Studiul 11 majori complet (Arestarea în Ierusalim)

[Sâmbătă, 08 sept.] Arestarea în Ierusalim

În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” Faptele apostolilor 23:11

La scurt timp după prima călătorie misionară a lui Pavel, a devenit evident faptul că exista în biserică un dezacord fundamental cu privire la modul de primire a străinilor (Faptele 15:1-5). Conştient probabil că disensiunile aveau să se înteţească, Pavel a făcut un plan de susţinere a unităţii bisericii. A decis ca, pe baza faptului că, în cadrul adunării, i se ceruse să aibă grijă de săraci (Galateni 2:10), să le ceară bisericilor străinilor să le ofere ajutor financiar fraţilor din Iudeea, „ajutoare pentru sfinţi” (1 Corinteni 16:1), în speranţa de a crea o relaţie între ei.

Aşa se explică probabil hotărârea lui de a merge la Ierusalim, la sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare, ignorând riscurile. Îl mâna pe de o parte dragostea autentică pentru confraţii lui iudei (Romani 9:1-5), iar pe de altă parte dorinţa de a vedea biserica unită (Galateni 3:28; 5:6). Dacă şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţă şi nu prin faptele Legii (Romani 3:28-30), atunci orice înstrăinare apărută din cauza cerinţelor legii ceremoniale nega ideea fundamentală că Evanghelia este pentru toţi (Efeseni 2:11-22).

 

 

[Duminică, 09 sept.] Întâlnirea cu conducătorii de la Ierusalim

La sosirea în Ierusalim, Pavel a fost primit cu bucurie de credincioşii apropiaţi lui Mnason, un ucenic la care urma să fie găzduit (Faptele 21:16,17).

Apoi, vedem că Iacov şi prezbiterii din Ierusalim şi-au exprimat îngrijorarea legată de reputaţia lui printre credincioşii iudei locali, plini de zel pentru legea mozaică. Ajunsese la ei vestea că el îi învăţa pe convertiţii iudei din diaspora „să se lepede de Moise” şi că îi îndemna „să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile” (vers. 21:18-22).

Lucrurile acestea nu erau adevărate, desigur. Ce îi învăţa el de fapt era că, în ce priveşte mântuirea, nu avea nicio importanţă dacă erai circumcis sau necircumcis, întrucât şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţa în Isus (Romani 2:28,29; Galateni 5:6; Coloseni 3:11). Aceasta nu însemna că îi încuraja pe iudei să nesocotească cerinţele Torei. Ascultarea nu este sinonimă cu legalismul, cum lasă să se înţeleagă unii.

1. Ce l-au sfătuit conducătorii pe Pavel să facă pentru a demonstra că era iudeu credincios?

Faptele 21:23-26
23. Deci fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi care au făcut o juruinţă.
24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuie tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea.
25. Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţat şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Pavel a fost sfătuit să facă ceva tipic iudaic, demonstrând astfel falsitatea zvonurilor despre el: să susţină cu bani patru credincioşi iudei ca să facă jurământul nazireatului, un act special de consacrare faţă de Dumnezeu.

Din nefericire, Pavel a acceptat sfatul. Nici eroii, inclusiv cei din Biblie, nu sunt desăvârşiţi, după cum arată viaţa lui Avraam, a lui Moise, a lui Petru şi a altora. S-ar putea aduce argumentul că Pavel ar fi urmat aici principiul său de a fi iudeu cu iudeii (1 Corinteni 9:19-23) sau că el însuşi făcuse anterior un fel de jurământ (Faptele 18:18). În cazul acesta a fost totuşi vorba despre un compromis, fiindcă a lăsat să se înţeleagă că ar fi aprobat motivaţiile legaliste din spatele recomandării. Prin atitudinea aceasta, el a transmis exact ideea pe care încercase să o combată ferm: aceea că ar fi existat două Evanghelii, una pentru neamuri, a mântuirii prin credinţă, şi alta pentru evrei, a mântuirii prin fapte. „El (Pavel) nu era autorizat de Dumnezeu să cedeze atât cât îi cereau ei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 298

Cum să ne ferim de această greşeală în încercările noastre de a fi convingători?

