proclame. …
Poate că solia nu era pe placul celor cărora le era trimisă. Poate că ei nu voiau să afle nimic nou, ci doreau să continue în umblarea lor ca și până atunci, dar Domnul îi tulbura prin mustrări, îi certa pentru căile lor. El insufla un nou duh de viață în cei ce adormiseră la post și nu fuseseră niște santinele conștiincioase. El le arăta responsabilitatea ce le revine, precum și faptul că vor trebui să dea socoteală pentru siguranța poporului. Ei erau ca niște străjeri care nu trebuiau să doarmă nici ziua, nici noaptea. Ei trebuiau să observe și să recunoască vrăjmașul și să alarmeze întregul popor. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 404–405
Mesia avea să fie din linie împărătească, căci în profeția rostită prin Iacov Domnul a spus: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Șilo. Și de El vor asculta toate popoarele” (Geneza 49:10). …
Lucrarea pe care Mântuitorul avea să o facă pe pământ fusese întru totul arătată: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul.” „Căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți «terebinți ai neprihănirii», «un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui»” (Isaia 61:1-3). – Faptele apostolilor, pp. 223–224
Dumnezeu cheamă purtători de lumină care să umple lumea cu lumina, pacea și bucuria ce vin de la Hristos. El va folosi oameni umili, oameni care vor cultiva simțul propriei slăbiciuni și care nu vor crede că lucrarea lui Dumnezeu depinde de ei. Astfel de oameni își vor aduce aminte ce fel de slujire cere Dumnezeu de la ei – buna-cuviință în vorbire și în fapte, care arată puterea harului lui Hristos. … Cea din urmă chemare a harului urmează să fie proclamată pe întregul pământ. Îngerii cerești așteaptă de vreme îndelungată ca instrumentele omenești … să coopereze cu ei în marea lucrare care trebuie făcută. Ei te așteaptă pe tine. Atât de imens este câmpul, atât de cuprinzător planul, încât fiecare inimă sfințită se va simți constrânsă să intre în lucrare ca un instrument al puterii divine. – In Heavenly Places, p. 314

Duminică, 28 iulie

Dumnezeu S-a mâniat pe poporul Său pentru că a cerut un împărat. În mânia Lui, El le-a dat un împărat. Cu toate acestea, l-a trimis pe Samuel să le explice în amănunțime oamenilor ce fel de împărați aveau popoarele din jurul lor: că aceștia nu erau asemenea unui judecător care să judece problemele bisericii și ale statului, care să-i instruiască în căile Domnului, cum făceau conducătorii lor; că împăratul avea să fie înălțat, avea să ceară onoruri împărătești și să impună asupra lor taxe sau tributuri grele; că aveau să fie asupriți și că Dumnezeu nu avea să-Și mai manifeste față de ei puterea Sa divină, ca în Egipt, ca să-i elibereze, ci atunci când aveau să I se plângă de necazul lor, El nu avea să îi mai audă. – Spiritual Gifts, vol. 4a, p. 67

Când oamenii aleg să meargă pe căile lor fără să ceară sfat de la Dumnezeu sau dacă acționează împotriva voinței Lui clar descoperite, El le satisface dorințele pentru ca, prin experiența amară care urmează, să-i facă să-și dea seama de nebunia lor și să se căiască de păcatele lor. Tot ce dorește inima omului împotriva voii lui Dumnezeu se va dovedi în final că e mai mult un necaz decât o bucurie. Dumnezeu dorea ca poporul Său să privească la El ca fiind unicul Legiuitor și unicul Izvor de putere. Simțind dependența lor de Dumnezeu, ei aveau să fie continuu atrași tot mai aproape de El. Aveau să fie înălțați, înnobilați și făcuți corespunzători pentru înaltul destin la care El îi chemase ca popor ales al Său. Dar prin așezarea unui om pe tron, gândurile lor erau îndepărtate de Dumnezeu. În cazul acesta își puneau nădejdea mai mult în om și mai puțin în puterea dumnezeiască, iar greșelile împăratului aveau să-i ducă la păcat și să îndepărteze națiunea de Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, pp. 605–606
În toată purtarea lui Dumnezeu față de poporul Său, iubirea și îndurarea Lui în toate împrejurările s-au împletit cu dovezile cele mai convingătoare ale dreptății Lui hotărâte și nepărtinitoare. Lucrul acesta este demonstrat în istoria poporului iudeu. Dumnezeu i-a dăruit lui Israel mari binecuvântări. Este descrisă în chip mișcător iubirea Lui duioasă față de ei. „Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor și întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui” (Deuteronomul 32:11,12). Și totuși, cât de grabnic și aspru au fost loviți din cauza abaterilor lor! – Patriarhi și profeți, p. 469
Aceia care devin oameni noi în Isus Hristos … nu se vor mai potrivi pe viitor plăcerilor de mai înainte, ci prin credința în Fiul lui Dumnezeu vor călca pe urmele Lui, vor reflecta caracterul Lui, curățindu-se după cum El este curat. Ei găsesc plăcere în lucrurile pe care cândva le urau și urăsc ceea ce iubeau cândva. Cei îngâmfați și încrezători în sine devin blânzi și smeriți cu inima, cei ușuratici și încăpățânați devin serioși și gata să asculte. Bețivii devin abstinenți, iar desfrânații, curați. Obiceiurile deșarte și extravaganța lumii păcatului sunt date la o parte. Creștinii vor căuta nu „podoaba de afară”, ci „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit” (1 Petru 3:3,4). – Calea către Hristos, pp. 58–59

