Poezia studiului 6

Sigiliul credinței

Romani 3.19-23; 2 Petru 3.9-14; Apoc. 7.1-14; 14.1-5; 17.5.

Dacă tălpile credinței simt un Patmos gloduros,
Însă, inima-și deschide ochii spre divin Cuvânt,
Văd cum vânturile vremii sunt ținute-n frâu vârtos
Și cum grija Celui veșnic sigilează cu Duh Sfânt.

E lucrarea care-aprinde frunții al credinței foc,
Ridicând-o din țărână într-un cântec luminos,
Cât timp vântul vătămării, îngerii îl țin pe loc
Și din răsărit se-arată mesagerul Lui Hristos.

Numărul neprihănirii de urechi e auzit
Și credința se încinge cu al așteptării brâu,
Țesătură de iubire și de dor neprihănit
Care stânge-n marea gloată toate spicele de grâu.

N-are nici o seminție părtinire ‘n-acest snop;
El cuprinde pe cei care hainele și le-au spălat,
Curățindu-le-n credință cu-al dragostei isop,
Înmuiat în sângerarea Mielului crucificat.

Mântuit de Cel ce vine Domn în cer și pe pământ,
Un popor, o gloată mare, purtând semnul Celui viu,
Având tălpile credinței încălțate cu Duh Sfânt,
Fără vină și în pace trece-al vremilor pustiu,

Și când tălpile credinței miilor de credincioși
În rănirile de Patmos, simt chemarea spre alb nor,
De pe-acum, urmându-L zilnic, din necazul mare scoși,
Vor de slavă-n veșnicie Mielului mântuitor!

Cornel Mafteiu
București, 06.02.2019