 

 

[Luni, 10 sept.] Tulburare în templu

Pavel a acceptat propunerea conducătorilor bisericii de a-i susţine pe cei patru iudei. Aceasta însemna că trebuia să se supună curăţirii ritualice de şapte zile pentru a putea asista la încheierea jurământului acestora (Numeri 19:11-13). Pe de altă parte, tradiţia iudaică menţiona că acela care venea din ţinuturile păgâne era necurat şi că nu avea voie să intre în templu. Prin urmare, pentru a merge la preoţi şi a-i anunţa despre procesul de curăţire legat de nazirei, Pavel trebuia să se fi curăţit el însuşi (Faptele 21:26).

2. Ce s-a întâmplat cu Pavel la sfârșitul celor șapte zile de curăţire?

Faptele 21:27-36
27. Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
28. şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt.”
29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
30. Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
31. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oştii că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.
33. Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.
34. Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.
35. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat;
36. căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!”

S-a produs o tulburare din cauza celor care au instigat mulţimea împotriva lui Pavel, acuzându-l că ar fi atacat cele mai sacre simboluri ale religiei iudaice şi, mai ales, că ar fi profanat templul. Ei credeau că apostolul l-ar fi adus cu el în curtea interioară a templului, unde aveau acces doar evreii, pe unul dintre însoţitorii lui străini din Efes, pe nume Trofim (vers. 29). Dacă lucrul acesta se dovedea adevărat, atunci Pavel se făcea vinovat de o faptă extrem de gravă. Pe zidul despărţitor dintre curtea exterioară şi cea interioară erau scrise avertismente în latină şi în greacă pentru vizitatorii străini de a nu intra mai departe ca să nu-şi atragă singuri moartea.

„După legea iudaică, era o crimă osândită cu moartea ca un necircumcis să intre în curţile dinăuntru ale clădirii sfinte. Pavel fusese văzut în cetate în tovărăşia lui Trofim, un efesean, şi s-a spus că l-ar fi adus în templu. Dar el nu făcuse lucrul acesta; şi el însuşi fiind iudeu, fapta sa de a intra în templu nu însemna o călcare a legii. Însă, deşi învinuirea era cu totul neadevărată, ea a slujit totuşi să stârnească prejudecata mulţimii. Strigătul fiind luat şi purtat prin curţile templului, mulţimile adunate acolo au fost cuprinse de o furie sălbatică.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 299

Când vestea tulburării a ajuns la cetăţuia romană, căpitanul roman Claudius Lisias (Faptele 21:31,32; vers.23:26) a intervenit cu ostaşii lui înainte ca mulţimea să-l omoare pe Pavel. Apoi a poruncit arestarea şi punerea lui în lanţuri ca să poată stabili cauza agitaţiei. Nereuşind să înţeleagă nimic din strigătele isterice ale mulţimii, a poruncit ca apostolul să fie dus în cetăţuie.

Tulburarea aceasta a fost provocată de nişte zvonuri. De ce este important să verificăm zvonurile pe care le auzim înainte de a le crede şi mai ales să nu le răspândim?

 

 

[Marți, 11 sept.] Înaintea mulţimii

Faptele 21:37-40
37. Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38. Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?”
39. „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”
40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Faptele 21:37-40 arată că, înainte să intre în cetăţuie pentru a fi cercetat, Pavel i-a cerut căpitanului permisiunea de a se adresa mulţimii, care cerea vehement pedepsirea lui cu moartea.

Când i-a vorbit căpitanului în greacă, acesta a presupus că apostolul ar fi fost un iudeu din Egipt care, cu vreo trei ani înainte, condusese o răscoală în Ierusalim împotriva ocupaţiei romane şi care reuşise să scape în urma reprimării revoltei, când au fost arestaţi şi omorâţi mulţi dintre susţinătorii lui.

După ce i-a spus că era din Tars şi nu din Egipt, lui Pavel i s-a dat voie să vorbească. În cuvântare, el nu a răspuns detaliat la învinuirile care îi erau aduse (Vers. 28), ci a relatat experienţa convertirii sale, subliniind că fusese atât de devotat iudaismului, încât ajunsese să-i prigonească pe urmaşii lui Isus. Apoi, când a primit descoperiri de la Domnul, a început să asculte de ele de îndată. El le-a arătat astfel de ce ajunsese să se schimbe atât de mult şi cum primise chemarea de a lucra cu neamurile. Nu a intrat în discuţii teologice, ci le-a istorisit experienţa personală şi motivele activităţii sale.