Luni, 29 iulie

Mulți lucrători folositori și onorați ai lui Dumnezeu au fost pregătiți prin îndeplinirea unor îndatoriri neînsemnate, în cele mai umile poziții ale vieții! Moise era un viitor conducător al Egiptului, dar Dumnezeu nu-l putea lua din curtea împărătească pentru a îndeplini lucrarea pe care o prevăzuse pentru el. Moise a fost trimis să fie eliberatorul poporului său numai după ce fusese un păstor conștiincios timp de patruzeci de ani. Ghedeon a fost luat de la aria de treierat spre a fi un instrument în mâna lui Dumnezeu pentru eliberarea oștirilor lui Israel. Elisei a fost chemat să lase plugul și să urmeze îndrumările lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a încredințat solia pe care urma să o vestească, Amos era un gospodar, un muncitor al pământului.
Toți cei care devin conlucrători cu Hristos vor avea de îndeplinit o lucrare grea și neplăcută, iar lecțiile pentru educarea lor vor fi alese cu înțelepciune și adaptate la trăsăturile lor specifice de caracter și la lucrarea pe care vor trebui să o realizeze. – Slujitorii Evangheliei, pp. 332–333
Acestea au fost consecințele care au urmat așezării de către Ieroboam a celor doi viței de aur. Prima depărtare de la formele de închinare stabilite a dus la introducerea unor ritualuri idolatre și mai josnice, până când, în cele din urmă, aproape toți locuitorii țării s-au dedat în totul practicilor seducătoare ale cultului naturii. Uitând pe Făcătorul lor, Israel „s-a afundat în stricăciune” (Osea 9:9). – Profeți și regi, p. 282
„Căutați binele și nu răul, ca să trăiți, și, astfel, Domnul, Dumnezeul oștirilor, să fie cu voi, cum spuneți voi! Urâți răul și iubiți binele, faceți să domnească dreptatea la poarta cetății; și poate că Domnul, Dumnezeul oștirilor, va avea milă de rămășițele lui Iosif” (Amos 5:4,5,14,15).
Un număr nespus de mare dintre aceia care au auzit aceste invitații au refuzat să profite de ele. Atât de contrastante erau cuvintele solilor lui Dumnezeu cu dorințele rele ale acelora care nu voiau să se pocăiască, încât preotul idolatru de la Betel a trimis să se spună conducătorului lui Israel: „Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui” (Amos 7:10).
Domnul a declarat prin Osea: „Când vreau să-l vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei. Măcar că mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul, Dumnezeul lor, și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!” (Osea 7:1,10)
Din generație în generație, Domnul fusese răbdător cu copiii Săi neascultători, și chiar acum, în fața unei răzvrătiri sfidătoare, El încă dorea să li Se descopere ca să le arate că vrea să-i mântuiască. „Ce să-ți fac, Efraime?” Striga El. „Ce să-ți fac, ludo? Evlavia voastră este ca norul de dimineață și ca roua care trece curând” (Osea 6:4). – Profeți și regi, pp. 284–285