3. Ce reacţie a avut mulţimea în momentul în care Pavel a amintit că fusese trimis la neamuri?

Faptele 22:22-29
22. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23. Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh.
24. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.
25. Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”
26. La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
27. Şi, când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.
28. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”
29. Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească; ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut, pentru că-l legase.

Decizia de a-i permite lui Pavel să vorbească nu a funcţionat. Când a amintit despre misiunea lui pentru neamuri, a părut a confirma acuzaţiile ce i se aduceau (Faptele 21:28) şi mulţimea a început iarăşi să strige.

Căpitanul nu prinsese probabil tot ce spusese el în evreieşte şi a decis să-l cerceteze bătându-l cu biciul. În momentul în care a aflat însă că Pavel, deşi era evreu de neam (Filipeni 3:5), avea cetăţenie romană, a fost nevoit să facă un pas înapoi. Cetăţenii romani nu puteau fi torturaţi.

Reciteşte cuvântarea lui Pavel (Faptele 22:1-21). Ce indicii există că Pavel nu a încercat să se apere, ci mai curând să propovăduiască Evanghelia? De ce le-a povestit experienţa convertirii? Cum se explică influenţa pe care o exercită aceste experienţe?

 

 

[Miercuri, 12 sept.] Înaintea Sinedriului

Căpitanul roman a înţeles că Pavel nu constituia un pericol pentru imperiu, că tulburarea din templu era o dispută internă a iudeilor şi a cerut Sinedriului să preia cazul (Faptele 22:30;Faptele 23:29 ).

4. Cum și-a început Pavel cuvântul de apărare înaintea Sinedriului?

Faptele 23:1-5
1. Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”
2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
4. Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
5. Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”

Primele cuvinte pe care le-a rostit i-au adus o palmă peste gură, probabil din cauză că menţionarea Numelui lui Dumnezeu de către un întemniţat suna a blasfemie. Reacţia lui impulsivă ne ajută să ne formăm o idee despre ce temperament avea. Când l-a numit pe marele-preot „perete văruit” (vers. 3) a folosit probabil cuvintele din Matei 23:27 prin care Isus a condamnat ipocrizia fariseilor.

Matei 23:27
27. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.

5. De ce stratagemă ingenioasă s-a folosit Pavel pentru a stopa cercetările?

Faptele 23:6-10
6. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
7. Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.
8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?”
10. Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie.

Sinedriul era compus din saduchei şi din farisei, două grupări cu concepţii opuse în mai multe domenii, printre care şi în cel doctrinal. Saducheii, care includeau în canonul scripturistic doar primele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul), nu credeau în învierea morţilor (Matei 22:23-32).

Declaraţia lui Pavel (Faptele 23:6 ) nu a fost totuşi doar o strategie isteaţă menită a abate atenţia Sinedriului. Motivul judecării lui era întadevăr credinţa în înviere pentru că la baza convertirii şi activităţii sale ca apostol se afla întâlnirea pe drumul spre Damasc cu Domnul înviat (Faptele 24:20,21; Faptele 26:6-8). Nimic altceva nu putea explica schimbarea lui radicală. Dacă Isus nu înviase, atunci activitatea lui era inutilă, fapt de care era conştient şi el (1 Corinteni 15:14-17).

Pavel a petrecut noaptea următoare în cetăţuie şi a primit de la Domnul Însuşi următoarea încurajare: „Îndrăzneşte, Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma” (Faptele 23:11 ). Cuvintele acestea trebuie să fi fost deosebit de preţioase pentru el în aceste împrejurări. Avea până la urmă să-şi vadă împlinită vechea dorinţă de a propovădui Evanghelia în Roma (Faptele 19:21; Romani 1:13-15; Romani 15:22-29).

 

 

[Joi, 13 sept.] Transferarea la Cezareea

Deranjaţi că nu reuşiseră să scape de Pavel pe cale legală, câţiva bărbaţi au pus la cale un plan de a-l prinde în ambuscadă şi de a-l omorî cu mâinile lor.

6. În ce consta planul lor și cum a fost dejucat? Ce sacrificii erau ei dispuși să facă pentru această cauză greșită?

Faptele 23:12-17
12. La ziuă, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.
13. Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.
14. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.
15. Acum, dar, voi, împreună cu soborul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul; şi, până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”
16. Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie şi a spus lui Pavel.
17. Pavel a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.”

Faptul că peste patruzeci de bărbaţi au uneltit şi s-au jurat să-l omoare ne arată câtă ură stârnise apostolul la Ierusalim. Luca nu ne dezvăluie identitatea lor, însă este clar că erau nişte extremişti dispuşi la absolut orice pentru a proteja credinţa iudaică de presupuşii ei trădători şi duşmani. Fanatismul acesta religios, cuplat cu fervoarea revoluţionară şi naţionalistă, nu era un lucru ieşit din comun în primul secol în Iudeea şi în împrejurimi.

În mod providenţial însă, vestea despre complotul lor a ajuns la urechile băiatului surorii lui Pavel. Ne-ar fi plăcut să avem mai multe informaţii despre familia apostolului. Se pare că el şi sora lui au crescut amândoi în Ierusalim (Faptele 22:3), că ea s-a căsătorit în Ierusalim şi a avut cel puţin un copil. Faptul că pentru nepotul lui Pavel este folosit diminutivul „tinerel” (neaniskos, Faptele 23:18,22) şi precizarea că el a fost luat de căpitan „de mână” (vers. 19) ne lasă să înţelegem că era un adolescent, capabil să vină singur la cetăţuie şi să-i povestească apostolului ce auzise.

7. Ce mesaj i-a trimis căpitanul Lisias dregătorului Felix cu privire la Pavel?

Faptele 23:26-30
26. „Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: Plecăciune!
27. Acest om pe care l-au prins iudeii era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.
28. Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, şi l-am adus înaintea soborului lor.
29. Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
30. Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”

Scrisoarea descria corect situaţia. Şi preciza că Pavel beneficiase de un tratament privilegiat datorită cetăţeniei romane. Legea romană le asigura cetăţenilor romani protecţie deplină; de exemplu, ei aveau dreptul la judecată, ocazie în care se puteau înfăţişa în faţa curţii ca să se apere (Faptele 25:16), şi dreptul de a apela la cezar în caz că erau nedreptăţiţi (Faptele 25:10-11).

În ciuda reputaţiei lui de om aspru, Felix a fost corect cu Pavel. După o cercetare preliminară, a poruncit să fie ţinut sub pază până la sosirea pârâşilor lui.

Gândeşte-te cum a lucrat providenţa lui Dumnezeu în viaţa lui Pavel. De câte ori ai remarcat intervenţia lui Dumnezeu în viaţa ta în împrejurări grele?

 

 

[Vineri, 14 sept.] Un gând de încheiere

„Dacă cei care erau conducători în biserică ar fi renunţat la simţământul lor de amărăciune faţă de apostol şi dacă l-ar fi primit ca pe unul chemat special de Dumnezeu să le ducă Evanghelia neamurilor, Domnul l-ar fi cruţat pentru ei. Dumnezeu nu rânduise ca lucrarea lui Pavel să se termine aşa de curând, însă El nu a săvârşit nicio minune pentru a împiedica acest curs al împrejurărilor pe care le provocaseră conducătorii bisericii din Ierusalim.

Acest spirit duce şi azi la acelaşi rezultat. Neglijarea aprecierii şi folosirii bogăţiilor harului divin a lipsit biserica de multe binecuvântări. De câte ori n-ar fi prelungit Domnul lucrarea unui slujitor credincios al Evangheliei dacă ea ar fi fost apreciată! Dar, dacă cei din biserică îngăduie ca vrăjmaşul sufletelor să pervertească înţelegerea lucrurilor şi ei să înfăţişeze şi să interpreteze greşit cuvintele şi faptele slujitorului lui Hristos, dacă ei îşi îngăduie să-i stea în cale şi să-l împiedice să se facă folositor, câteodată Domnul ia de la ei binecuvântarea pe care le-o dăduse.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 306–307

15–22 septembrie – Săptămâna Sănătății


Părerea mea