Marți, 30 iulie

Dumnezeu se va purta fără milă cu cei care îndrăznesc să se poarte fără milă față de cei care i-au rugat fierbinte pentru ajutor. Adevărata simpatie între un om și semenul lui trebuie să fie semnul care îi deosebește pe cei care Îl iubesc și se tem de Dumnezeu de cei cărora nu le pasă de Legea Lui. …
Dumnezeu așază asupra lor responsabilitatea îngrijirii de nenorociți, orbi, șchiopi, văduve și orfani, dar mulți nu fac niciun efort în privința aceasta. Pentru a-i salva pe unii ca aceștia, Dumnezeu îi aduce adeseori sub nuiaua suferinței și îi pune în situații asemănătoare cu acelea ale persoanelor care au avut nevoie de ajutor și compasiune, dar nu le-au primit din mâna lor. – Lucrarea de binefacere, p. 242
Fariseii nu aveau pentru ei decât batjocură și condamnare; dar Domnul Hristos i-a întâmpinat ca fiind copii ai lui Dumnezeu, înstrăinați – într-adevăr – de casa Tatălui, dar nu uitați de inima Tatălui. Și chiar starea lor mizeră și păcatul lor i-a făcut și mai mult obiectul milei și iubirii Sale. Cu cât erau mai înstrăinați de El, cu atât mai mare, mai aprins era dorul și mai mare era sacrificiul ce se cerea pentru salvarea lor.

Toate aceste lucruri învățătorii lui Israel trebuiau să le învețe din sulurile sfinte, ai căror păstrători și explicatori se mândreau că sunt. Nu a scris oare David – David care a săvârșit un păcat de moarte – „Rătăcesc ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău” (Psalmii 119:176). N-a descoperit oare profetul Mica dragostea lui Dumnezeu pentru cel păcătos, spunând: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea și treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-și ține mânia pe vecie, ci îi place îndurarea!” (Mica 7:18). – Parabolele Domnului Hristos, p. 186
Domnul nu-i obligă pe oameni să facă dreptate, să iubească mila și să umble smeriți cu Dumnezeul lor; El așază înaintea instrumentului omenesc binele și răul și îi arată clar care va fi rezultatul urmării unei căi sau a alteia. Hristos ne invită spunând: „Veniți după Mine.” Dar noi nu suntem niciodată forțați să călcăm pe urmele Lui. Dacă vom călca pe urmele Lui, va fi rezultatul unei alegeri deliberate. Când privim la viața și la caracterul lui Hristos, se trezește în noi dorința puternică de a fi asemenea Lui în ce privește caracterul și vom continua să-L cunoaștem tot mai bine pe Domnul. – The Advent Review and Sabbath Herald, 31 martie 1896
Dar asupra bisericii, ca organizație, El pune o răspundere cu privire la membrii ei. Față de cei care cad în păcat, biserica are o datorie, să-i avertizeze, să-i învețe și, dacă e cu putință, să-i îndrepte. … Tratează cu credincioșie relele făptuite. Avertizează orice suflet care se află în primejdie. Nu lăsa pe nimeni să se înșele singur. Spune păcatului pe nume. Arată ce a zis Dumnezeu cu privire la minciună, călcarea Sabatului, furt, idolatrie și orice alt rău. … Dacă aleg să păcătuiască, se despart de Hristos; biserica trebuie să arate că nu aprobă faptele lor, căci altfel ea însăși aduce ocară asupra Domnului ei. Ea trebuie să spună despre păcat ceea ce Dumnezeu zice despre el. Ea trebuie să se poarte cu el așa cum a dat îndrumări Dumnezeu, și acțiunea ei este întărită în cer. – Hristos, Lumina lumii, pp. 805–806

Miercuri, 31 iulie

Belșugul ce domnea în tot locul a dat naștere la lux și mândrie. Lenevia și bogăția împietriseră inimile care n-au fost niciodată apăsate de lipsă sau împovărate de întristare. Iubirea de plăceri era favorizată de bogăție și trândăveală, iar oamenii se lăsau în voia plăcerilor senzuale. „Iată”, spunea profetul, „care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijineau mâna celui lipsit. Ele s-au semețit și au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am și nimicit, când am văzut lucrul acesta” (Ezechiel 16:49-50). … Viața lor nefolositoare și trăită în lenevie i-a făcut o pradă ușoară ispitelor lui Satana și au schimonosit chipul lui Dumnezeu. În loc să dea pe față caracterul divin, ei au ajuns satanici. Lenevia este cel mai mare blestem ce poate cădea peste oameni, căci viciul și crima vin pe urma ei. Ea slăbește mintea, pervertește înțelegerea și înjosește sufletul. Satana stă la pândă, gata să-i nimicească pe aceia care n-au luat măsuri de apărare și a căror viață de lenevie îi dă prilejul să se strecoare sub o înfățișare atrăgătoare. Niciodată nu are el mai mult succes decât atunci când vine la oameni în orele lor de lenevie. – Patriarhi și profeți, pp. 156–157
Iar Duhul Sfânt declarase prin Ezechiel: „Voi pune peste ele un singur Păstor care le va paște”, „voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită”, „voi lega pe cea rănită și voi întări pe cea slabă”. „Voi încheia cu ele legământ de pace.” „Nu vor mai fi de jaf între neamuri …, ci vor locui în liniște și nu le va mai tulbura nimeni” (Ezechiel 40:23,16,25,28). Hristos a aplicat aceste profeții la Sine și a arătat contrastul dintre caracterul Său și cel al conducătorilor lui Israel. … Fariseii n-au înțeles că aceste cuvinte erau rostite împotriva lor. … Cu credincioșie, Cuvântul inspirației îi descrie pe acești păstori mincinoși astfel: „Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită; n-aduceți înapoi pe cea rătăcită …, ci le stăpâniți cu asuprire și cu asprime” (Ezechiel 34:4). – Hristos, Lumina lumii, pp. 477–478
Fiecare act al vieții, cât de mărunt ar fi el, are influența lui spre bine sau spre rău. Credincioșia sau neglijența în ceea ce se pare că sunt cele mai mărunte datorii pot deschide ușa spre cele mai bogate binecuvântări ale vieții sau spre cele mai mari nenorociri ale ei. Lucrurile mici sunt acelea care pun caracterul la probă. Dumnezeu Se bucură de faptele nepretențioase ale unei vieți de lepădare de sine, săvârșite cu o inimă voioasă și binevoitoare. Noi nu trebuie să trăim pentru noi înșine, ci pentru alții. Și numai prin uitare de sine și prin cultivarea unui spirit iubitor și gata de a da ajutor putem face din viața noastră o binecuvântare. Micile atenții, neînsemnatele fapte simple de curtoazie ajută mult la realizarea fericirii vieții, pe când neglijarea acestora constituie – și nu în mică măsură – nenorocirea vieții omenești. – Patriarhi și profeți, p. 158

Joi, 1 august

Puțini sunt aceia care simt o reală părere de rău pentru păcat, care au convingeri profunde, pătrunzătoare, cu privire la stricăciunea naturii nenăscute din nou. Inima de piatră nu este schimbată cu o inimă de carne. Puțini sunt dispuși să cadă pe Stâncă și să se frângă. Nu contează cine ești sau care a fost viața ta. Poți fi mântuit numai pe calea arătată de Dumnezeu. Trebuie să te pocăiești; trebuie să cazi pe Stânca Isus Hristos. Trebuie să simți nevoia unui medic și a singurului remediu pentru păcat, sângele lui Isus Hristos. Acest remediu poate fi obținut numai prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul nostru Isus Hristos. Aceasta este lucrarea cu care trebuie să înceapă mulți dintre cei ce mărturisesc a fi creștini și chiar slujitori ai lui Hristos. Asemenea fariseilor din vechime, mulți dintre voi cred că nu au nevoie de un mântuitor. Ești plin de mulțumire și înălțare de sine. „Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” Sângele lui Isus Hristos nu va fi de folos decât numai acelora care simt nevoia puterii lui curățitoare. – Mărturii, vol. 5, pp. 218–219
Vrăjmașul a izbutit să sucească dreptatea și să umple inima oamenilor de dorința după câștig egoist. „Dreptatea stă departe; adevărul se poticnește în piață și fapta cinstită nu se mai dovedește” (Isaia 59:14, trd. G. G.). În orașele mari sunt mulțimi de oameni care trăiesc în sărăcie și în mizerie, aproape lipsiți de hrană, adăpost și îmbrăcăminte, în timp ce în aceleași orașe sunt unii care au mai mult decât le-ar putea dori inima, care trăiesc în îmbelșugare, cheltuindu-și banii pe case bogat mobilate, pe împodobire personală sau, și mai rău, pe satisfacerea apetiturilor senzuale, pe băuturi alcoolice, pe tutun și pe alte lucruri care distrug puterile creierului, descumpănesc mintea și înjosesc sufletul. Strigătele omenirii flămânde ajung înaintea lui Dumnezeu, în timp ce, prin tot felul de opresiuni și stoarceri, oamenii îngrămădesc averi colosale. – Lift Him Up, p. 356
Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El și-a arătat simpatia față de ei, a îngrijit de nevoile lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: „Urmați-Mă!”
Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai puțin timp predicând și mai mult timp în lucrare personală de slujire, s-ar vedea rezultate mai mari. Celor săraci trebuie să li se ușureze povara, cei bolnavi să fie îngrijiți, cei întristați și cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiați, cei neștiutori, instruiți, cei lipsiți de experiență, sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură. Însoțită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii și de puterea iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi și nici nu poate fi lipsită de roade. – Divina vindecare, pp. 143–144

Vineri, 2 august

Studiu suplimentar
Profeți și regi, „Chemarea lui Isaia”, pp. 303–310.